Vorbe fara glas. Cum sa facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra, editura Ascendent, Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma

Din cuprins (selectie):

• Inceputurile
• Legaturile
• Deciziile din copilarie si pierderile
• Pierderile si transmiterile transgenerationale prin arborele genealogic
• Copilul sacrificat si pierderile
• Traume si violente
• Traversarea procesului de doliu
• Apararile eului si pierderile
• Fazele doliului
• Adevaruri in cazul pierderilor
• Invatarea abilitatii emotionale
• Sentimentele nu au morala
• Furia, energia vietii
• Ura, umbra iubirii
• Cum ne vindecam
• Iertarea, intre aparare si eliberare

Cartea se adreseaza celor care au pierdut pe cineva sau ceva in viata (de natura materiala, sufleteasca), celor care trec printr-un doliu.

O semnificaţie aparte o are prenumele, persoana care i l-a dat şi semnificaţia la care s-a gândit când i l-a dat. Prenumele pentru o persoană este foarte important şi are o rezonanţă importantă pentru destinul acelei persoane. Sunt mulţi părinţi care îi pun prenumele copilului ca unui membru de familie decedat, inconştient având dorinţa ca acel copil să ducă mai departe “talentele” strămoşului. Nimic rău în asta dacă copilul doreşte şi el să facă ce a făcut strămoşul, adică să fie avocat de exemplu cum era bunicul. Dacă i se pune numele unui sfânt persoana respectivă posibil va conţine în ea destinul şi energia acelui sfânt. Gândiţi-vă înainte de a pune un prenume copilului vostru ce semnifică acel prenume şi cine l-a purtat.
……………………………………

Schimbarea atitudinii şi comportamentului unui membru influenţează toată familia. Când părinţii solicită psihoterapia copilului consider că este nevoie de psihoterapia individuală a unuia dintre părinţi sau a ambilor, de cuplu şi de familie. Indiferent de câtă psihoterapie ar fi făcută cu un copil, copilul nu va avea şanse de “vindecare” deoarece părinţii nu îşi dau problemele proprii şi au tot interesul de a se centra pe problemele copilului în loc de problemele lor.

Conştientizarea, responsabilizarea proprie a persoanelor dintr-o familie pentru ceea ce simt şi gândesc, este cel mai bun dar pe care îl pot face strămoşii pentru generaţiile viitoare. Prin psihoterapie se urmăreşte conştientizarea lipsei de graniţe şi trasarea lor prin analizarea conţinuturilor psihice, comportamentelor preluate de la strămoşi.

Analiştii tranzacţionali la rândul lor împart emoţiile în emoţii parazite (numite sentimente racket) şi emoţii autentice. Sentimentele autentice, reale după analiştii tranzacţionali sunt : furia, tristeţea, frica, bucuria, relaxarea, oboseala. O persoană care nu îşi trăieşte tristeţile nu poate trăi nici bucuriile vieţii, cele două sentimente fiind două feţe ale aceleiaşi monede. Printre sentimentele neautentice, parazite regăsim: vina, jena, gelozia, confuzia, tracasarea, încorsetarea, blocarea. Cred că nu există persoană educată în societatea noastră care să nu trăiască puţin şi dintre sentimentele neautentice. La maturitate, unii oamenii folosesc sentimente neautentice pentru a rezolva situaţii reale. Astfel, ei refac o schemă învăţată din copilărie, reacţionând la fel ca atunci. În societăţile occidentale, fetiţa este încurajată să “facă pe plac” şi are permisiunea să îşi exprime tristeţea, plânsul, însă nu şi furia aşa cum băiatul este încurajat să fie “puternic” şi are permisiunea să îşi poată exprima furia, însă nu şi tristeţea, plânsul. Asistăm la patologii unde femeia nu îşi exprimă furia autentică şi intră în depresie, bărbatul nu îşi exprimă tristeţea autentică, îşi manifestă agresivitatea sau intră în depresie. Alteori bărbatul îşi ascunde teama prin agresivitate. A înlocui o emoţie cu alta este tot o apărare a eului. Orice emoţie autentică poate fi mascată de orice emoţie neautentică. În copilărie nu am fost lăsaţi să trăim şi să exprimăm toate sentimentele autentice, ci să le mascăm cu sentimente parazite
Mulţi dintre părinţi au tendinţa de a ascunde decesul unui bunic sau înştiinţarea asupra unei boli grave a celor apropiaţi, faţă de copiii lor. Ei cred că îi “protejează” pe copii. Nimic mai neadevărat. Copiii simt tot ce se petrece în sufletul părinţilor, chiar dacă ei nu spun. Ei arată. Copiii îi văd trişti, deprimaţi şi trag concluzia că poate ei i-au supărat. Aşadar, apar simptomele fizice, emoţionale şi părinţii alarmaţi vin cu ei la spital. După diverse investigaţii medicul îi trimite la psiholog. Şi acolo încep întrebările despre ce s-a întâmplat în familie în ultima vreme…
Dacă nu te confrunţi acum cu pierderea nu vei fi disponibil/ă mai târziu şi nu vei putea trăi bucuria.

Puteti sa achizitionati cartea online sau in librarii:

www.edituraascendent.ro (office@edituraascendent.ro)
www.librarie.net
Libraria Eminescu (sau online www.librariaeminescu.ro)

Despre iluzii, mituri, amagiri (in dragoste, despre bani, despre moarte), Editura Ascendent, Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma

Premiul stiintific pe 2011 al ARAT (Asociatia Romana de Analiza Tranzactionala recunoscuta de European Association of Transactional Analysis)

Cuprins

• O altfel de…prefata – (Dez)iluzioneaza-te !
• In loc de introducere
• Atasamentul si conceptia despre noi, lume si altii
• De unde incep iluziile
• Pozitiile de viata
• Nevoia de siguranta la temelia vietii
• Controlul, anxietatea existentiala si puterea
• Controlul, pozitiile de viata si triunghiul dramatic
• Mecanismele de aparare si iluziile
• Iubirea, dragostea, sexul si lluziile
• Cum invatam sa iubim?
• Iluzii despre relatii
• Mituri despre barbati si femei, familii in societatile patriarhale
• Adevaruri despre fidelitate si relatii
• Idei preconcepute despre femei, barbati si sexualitate
• Mituri si adevaruri despre sex
• Mituri si prejudecati despre copii si sex
• Atasamente si disfunctii relationale
• Fazele unei relatii de cuplu
• Idealuri si idealizare in relatiile de cuplu
• Banii si iluziile
• Mituri si adevaruri despre bani
• Moartea si existenta libertate, sens
• Pozitii de viata, tipul de atasament si atitudinea in fata mortii
• Mania perfectiunii corporale, teama de boala, teama de moarte si negarea mortii
• Ce ascunde mania perfectiunii corporale si teama de boala
• Diverse moduri de sfidare-negare a mortii (unele benefice, altele negative)
• Religiile, credintele religioase si moartea
• Copiii si moartea
• Cum e sa traiesti constient, fara amagiri si iluzii
• Despre unele iluzii, mituri, amagiri, cu alte cuvinte…

Avem nevoie de un anumit grad de controlativitate în viaţă, o controlativitate care înseamnă să ne putem autocontrola viaţa şi pe noi înşine cât putem. Este nevoie să ştim când să luptăm pentru noi şi când să cedăm. Într-o lume nesigură şi o natură puternică, oamenii de-a lungul timpului au dorit să controleze condiţiile de trăi. De fapt controlul are legătură cu nevoia de siguranţă. Cu cât suntem mai nesiguri pe noi înşine şi pe viaţă cu atât suntem mai anxioşi şi fără control.

Anxietatea existenţială şi angoasa morţii sunt inerente fiinţei umane. De la naştere la moarte noi trăim cu aceste anxietăţi conştient sau nu. Prima traumă care creează angoasa de moarte este naşterea. După aceea fiecare trecere prin diversele faze fireşti ale vieţii (plecarea la grădiniţă, plecarea la şcoală, la liceu, căsătoria, primul copil, primul servici, prima avansare în funcţie, plecarea copiilor de acasă, pensionarea) poate să ne creeze o angoasă. Control înseamnă a menţine neschimbarea într-un anume fel. Însă nu putem menţine neschimbarea pentru că totul e schimbare. Singurul lucru care nu se schimbă şi este cert este finitudinea – moartea.

Avem deseori însă iluzia că putem înfrânge finitudinea.

Nu putem învinge finitudinea, însă putem să ne facem viaţa frumoasă. Vom vedea ce înseamnă a fi asertivi şi a ne face viaţa frumoasă.

Cât priveşte metodele neasertive de a învinge finitudinea, acestea sunt de mai multe feluri. Spun că sunt neasertive pentru că deseori devin compulsive şi neeficiente pentru persoanele care le practică.

Controlul angoasei morţii se poate manifesta prin sex, prin putere socială, prin unele credinţe religioase şi ritualuri, prin bani, prin posesiuni, prin activism social compulsiv. Controlul atunci înseamnă: “a învinge” moartea. Şi cum ne iluzionăm că putem face asta? Vom vedea mai departe.
……………………

Când suntem tributarii scenariului de viaţă, alegem relaţii disfuncţionale şi intrăm în cele trei roluri Persecutor, Salvator, Victimă pe rând. O astfel de relaţie nu este nici sănătoasă, nici matură, nici de dorit.

Mai târziu romanele de dragoste (La răscruce de vânturi, Mândrie şi prejudecată, Pe aripile vânturilor, Madame Bovary, Mătănii, Maytrei, Anna Karenina) conţin şi ele aceeaşi schemă şi produc iluzii asupra ideii de dragoste. Romanele de dragoste mai au o caracteristică: arată o iubire ideală, iluzorie care nu se consumă de cele mai multe ori, ci rămâne la nivel platonic. Marile poveşti de dragoste înfăţişate de scriitori şi filme sunt doar nişte mituri în care ne place multora să credem (Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta, Orfeu şi Euridice). Dacă Romeo şi Julieta nu aveau interdicţia iubirii lor oare ne mai captiva aşa de mult povestea lor, care poate se termină în bucătărie cu o Julieta plină de nervi că Romeo al ei nu o ajuta la curăţatul cartofilor sau cu un Romeo sătul de cicălelile consoartei?

Acelaşi impact negativ asupra structurării vieţii de cuplu, o au şi filmele romantice. Filmele romantice afectează viaţa de cuplu în negativ deoarece cresc aşteptările irealiste ale partenerilor genul mitului: “Dacă mă iubeşte trebuie să ghicească, aşa am văzut că face X în film… şi aşa am citit în X roman de dragoste”.

Adevăr: Nimic mai greşit. Partenerul/partenera nu poate ghici ce nevoi avem noi. Multe filme care înfăţişează o relaţie între o femeie şi un bărbat au un final fericit, de cele mai multe ori cu cei doi care îşi pun pirostriile. Dar filmul nu mai arată ce se întâmplă după nuntă, cum reuşesc cei doi să se înţeleagă, să se adapteze unul la nevoile celuilalt, să negocieze relaţia, să colaboreze.

Nu înseamnă că nu puteţi să mai priviţi la filme romantice şi să citiţi romane de dragoste… ci puteţi să conştientizaţi iluziile pe care le aveţi.

Iluzie: Dacă avem pasiuni comune asta înseamnă că putem trăi împreună până la adânci bătrâneţi

Adevăr: Putem să avem pasiuni comune, însă nu şi valori, idealuri de viaţă comune. În lipsa unor ţeluri comune, relaţia poate fi definită doar ca o prietenie prin pasiuni.
………………………
Ingredientele dragostei la prima vedere ţin foarte mult de: atracţie fizică, de disponibilitatea partenerilor, de vulnerabilitatea lor şi de proiecţiile inconştiente pe care le-au făcut unul despre altul. Deseori ne îndrăgostim la prima vedere de o persoană care ne aminteşte de ceva familiar din trecutul nostru. De ce este nevoie de vulnerabilitate şi nesiguranţă pentru o dragoste la prima vedere? Pentru că suntem mai dispuşi să lăsăm garda jos când trecem printr-o criză existenţială.

Puteti sa achizitionati cartea online sau in librarii:

www.edituraascendent.ro (office@edituraascendent.ro)
www.librarie.net
Libraria Eminescu (sau online www.librariaeminescu.ro)