Mesaj:
Buna ziua. Am si eu o problema. Am 29 de ani, sunt profesoara, dar, din pacate, stau, inca, cu ai mei. Cu tata, de fapt,pentru ca mama este plecata la munca in Spania. Se intelege ca motivele pentru care nu stau la casa mea, sunt cele financiare. Problema-i ca tata are un temperament destul de recalcitrant si tipa cat e ziua de lunga la mine, la catel, pisica…Fara sa aiba vreun motiv el tipa. Ma oboseste si ma intristeaza de fiecare data cand se poarta asa. Am vorbit de nenumarate ori cu el, dar degeaba. Din cauza asta am si facut anul trecut atac de panica si am amenintat cu sinuciderea, intr-un moment de furie pentru ca efectiv nu mai pot rezista psihic. Din cauza asta ma simt si rau fizic. Am incercat sa nu-l iau in seama, dar, nu pot…mai devreme sau mai tarziu, tot la scandal se ajunge. Ce ma sfatuiti sa fac? Este un om bun de felul lui, dar are stilul asta care ma epuizeaza psihic si fizic si-mi strica ziua si starea de bine si de liniste. Cand am fost plecata departe de casa, facea imprumuturi la diferite banci pe care ulterior tot eu cu mama trebuia sa i le platim, pentru ca el nu avea de unde, fiind pensionar. Daca ramane singur te ruineaza financiar si face numai prostii, daca stai cu el te ruineaza fizic si psihic. Exista vreo solutie de convietuire pasnica cu o astfel de persoana toxica, fara a pleca din acea locuinta? Pentru c-ar insemna cheltuieli duble. Tot din cauza lui, banuiesc, nu-mi pot face o relatie pentru ca nu am deloc incredere in barbati. Multumesc anticipat de raspuns. Chiar am nevoie de raspuns pentru ca nu mai vad nici o solutie.

Stabiliti reguli scrise si incercati sa le respectati (puneti-le la vedere!). Daca nu se poate, mergi la un psiholog, gaseste-ti un prieten/prietena cu care sa imparti o chirie, gaseste-ti un al doilea job care sa-ti permita sa te sustii singura si pleaca cat poti de repede de langa el. Traiul acesta este foarte nociv si te va influenta in alegerile tale viitoare. Nu uita, intodeauna exista o rezolvare, numai sa vrei!

Solutia la atatea probleme este pe atat de stufoasa. Neincrederea in barbati, convietuirea, simptomele incipiente de indispozitie psihica neplacuta care uneori se instaleaza (daca problema persista), coping-ul in fata stresului marit, evenimentele marcante din copilarie si relatia cu el care merita discutate. Cautati un terapeut care sa va satisfaca, ATENTIE: Inainte sa incepeti terapia cu orice terapeut in prima sau a doua sedinta intrebati care este tehnica sa de lucru si cum veti proceda. Unele orientari psihoterapeutice nu se potrivesc oricui si riscati bani dati unei terapii mai indelungate fara a exista compatibiitate si ajutor in solutionarea problemelor asa cum va doriti dumneavoastra,

Este greu sa va dau un raspuns “aici si acum” la problema cu tatal deoarece comportamentul si relatia dumneavoastra cu el nu se poate descrie in cateva randuri. Solutia la o asa problema se rezolva metodic intr-o cunostinta de cauza mai mare. Va pot da sfaturi dar nu va cunosc si nu stiu nici relatia cum e si va pot orienta care o solutie gresita.

cati ani are tatal tau? de ce nu cauti un centru de zi pt persoane invarsta care sa-i ocupe timpul? poate ii place si nu va mai fi scandal.

“Am 29 de ani, sunt profesoara, dar, din pacate, stau, inca, cu ai mei.” – chiar credeti ca noi va putem ajuta sa va maturizati? Sa nu mai spuneti ca sinteti si profesoara ca vor fugi elevii de la cursuri… La 29 de ani ar trebui sa locuiti cu prietenul/sotul dumneavoastra… nu sa ii cintati in struna la tatic daca va place sa fiti dadaca la tatic… succes… dar timpul trece in defavoarea dumneavoastra tic tac… tic tac…

Tatal dv este vampir energetic de aceea va chinuie in acest fel se hraneste cu energia dv da de aceea nu aveti o relatie si nici nu o sa aveti daca mai stati cu el lasati tot si casa si tot ce aveti si indepartati-va plecati la mama eventual nu va uitati la lucruri materiale astea se fac fugiti rupand pamantul astfel de oameni absorb tot din jurul lor si ei traiesc bine mersi

este o situatie intradevar dificila ,dar nu fara rezolvare.Axeaza-te mai mult pe munca ta ,petrece-ti mai mult timp cu prieteni de calitate,vorbeste cu mama la telefon mai mult;ea te va intelege cel mai bine,mergi la medicul de familie unde este arondat tatal tau,explica-i comportamentul deranjant,agresiv,si poate ii va da ceva usor ,ceva calmant,poate are si el ceva probleme intime care nici nu le poate spune,si atunci refuleaza din te miri ce;si roaga-te pentru linistea casei,a tatalui,a familiei.

Psihologii adevarati nu ar trebui sa scrie corect ortografic?

din ce ati descris, tatal Dvs. pare sa sufere psihic si nu imi este clar daca a fost diagnosticat corespunzator (daca a fost evaluat pana in prezent). In acest caz, poate ar fi o idee buna sa incercati sa aveti incredere in barbati echilibrati, daca va doriti sa aveti totusi o viata de familie. Discutati cu mama, discutati cu un avocat si vedeti ce demersuri legale puteti incepe. Daca este vorba despre un bolnav psihic ce poate pune propia viata si a celor din jur in pericol, atunci trebuie tratat. Lamuriti intai situatia dpdv medical si reveniti pt alte sugestii. Succes!

Cine sunt psihologii adevarati??

Dumneavoastra nu ar trebui sa stiti?

Eu stiu,,dar asteptam raspunsul din partea celui care a afirmat

Eu m-am intrebat daca nu ar trebui sa scrie corect ortografic. Nu am afirmat nimic, daca la mine v-ati referit. Si, totusi, nu mi-a raspuns nimeni si nici greselile de ortografie nu au fost corectate.

Scopul e de a ajuta nu de a fi perfect cu scris corect!Ati cunoscut medici din alte tari care scriu si vorbesc rau dar sunt buni in meserie?;-)

Pai, educatia isi spune cuvantul din multe puncte de vedere. Bascalia nu inseamna educatie si nici greselile de ortografie nu denota o persoana informata.

Si mie mi se pare ca Erika Noemi si colegul ei au facut “bascalie”.

Viorel Mocanu ne ataca majoritatea

domnule Dragos Pacher noi nu am facut “bascalie” noi doar am intretinut atmosfera…

Dragos Pacher, comentariile au fost sterse si nu erau potrivite, intr-adevar, iar pe cine dam afara din grup hotaram noi, administratorii. Nu am inteles insa ce rost avea sa raportati intreaga postare…

eu am dorit in primul rind sa destind pe domnisoara profesoara ca destul are batai de cap cu tatal ei… insa “prietenii” au inteles ca as face “baascalie”…

Terapeuti RO nu am gasit un mod de a raporta comentariile.

Era suficient comentariul sau un mesaj trimis noua, este in regula.

Dragos Pacher in loc sa dai un sfat profesoarea te-ai agatat de noi

Va rugam sa nu continuam la nesfarsit comentariile inutile la aceasta postare, cu atat mai mult cu cat persoanei care a pus intrebarea nu ii folosesc la nimic.

Pe langa subiect, Dragos chiar crezi ca Ericka si Viorel si-o trag?
Acum la subiect: doamnisoara profesoara, sunteti o persoana adulta cu o situatie profesionala deosebit de frumoasa. Profesor, dascal, pedagog…Comenius, care spunea despre pedagogie ca este arta de a-i invata pe toti toate. Aveti de facut planuri de lectii, predare, ascultare, recapitulare, examene etc, la care copii invata sa se descurce in viata cu informatiile pe care le oferiti si pentru obtinerea lor ati investit si investiti timp, bani, energie, nervi, rabdare, hotarare, pasiune, dragoste, placere. Cat timp credeti ca veti mai intra la ore cu liniste in ganduri si cu zambetul pe buze, daca tatal d-voastra, cu care din nefericire locuiti inca, va toaca marunt marunt ca o picatura chinezeasca? Ati ajuns sa va recunosteti reactiile psihosomatice aparute ca urmare a tensiunii din zona domestica, doriti sa asteptati sa se cronicizeze si sa ajunga in zona patologicului? Va sugerez sa va gasiti o locuinta pe care s-o inchiriati si dupa ce va veti muta in noul spatiu, in care vor domni doar regulile d-voastra, astept reactiile d-voastra. Fi-ti convinsa ca tatal d-voastra se va descurca foarte bine, daca nu o sa va solicite ajutorul si atunci veti detine controlul absolut asupra relatiei. Vorba unei prietene medic: fii barbata!

Mesaj:
Nu am avut niciodata orgasm. Apetit sexual am si ma lubrifiez intotdeauna, chiar si din "discutii" incendiare cu partenerul. El este atent cu mine si isi doreste mereu sa am si eu parte de orgasm si nu am mimat niciodata, pentru ca nu vreau sa imi mint partenerul. Pana sa am relatii cu acest partener, am avut o pauza sexuala de aprox 2 ani.
Sunt diagnosticata cu sindromul ovarelor polichistice de 3 ani.
Am incercat sa ma documentez singura si sunt n variante pt lipsa orgasmului. Avand in vedere ca inainte de a fi diagnosticata am inceput sa ma ingras, sa am probleme cu tenul si alte simptome specifice sindromului, iar stima mea de sine a scazut dramatic, poate fi un blocaj psihic?
Partenerul meu ma intelege si cu el pot discuta orice, el m.a ajutat sa trec si peste alte bariere, in ceea ce priveste viata sexuala.
Multumesc.

este posibil sa fie si un blocaj psihic insa ca o mica sugestie: daca ati avut orgasm inainte, incercati sa va amintiti unde era ‘punctul G’ si cum aparea orgasmul atunci. Pt problema de stima de sine nu ar fi rau sa consultati un psihoterapeut, iar pt kilogramele in plus, numai Dvs puteti face ceva. Succes!

Mesaj:
Bună ziua!Fiica mea în vârstă de 15 ani, a fost diagnosticată în urmă cu 2 ani şi jumătate de anorexie. În urma tratamentului şi-a revenit foarte bine, iar din urmă cu jumătate de an i-a fost ridicată medicaţia.
Fiica mi-a fost încredinţată prin hotărâre judecătorească, în urma divorţului, pron. în anul 2007.
Urmare a recomandărilor specialiştilor de a avea fata o relaţie mult mai apropiată cu mama, am considerat ca fiica mea să aibă relaţii personale cu mama, nelimitat. Psihoterapia era deosebit de importantă, însă denigrările mamei faţă de persoana psihologului au determinat pe fiica mea să nu mai aibă respect faţă de psiholog, încât psihologul a renunţat să îmi mai consilieze fiica.
Astfel, sub influenţa mamei, fiica a început să mă mintă din ce în ce mai mult. Ştiam fata cu mama ei pe litoral, ori ele erau pe Valea Prahovei… O rog pe fiica mea să mă ajute la diverse treburi în casă, aceasta refuză. Exemplele negative pot continua.
Întrucât fiica seamănă mult cu mama mea în tinereţe, cu trăsături fine, cu un păr blond, lung şi bucălat, iată că îndemnată de fosta soţie, copila şi-a tras părul cu placa electrică, s-a tuns şi s-a vopsit în culoare negru închis încât să semene artificial cu mama ei. Precizez că de când era mică, fosta soţie a tuns-o de ciudă ca să nu semene copila în partea familiei paterne.
Fiica a plecat la mama ei de sărbătorile acestea, aproape 2 săptămâni, în vacanţa de iarnă. Nici nu a interesat-o dacă trăiesc, ţinea telefonul închis – cum nici până atunci şi nici după nu a mai procedat. Cum s-a încheiat vacanţa, a revenit acasă. A revenit şi mai tunsă, fără naturaleţea fizică cu care îi şade mult mai bine. Prea puţin a discutat, prea puţin i-a păsat că nici măcar La Mulţi Ani nu mi-a urat şi că mi-a limitat orice posibilitate de a o contacta în timp ce s-a aflat la mama sa.
Dacă la mine există reguli clare în privinţa alimentaţiei,odihnei, comportării, vestimentaţiei,învăţăturii, iată că la mama sa regula este să nu existe reguli, copilei nu i se trasează nicio responsabilitate, este lăsată să doarmă până la prânz, să nu înveţe pt. şcoală, să nu facă nicio treabă gospodărească prin casă, să o influenţeze negativ împotriva tatălui. Dacă eu nu îi permit fetei să lipsească de la şcoală, iată că mama ei nu este atât de fermă în această privinţă, fata acumulând un număr mare de absenţe sub diverse stări de rău – cele mai multe simulate ! Copila refuză să înveţe, având note f. mici, fiind în poziţie de iminente corijenţe – inclusiv la matematică, disciplină la care predau eu în particular diverşilor copii, fiica mea fiind singura care refuză ajutorul meu, conform îndemnurilor mamei sale.
Revenind acasă, constat cu mare necaz că fiica mea refuză din nou mâncarea proaspătă şi sănătoasă, gătită în casă. Însă mănâncă la fast food-uri din banii pe care mama ei îi dă.
Anorexia nu se vindecă, ci se ameliorează. Se pare că va fi nevoie din nou de tratament şi terapie.
Până a interveni nelimitat fosta soţie în viaţa şi educaţia fetei, totul a decurs bine. Copila asculta, învăţa, se comporta cuviincios… Doar răutatea şi ironiile copiilor din cls. a 6-a au determinat-o pe fata mea să refuze mâncarea, fapt care a necesitat internare, psihoterapie şi tratament consecvent.
Din păcate, intervenţia nelimitată a mamei şi exemplul său în viaţa copilei îşi arată deja consecinţele. Dacă nu fac nimic, voi privi neputincios cum fiica mea va alege căi din cele mai greşite. Mi-e groază că va da de sentimentele fireşti de iubire şi, pe fondul îndepărtării de mine (tatăl), nu mă va asculta nicidecum, consecinţele putând fi din cele mai periculoase.

Rog specialiştii să îşi spună punctele de vedere, spre a preîntâmpina un dezastru în evoluţia şi pregătirea fiicei mele pentru viaţă.
Vă mulţumesc.

Cu stimă,
Tiberiu

“Specialistii” isi vor spune cuvantul atunci cand veti merge la ei si atunci cand “fiica” va dori sa constientiza si va dori sa schimbe ceva, pana atunci, poate ca ar trebui ca dvs. sa mergeti la o consiliere psihologica ca sa gestionati mai bine situatia si adversitatea fata de foata sotie si nu in ultimul rand sa convingeti copilul ca are nevoie sa fie ajutata.

Din ceea ce descrieti inteleg ca acest copil este la mijloc intre dvs. si mama si este posibil ca manifestarile sa fie reactii la aceasta situatie. Copilul raspunde in felul sau la conflictul care exista intre parinti. Puteti apela la un terapeut pentru a intelege mecanismul si a gasi resursele sa gestionati situatia.Schimbarile dvs. vor antrena schimbari si in cei din jurul dvs.

in plus, ma gandesc ca cel mai eficient ar fi sa mergeti toti 3 la un psihoterapeut de familie care sa poate media conflictele existente. Ce as dori sa mai adaug, insa, este ca din ceea ce descrieti, mama fetei are probleme psihologice demne de luat in calcul. Daca in Instanta ati castigat tutela din motive care contesta integritatea mentala a mamei, atunci poate ar fi bine sa tineti cont de ele. Dar, cum spun si colegele mele, aceste lucruri nu au valoare daca nu discutati direct cu un specialist. Succes!

Mesaj:
Buna ziua am 30 ani sunt casatorita de 5ani jumate si am un copil in varsta de 4 ani. La varsta de 25 ani am avut un atac de panica de frica sa nu lesin. Ma gandeam intens:sa nu lesin ma lua cu tensiune si o frica exagerata. Am ajuns la urgente si nu mia zis nimic ma trimis la endocrine si mia dat calciu gluconic si passiflora. Am mai dus-o o perioada asa, aveam tot frica aia,si nu ma lasa gandul ca o sa lesin. Am ramas insarcinata dupa 3luni, mentionez ca pe 4.07.2009 vroiam sa raman insarcinata nu ne-am mai ferit iar pe 27.07.2009 am avut atacul d panica deodata,nu aveam nimic. Adica cred ca am avut vreo lipsa de calciu si de frica sa nu lesin am dat in atac de panica. Am fost ffff fericita cand am ramas insarcinata imi doream f mult un bebe dar imi mai revenisem . Gandul ca voi avea un bebe imi dadea incredere in mine am luat vitamine,fe si calciu. Mai aveam totusi o frica cand voi naste sa nu ma pierd si sa se intample cevadar cu ajutorul lui DUMNEZEU a fost bine.
Tin sa precizez ca am avut o copilarie grea, greu de imaginat cum ar fi:tata alcoolic o batea pe mama si pe noi, nopți nedormite plangeam ffff mult vroia sa abuze de mine si de sora mea,ne facea viata un calvar , nea distrus psihic de ma gandeam sa il omor ceea ce nam facut desigur , mama ia tratament de la psihiatrie a distrus-o dar acum in prezent mai bea si acum parca e nebun chiar e, dar lucreaza si o intreb mereu pe mama cum e?,si cand e baut ma nelinistesc si mie ffff mila de ea eu am plecat duc o viata buna sotul nu bea am un baiat deosebit il iubim si eu si tatal lui , ne mai certam mam obisnuit dar nu ceva de speriat cand ma supara mai tare plang si ma linistesc.
Acum sa ivit alta problema pe care nu o inteleg . Din luna aprilie 2013 am avut o vecina a carei fetita de 12 ani a avut tumora pe creier ma-m intalnit cu ea in parculet si mia povestit ce e la oncologie Iasi mam cutremurat fffff rau am ajunsesem sa adorm si sa ma trezesc cu gandul ca dc ar avea si baiatul meu as muri. Si ma tachinam cu gandul asta . Nimic scos din comun . Mi-am facut analizeze iar calciul mai mic nu prea tare. Toata vara ma mai lua cate un fior ,oboseala,stres, servici ,casa,servici ,casa ganduri aiurea. La servici mai in toamna septembrie ma suparat sefa si mam suparat tare si mi-am zis:si asa nu are nevoie nimeni de mine mai bine as muri sa ma sinucid. Ma luase un ataac de panica numi venea sa cred la ce mam gandit am inceput sa tremur si am luat o passiflora imi mai revenisem. Auzisem si de Robinn Williams ca sa sinucis ca suferea de depresie si ma marcat am zis ca si eu amasa ceva si ma luat frica ca nu cumva sa ajung sa fac asa ceva. Mie mie frica de moarte. In octombrie am aflat ca fetita vecinei murise si de aici sa rupt firul. Devenisem panicoasa,deprimata ,plangeam ,ma gandeam aiurea, vedem numai moarte,imi ere frica sa nu fac cancer si sa mor,ce ma fac eu,parca innebunisem,ma vedeam ca ma arunc de la geam imi imaginam, imi era frica sa nu innebunesc si sai fac ceva baiatului,aveam in permanenta un gol la stomac,ma tinea la inima,. Vorbeam cu mama cu prietenele mele. Eu nu vrea sa fac asa ceva. Tanjeam dupa soare nu mai iesise soarele de o luna si spunea ca poate declansa o depresie de toamna si mam interesat si am simptomele unei depresii cu atac de panica. Am vb cu sora mea si ei ii recomandase medicul,ea era nervoasa alta problema,si ia dat Streclin Complex. Iau de o luna ma simt mai bine dar gandul ala de sinucidere si acum ma cutremura si cand aud o stire ca a murit cineva sau are cancer ma deprim. Incerc totusi sa ma incurajes,sa ma bucur de viata sa ma joc cu copilul sa uit ma inchin mai des, ma rog, ma duc la
biserica.
As vrea sa stiu dc e asa cum cred eu depresie si dc o sa fie totul bine adica sa nu mai trec prin ceam trecut. Si dc depresia revine. Si nu stiu ce ma voi face cand o fi sa moara cineva din fam mea. Stresclin vreau sa iau 3luni. Cred ca vam plictisit dar in timp ce scriam prin ce am trecut am un gol la stomac . Mulțumesc. O seara frumoasa.

Apelati la un terapeut. Sunt mai multe lucruri pe care in momentul in care le veti clarifica va veti simti mult mai bine. Succes!

ce am inteles eu este ca aveti un istoric foarte incarcat si complicat care, in mod normal, a contribuit la o structura cel putin anxioasa de personalitate. Ce va recomand este un consult psihiatric (nu mai mergeti dupa recomandari indirecte si din partea unor non-profesionisti) si o perioada de psihoterapie in care sa explorati in detaliu tot ce se intampla cu Dvs. Daca sunteti din Bucuresti, va stam la dispozitie: www.cmibotezat.ro . Se poate, succes!

Mesaj:
Buna ziua. Ma numesc L. Si am 28 de ani sunt casatorita si am un băiețel. Problemele mele au apărut de vreo 4 ani insa anul acesta a fost din ce in ce mai rau. Am devenit o persoana foarte timida de cand am inceput sa lucrez în străinătate mai intai a început cu o ușoară jena fata de oameni sau cu o dificultate de relaționare. Dar cu trecerea timpului parca totul sa agravat din cauza stresului la munca cred eu acum doi ani ne am mutat cu soțul meu in alta tara si am început să lucrez intr-un mediu stresant femeile de acolo se purtau foarte urat cu mine desi eu faceam totul numai "ca sa fie bine" cand ceva nu era bine eu eram învinuita nu direct insa discutau de fata cu mine in mod banuitor daca lipsea ceva eu eram banuita desi nu am luat vreodată nimic si cu timpul fara sa vreau ma simteam inconfortabil daca lipsea cv sau se întâmpla cv la locul de munca cum ar veni ma simteam cu musca pe caciula fara ca eu sa fi făcut cv . Ma simt tot mai nelinistita sunt aproape incapabila sa port o discuție normala cu cineva nu pot sa privesc spre o persoana cu mari eforturi si atunci când este absolut necesar prefer sa l las pe soțul meu sa rezolve toate problemele. Si mai rau de o vreme imi fac tot felul de idei despre absolut orice si am tot felul de gânduri negative. De multe ori devine evidenta starea mea desi menționez ca lucrurile sau mai schimbat la locul de muncă insa eu nu pot sa imi revin gandurile negative ma fac sa fiu o persoana antisociala. Imi doresc din tot sufletul sa pot fi o persoana normala sa am o minte linistita oare ce as putea sa fac as vrea sa ajung in România sa consult un psiholog dar parca am o teama sa ii spun altcuiva ce ma framanta desi cred ca ma poate ajuta…

Puteti lua legatura cu un psiholog pe skype si sa discutati despre temerile si rezervele dvs. Apelati cu incredere pentru a depasi aceste probleme chiar daca aveti unele temeri si nu ati mai apelat pana acum la terapie. Se poate. Mult succes!

In plus puteti cauta in zona in care locuiti un terapeut bowen sau practicant al terapiei craniosacrale. Amandoua sunt foarte bune in reechilibrarea emotionalului si nu este nevoie sa vorbiti foarte mult pe acest subiect.

Buna ziua. Iti inteleg teama de a te dezvalui in fata cuiva, este normala, dar in acelasi timp fara aceasta „dezvelire” nu prea poti ajunge pana la adevaratele motive care stau in spatele starilor prin care treci. De fapt, deschiderea asta te va ajuta in primul rand pe tine sa te privesti cu mai mare atentie si sinceritate, si iti va face bine prezenta cuiva, a unui terapeut sau consilier care te poate intelege si, ce e cel mai important, nu te judeca. Faptul ca ai trait destul de mult intr-un mediu in care nu ai fost valorizata, ba, din contra, te-a facut sa te simti din ce in ce mai inhibata in a te manifesta si a fi tu insati. Este normal sa te simti asa si sa iti scada si increderea in tine. Acum, chiar daca s-a mai remediat situatia la locul de munca, nu poti iesi dintr-odata din acea carapace protectoare. Retragerea este cea mai la indemana modalitate de a ne proteja, insa, in acelasi timp, ne diminueaza capacitatile de a relationa cu ceilalti. De aceea, simti ca nu mai poti interactiona cu alti oameni si ai tendinta sa te izolezi. Sunt, oricum, mai multi factori care au contribuit la situatia aceasta, insa, cu putina rabdare, incredere si neaparat un suport adecvat, vei reusi sa o depasesti.

Ca un adaos comentariilor de mai sus, poti cauta psihologi/ consilieri psiholgici online , daca nu poti ajunge in Romania si poate cu ajutorul mediul reconfortant de acasa te vei simti putin mai curajoasa pentru a discuta despre gandurile negative care te framanta si te impiedica sa actionezi asa cum ti-ai dori. Mult succes!

Aceasta problema se poate elimina folosind FTP-ul si/sau puterea convingerilor. Eu am scapat de timiditate folosindu-ma numai de o singura convingere. Repeta timp de 15 zile propozitia: "Tot ce mi se intampla este spre binele meu."(orice ti s-ar intampla, ai ceva de invatat!, daca ai facut ceva gresit imediat iti vine in minte solutii) 2 ore pe zi, continuu si in timpul liber creeaza-ti o fundatie pentru aceasta convingere formata din credinte prin care sa raspunzi la intrebarea : “De ce cred eu ca tot ce mi se intampla este spre binele meu?". Aceste credinte repeta-le pana le intelegi rolul lor si sa le legi cu realitatea. Acum daca vreau sa fac acele activitati care inainte imi erau dificile si simteam frica, acum sunt usor de realizat si in plus sunt entuziasmat daca le fac.Spor!

Mesaj:
Buna ziua, am o fetita de 6 ani care are frica de scari. Este o mare durere de cate ori trebuie sa urce sau sa coboare scarile, mai ales cele de la gradinita. Se blocheaza, nu vrea sa inainteze spre trepte, are o frica excesiva. Aceasta frica apare si dispare, are momente cand poate cobori treptele dupa care iar perioade de frica. Am incercat sa vorbesc cu ea, am apelat si la psihologul din gradinita dar fara nici un rezultat. Ce ma sfatuiti sa fac, eventual un terapeut din Ploiesti la care sa o duc pe fetita. Multumiri pentru raspunsul dvs.

In acest caz Tehnica eliberarii emotionale (FTP) va poate ajuta ca fetita dvs sa scape de aceasta problema. Apelati la un specialist FTP.

Mesaj:
Am 18 ani si am depresie de 1 an si ceva.Am probleme mari in familie , nu pot sa le mai fac fata.Anul trecut inainte de Craciun bunicii m-au dat afara din casa ( stau la ei pt ca ei cred ca daca au bani si acte de proprietate pot sa calce pe oricine in picioare.M-au luat de langa parinti de la 1 an.Cand eram mica ma batea doar ca sa nu vorbesc cu mama.Nu o suporta pentru ca e venita din Iasi , moldoveanca).
Ma cert cu bunica-mea din orice.Ca sunt dezordonata,ca nu-i place parul meu si insista sa ma tund.Tot felul de prostii.
In momentul in care am simtit ca nu mai fac fata m-am lovit de sindromul borderline.Stiu ca nu este o solutie insa doar asa am putut face fata stresului.
Cosmaruri am in fiecare noapte din noiembrie 2013.Cand am inceput sa iau Passiflora am mai scapat de ele.Prin aprilie a inceput bunica-mea sa ma ameninte ca baga cutitul in mine pentru ca ma uraste.Insista ca ea avea vise pentru mine.Sunt visele ei.Isi imagina ca dupa ce termin scoala de mzuica o sa plec in strainatate sa cand , pentru ca ea stie ca se plateste foarte bine.In clasa a 9-a spre a 10-a i-am zis ca nu vreau sa mai dau la medicina , ca vreau sa lucrez in domeniu economic.La fel , a facut scandal ca ea visa ca eu sa fiu medic si sa plec in strainatate, ca e un job foarte bine platit.Cand m-a dat afara din casa ei , si m-a trimis sa stau cu parintii , mi-a zis ca tot ce isi doreste e ca eu sa mor.Ca mai bine murea maica-mea cu mine la nastere.
Am fost in soc.Este cumplit ca o ruda sa-ti doreasca moartea.Nu pot trece peste asa ceva,nu pot sa o iert.
Prin aprilie, cum ziceam , m-am certat cu ea inainte sa plec in oras,era de ”Scoala altfel” Aveam activitate cu profa de bio , la zoo , la 20 de minute de mine.Cand a inceput sa urle si sa faca ca toate alea i-am zis calm ca eu nu mananc.Eu am gastrita cronica facuta din cauza stresului si din cauza felului in care gateste bunica-mea.Ea statea la bucatarie , toca ceva , cand m-am dus langa chiuveta, a ridicat cutitul si l-a indreptat spre mine.Am iesit din casa plangand.Cum am mai zis, nu fac fata stresului deloc.Simt ca ma depaseste toata situatia.
Acum iar ma cert cu ea.Nu am luat sala din prima si imi tot reproseaza ca e dezamagita de mine.Ca eu toata viata am dezamagit-o.M-a amenintat din nou ca baga cutitul in mine , ca-si doreste ca eu sa mor pt ca ea vede in privirea mea cat de mult o urasc.
Nimeni din familie nu se poate intelege cu ea.Nu se poate comunica cu ea.Eu dau bacul, sunt a 12-a.Simt ca nimic nu-mi mai iese cum ar trebui.Nu am incredere in nimeni.Simt ca nu mai pot sa iubesc.Dupa scandalul de acum cateva zile iar am inceput sa ma tai.
Mi-a zis mama ca a vorbit cu bunica-mea acum cateva zile.I-a zis lui maica-mea ca sunt o curva,ca umblu noaptea cu golanii.Am fost intr-un pub cu niste prieteni vechi.Maica-mea si taica-miu au fost de acord.Au incredere in mine ca nu ma apuc de droguri sau cine stie ce altceva.Bunica-mea doar asteapta sa calc stramb.Abia asteapta sa ma culc cu cineva,sa raman insarcinata si sa vin la ea sa ma plang.Simt doar ca nu mai pot…vreau sa ma mut la maica-mea acasa,dar maica-mea si taica-miu nu au banii lui bunica-mea, nu-mi pot plati meditatiile.Si mai e inca o faza , dupa ce ma da afara din casa , bunica-mea ne ameninta ca ne da afara din casa daca nu ma intorc inapoi la ea.Ca ea are bani , ca poate sa-mi plateasca orice…

Vreau doar un sfat…nu stiu daca sa mai stau si sa o suport(desi simt ca nu mai pot,dupa ce face scandal e linistita si dupa iar face scandal) …. sau sa merg la maica-mea , sa fiu linistita, sa invat singura.

De asemenea,eu dau meditatii la engleza si am si predat o luna la o gradinita.In 2015 urmeaza sa lucrez la doua gradinite.Bunica-mea nu stie , insa de acum imi spune ca ea vrea sa ma angajez in vara , si salariile pe care eu le voi primi i se cuvin ei , pentru ca mi-a platit scoala de soferi , examenul de engleza , meditatiile si ca eu trebuie sa-i platesc ei tot , pentru ca asta merit.Cand eram mica imi spunea ca daca ea moare , o sa fie numai vina mea , pt ca sunt un monstru,pt ca ea a incercat sa faca oameni din noi , si sa si-a sacrificat sanatatea pt noi.Ca e numai vina noastra ca iese scandal .Cand e scandal , se plange ca trebuie sa ia somnifere , calmante , ca nu poate dormi toara noaptea.

Mi se intampla , nu foarte des , sa ma trezesc din somn si sa plang in hohote.Nu era suficient sa am cosmaruri noapte de noapte…

Inteleg prin ce treci. Daca crezi ca iti pot fi de ajutor ma poti adauga pe facebook pentru a vorbi mai multe. Eventual iti las acolo id-ul de mess. Nu sunt psiholog. Pur si simplu inteleg prin ce treci.

II urasc pe oamenii aia. Nu merita nimic bun de la viata. Parca vorbesti de taicamiu… Numai ca el ma ameninta ca nu ma mai ajuta la plata facultatii (sunt anul II, la Psihologie). Ma injura cu niste obscenitati incredibile. Ma face `curva` daca nu spal o farfurie…
Sfatul meu este sa pleci. Ai nevoie de liniste ca sa poti invata.
Eu traiesc de 3 ani (am 20) prin alte parti. E greu, dar chiar daca am trecut printr-o gramada de schimbari (si probabil voi mai trece), merita sa te simti "acasa"!

Mesaj:
Buna ziua! Am 18 ani as vrea sa ma sfatuiti in legatura cu o situatie care-mi da batai de cap.Eu si prietenul meu(19ani) avem un an impreuna,el e ortodox pe stil vechi iar eu pe nou.Calendarul e decalat cu 13 zile,el face Craciunul pe 6 ianuarie. El e foarte credincios de felul sau,posturile le tine cu sfintenie,iar eu..deloc.Apare problema in care el doreste sa tina post trupesc, eu avand alta mentalitate acest lucru ma face sa ma simt respinsa.De asemenea,cand eu am revelionul si mananc de frupt si dansez,el tine post si se abtine de la toate…si astfel cand suntem la o petrecere ..ma simt singura.E foarte rigid si nu ar accepta sa "lase"postul macar o zi,daca i-as propune ne-am certa,s-ar enerva.Am avut cateva discutii pe problema asta,spune ca vreau sa-l trag din a fi credincios,el asa a fost crescut de mic.Nu mai stiu ce sa fac,il iubesc foarte mult,are multe calitati pe care rar le-am vazut la alti baieti dar simt ca nu pot sa accept situatia aceasta.O relatie implica multe compromisuri..am inteles ca trebuie sa tina post alimentar si trupesc,ma abtin de la "poftele"trupesti,am inteles ca duminica dimineata e ocupat ca e la biserica…dar simt ca numai eu trebuie sa fac compromisuri..el in lelatura cu asta nu ar face niciunul (de exemplu sa se abata de la post macar de craciunul meu si de revelion,sa mancam impreuna in familie..)pentru ca ar insemna sa"se ia de mana cu…dracul ".Va rog sa ma sfatuiti! Multumesc!

Mesaj:
Buna ziua! Am ajuns la capatul puterilor si nu stiu ce sa fac! Am 30 de ani, sunt casatorita de 6 anI si avem un baietel de 4 ani. La inceputul relatiei, eu si sotul meu ne intelegeam foarte bine, eram mereu impreuna, am avut probleme financiare , dar am trecut peste toate. Acum suntem foarte bine financiar, dar parca nu ne mai iubim. Dupa nasterea baietelului ne-am racit foarte rau. Baietelul a fost mai nazdravan,sotul meu nu mergea cu noi la plimbare, cand venea de la serviciu cauta pretexte sa plece iarasi, parca nu dorea sa stea cu noi.Cand ies cu cel mic in parc el nu merge cu noi decat daca ne certam foarte tare si ii reprosez acest lucru si acolo il cearta din orice. Cel mic ii spune ca o ia pe mamai si pleaca daca mai tipa.El sufera, se poarta frumos cateva zile si o luam de la capat. Ne-am racit foarte tare pe toate planurile, el sta numai la tv, nu participa la jocurile noastre, iar cu mine e foarte rece, nu mai avem viata intima, nimic. Nu vreau sa divortam pentru
ca cel mic ar suferi cel mai mult, vreau sa indreptam lucrurile si nu stiu cum.Eu parca nu il mai suport si nu stiu ce sa fac sa indreptam lucrurile. I-am sugerat sa cerem ajutor specializat, dar nu vrea. Nu stiu cum sa procedez sa ne apopiem iarasi si sa nu-i facem rau baietelului

incercati totusi sa il convingeti sa mergeti la o terapiede cuplu de dragul copilului macar! Aparent ceva se intampla cu el (poate vrea sa mearga singur la un terapeut in acest caz). Daca tine in el si nu reactioneaza, nimeni nu il poate ajuta. Succes!

Buna ziua! Spuneti ca nu mai stiti de ce parca nu il mai suportati. Poate ca este multa furie care nu a fost exprimata sau ascultata sau ambele. Relatiile de lunga durata sunt un paradox, pe masura ce atasamentul creste, dorinta sexuala descreste. Pentru dorinta este necesara o anumita distantare pentru a-i da voie sa se intample. Mergeti dvs. la un terapeut, este vorba de viata dvs. Toate cele bune!

Mie imi cam miroase a “extrarelatie…” Urgent sati un RESET relatiei cit inca se mai poate…. vina o purtati amindoi: sotul s-a racit iar dumneavoastra sinteti sloi de gheata si invers… si inca un sfat: nu folositi copilul ca “moneda de schimb” – sufera copilul, se supara copilul, etc… copilul e cu copilatia lui iar adultii cu viata lor… copilul nu e pe post de SUPERGLUE sa tina pe parinti “lipiti”. Cautati sa aflati unde s-a “racit” relatia si reaprindeti “focul dragostei” ca mai aveti mult pina la 100 de ani

Baietelului deja ii faceti rau. Este el mic, dar vede, sufera si va tine minte. Puteti s-o duceti asa inca zece ani, iar fantoma despartirii va plana asupra relatiei. Intrebati-l ce vrea. Ce vrea de fapt. Dar intrebati-l calma si hotarata, dupa ce a adormit copilul. Dati-i o zi de gandire. Va va rezolva el dilema, daca nu cumva e in avantajul lui sa-l intretineti sau sa-l adapostiti. Daca nu va lamuriti, platiti o ora de terapie, ca nu e o avere, si iesiti din stresul acesta, care va macina pe nedrept.

Va inteleg situatia si din pacate multe femei se vor regasi in spusele dvs… Lucrurile nu stau intodeauna asa cum par si asa cum sunt expuse, ele au multe cotloane pe care fie le stiti, fie nu le constientizati decat ajutat de alte persoane (de preferat profesioniste). Sunteti o persoana inca tanara cu un copil mic dar care deja a inceput sa resimta problemele din cuplul vostru (de fapt, oricat de mic ar fi copilul, el are firele lui prin care percepe atat binele cat si raul) care treceti printr-o perioada mai grea si care chiar daca o veti depasi, umbrele ei tot se vor rasfrange asupra relatiei daca nu veti gesiona bine episodul. In numele copiilor si pentru ei, multe mame aleg calea umilintei si a frustrarilor, gandind pe termen lung ca o familie chiar disfunctionala parca ar fi tot mai buna decat una lipsa sau cu parinti de imprumut. Asa este, sunt cazuri si cazuri si nu exista retete! De multe ori gestionarea unei homeostazii chiar negativa este mai de suportat decat luarea de la capat si frica asta paralizeaza multe femei in luarea unei decizii. Situatia fiecaruia este particulara ca si in cazul dvs. Incercati sa discutati problema cu o persoana in care investiti incredere si oarecum neutra, care sa nu fie partinica sau mergeti la psiholog si vedeti ce se mai poate face. In cazul in care decideti sa ramaneti in aceast mariaj (numai dvs. cunoasteti motivele!), acceptati situatia in conditiile date, stabiliti clar prioritatile dvs. ca sa nu aveti asteptari si in consecinta sa nu cumulati frustrari. Faceti o lista cu calitatile si defectele voastre si inca o lista cu ce va uneste si ce va desparte de partenerul dvs. si apoi veti trage singura o concluzie. Cereti ajutor si in aceasta ecuatie, nu uitati de dvs. pentru ca un copil ca sa creasca armonios, are nevoie de o mama echilibrata.

Exista mereu o solutie. Spuneti ca ati trecut peste anumite probleme. De multe ori cand oamenii trec “peste” ei nu integreaza situatia si de multe ori raman lucruri nerezolvate. Aparitia unui copil conduce in unele situatii la raceala in cuplu. Va recomand sa apelati la un terapeut dvs. sau amandoi pentru a readuce echilibrul in viata dvs, de familie.Succes!