Cand frustrarea ne dicteaza vorbele si gesturile. Toleranta scazuta la frustrare

Spunem, deseori urland: „Nu mai pot!”, „S-a terminat totul!”, „Simt ca innebunesc!” sau „Azi a fost o zi ingrozitoare!”. In functie de etapele vietii noastre, strigam cuvintele astea catre parinti, apoi catre partenerul de viata, mai tarziu spre copii. De cele mai multe ori, spre cele mai dragi persoane.
Dar oare chiar nu mai putem?

Aceasta este frustrarea. O avem toti in noi, numai ca unii stiu sa o stapaneasca/gestioneze si asta se cheama toleranta crescuta la frustrare, iar altii se simt coplesiti de ea si de celelalte sentimente care o insotesc, precum furia sau neputinta, situatie pe care o numim toleranta scazuta la frustrare sau intoleranta la frustrare.
Dar iata cateva definitii ale frustrarii, teoretizata pentru prima data in 1934 de catre  psihologul american Saul Rosenzweig (cel care a conceput, de altfel si testul frustrarii) si cuprinsa in cadrul psihanalizei experimentale:
1. In Enciclopedia de psihoterapie este mentionat ca frustrarea apare atunci cand atingerea unui obiectiv este blocata de o anumita situatie ori comportament sau ca reprezinta sentimentul subiectiv de a fi dejucat în încercarea de a atinge un obiectiv (Hersen, Sledge, 2002, 41).
2. Alte definitii adauga conceptele de de suferinta sau furie:
a) Frustrarea este acea „suferinta psihica rezultata din privarea unei satisfactii vitale, resimtita de individ ca un obstacol sau ca o interdictie” (Enachescu, 2005, 533).
b) Frustrarea este sinonim partial pentru furie si suferinta si este definita ca starea afectiva a unei persoane atunci cand simte ca eforturile ii sunt blocate de ceva. Furia, care apare ca urmare a tolerantei scazute la frustrare, reprezinta acea stare puternica de neplacere, la care se adauga sentimentul de nedreptate si dorinta de a actiona in scopul remedierii situatiei (Schmidt, Willis, 2007, 88).

De unde vine frustrarea?
In functie de cat de toleranti sau nu suntem fata de ceea ce percepem drepti piedici in calea scopurilor noastre, frustrarea poate fi cauzata de aproape orice. Pierdere autobuzului, critica sefului, dezordinea din casa, pretentiile nejustificate ale copilului, lipsa timpului liber, un loc de munca nemotivant, lipsa banilor, o reactie a partenerului neconforma cu asteptarile noastre, valori sociale la care nu ne adaptam. Asadar, un amalgam de factori diferiti ca semnificatie si domeniu in care pot fi cuprinsi. Este lesne de inteles insa ca ceea ce ii frustreaza pe unii ii poate lasa indiferenti pe altii. In cazul tulburarii de personalitate narcisica, de exemplu, persoanele in cauza sunt extrem de sensibile la critica, iar gradul lor de frustrare, unul foarte mare. Similar, la persoanele cu stima de sine exagerata, toleranta la frustrare este foarte scazuta, fiind asociata cu iritabilitate si accese de furie (DSM, 2003, 715, 96).
De retinut insa ca frustrarea prea mare in situatii minore poate fi un indiciu al unui episod depresiv, iar rezistenta scazuta la frustrare este deseori intalnita in timpul sevrajului, in cazul persoanelor cu dependente, sau la copiii cu tulburari de hiperactivitate/deficit de atentie (idem, 349, 265, 355).
Revenind, aproape inevitabil, la Freud, acesta considera ca „principalul factor de nevrozare a omului îl constituie interdictia sociala (Romila, 2004, 506). Alaturandu-se grupului, omul a putut trece la indeplinirea urmatoarelor tipuri de nevoi, care urmau primului stadiu, cel al nevoilor fiziologice, precum procurarea hranei si sexul. Acele urmatoare tipuri de nevoi au vizat, printre altele, castigarea sentimentului de securitate (dat atat de adapostul in sine, cat si de traiul in comunitate) si de stabilirea altor tipuri de relatii (aceste etape sunt foarte bine delimitate si explicate in asa-numita piramida a lui Maslow, piramida nevoilor umane). Traiul in comunitate a necesitat insa sacrificarea unor placeri (nu este indicat, de exemplu, sa intretinem relatii sexuale cu partenerii cunoscutilor nostri, oricat de atractivi ni s-ar parea acestia) respectarea unor reguli crescand deci mecanismele de refulare (adica de a nu mai scoate la iveala ceea ce poate determina respingerea celorlalti).
Frustrarea poate fi insa si necesara. Atunci cand o simtim, ea este cea care ne determina, de multe ori, sa schimbam o situatie nu foarte benefica noua intr-una mai buna, atunci cand depinde de noi sa intervenim asupra realitatii (schimbarea locului de munca, de exemplu). Insa atunci cand este corelata cu factori precum stima de sine scazuta, ea poate ajunge sa determine deteriorarea functiei sociale a individului (DSM, 2003, 67).

Toleranta scazuta la frustrare, ca forma irationala de gandire
Considerat unul dintre cei mai influenti psihologi si psihoterapeuti, Albert Ellis (1913-2007) face parte dintre cei care au pus bazele terapiilor cognitiv-comportamentale, el fiind totodata si fondatorul terapiei rational-emotive si cognitiv-comportamentale. Unul dintre discipolii lui este psihologul si psihoterapeutul roman Daniel David, ajuns director de cercetare al Institutului Albert Ellis.
Dupa ce abordarile de tip psihanalitic au pierdut din adepti, ca urmare, printre altele, a nevoii de solutionare mai rapida a problemelor cu care se confrunta clientii (o terapie de tip psihanalitic poate dura ani), terapia rational-emotiva si cognitiv-comportamentala este considerata una dintre cele mai eficiente psihoterapii de astazi. Dar cum este explicat conceptul de frustrare in terapia rational-emotiva si cognitiv-comportamentala?
Pe baza a zeci de studii, Albert Ellis a considerat ca cele mai importante structuri cognitive evaluative generale sunt: a) cognitiile irationale şi b) cognitiile rationale (David, 2006, 77-83):
a) Cognitia iraţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea inflexibila, absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. catastrofarea (Este ingrozitor!);
2. lipsa de toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca nu putem accepta o anumita situatie, nu putem trait cu ea;
3. evaluarea globală: se manifesta prin dispret fata de categorii mari de persoane (femei, romi, persoane care au fost in inchisoare etc.) sau fata de sine insusi (Nu sunt in stare de nimic!), ducand deseori la o incapacitate de a avea relatii sociale adecvate.
b) Cognitia raţionala, generala, centrala este reprezentata de gandirea flexibila, non-absolutista, care da nastere altor alte trei cognitii iraţionale generale, intermediare:
1. non-catastrofarea;
2. toleranta la frustrare: atunci cand evaluam ca o situaţie este dificil de tolerat, dar nu si ca nu o putem accepta sau ca nu putem trai cu ea, in plus, ea permitandu-ne sa ne bucuram de situatiile si emotiile pozitive din viata noastra;
3. evaluare contextuala: nu evaluam global, pozitiv sau negativ, ci doar anumite aspecte, de exemplu, comportamentul intr-o anumita situatie.
Ceea ce poate surprinde la teoria lui Ellis este ipoteza ca gandirea irationala a fost rezultatul unui proces adaptativ, deci fireasca. De-a lungul a sute de mii de ani, in cele mai multe etape ale evolutiei sale, omul supravietuit tocmai datorita gandirii irationale:
1. gandirea catastrofica l-a ajutat sa se fereasca de pericole, chiar daca nu erau toate reale: fiind mereu vigilent nu risca sa cada prada animalelor salbatice care il puteau ucide, de exemplu;
2. toleranţa scăzută la frustrare l-a ajutat sa schimbe situatia nefavorabila lui, ucigand masculul dominant pentru a-i lua locul, de exemplu;
3 evaluarea globală i-a permis ca, in momente in care era necesar sa actioneze rapid, sa identifice imediat fiintele sau lucrurile utile din jurul sau: cand trebuia sa se retraga in alte regiuni, de exemplu (David, 2006, 82).
Ultimele etape evolutive ale omului au fost insa mult mai rapide, iar el a trebuit sa se adapteze intr-un timp mult mai scurt, de doar cateva mii de ani, unui alt tip de mediu, in care gandirea irationala nu si-a mai avut rostul. Deci, daca „noi suntem urmasii celor care au supravietuit în mediul primitiv printr-un stil irational, iata de ce Ellis argumenteaza ca este probabil sa avem o predispozitie genetica de a gandi irational; predispozitia neinsemnand insa determinism genetic” (ibidem).
Ipoteza predispozitiei genetice catre o gandire irationala este sugerata de faptul ca: a) cognitiile irationale sunt specifice tuturor, indiferent de zona geografica, rasa, cultura, educatie etc., b) cognitiile irationale sunt rezistente la schimbare, c) cognitiile irationale devin ganduri automate, deci se invata simplu. Dar, in acelasi timp, avem si predispozitia genetica de a gandi rational, niciun individ nefiind pe deplin irational sau perfect rational. Stilul predominant irational in mediul actual, caracterizat printr-o mare complexitate, duce spre psihopatologie, adica spre diverse forme de tulburari mentale, chiar daca multi indivizi cu acest pattern de gandire sunt capabili sa fie la fel de performanti, in multe aspecte ale vietii, ca cei cu un pattern predominanat rational.
Exemple de cognitii irationale si de cognitii rationale fata de aceeasi situatie care produce frustrare (www.smartrecovery.org):
1. (Gandire rationala) Nu imi place aceasta situatie!
(Gandire irationala) Aceasta situatie trebuie sa se schimbe asa cum vreau eu, pentru ca altfel nu pot suporta si nu simt decat nefericire!
2. (Gandire rationala) M-ar placea sa am rezultate cat mai rapide!
(Gandire irationala) Trebuie ca rezultatele sa apara cat mai repede, altfel viata mea va fi ingrozitoare!
Aceasta toleranta scazuta la frustrare, manifestata sub forma gandurilor irationale, este, considera Ellis, motivul principal pentru care oamenii nu reuşesc să se schimbe, ei asteptandu-se ca viata sa fie cat mai simpla si mai confortabila (David, 2006). Este, de fapt, ceea ce credem in copilarie, cand, in confruntarea cu frustrarile, pentru care nu avem experienta, tipam, plangem si manifestam adevarate accese de furie. Adultul, in cazul cel mai fericit, ajunge sa inteleaga si sa acepte frustrarea, ca facand parte din viata de zi cu zi. In prezent, state precum SUA sau Australia au dezvoltat in foarte multe scoli programe educationale in care se previne formarea stilului irational de gandire si se promoveaza stil rational (tinandu-se cont insa de faptul ca gandirea globala, de exemplu, este specifica anumitor stadii ale dezvoltarii umane, corespunzatoare varstei mici) (David, 2006, 83). Totodata, programele de consiliere parentala, precum cele propuse de Institutul Albert Ellis, le explica parintilor in ce masura pot ajuta la cresterea tolerantei la frustrare a copiilor lor, astfel incat acestia sa nu se loveasca de problema intolerantei la frustrare la varsta adulta. Ne nastem egocentrici, cu nevoia de recompensare imediata, deci cu toleranta scazuta la frustrare, iar in primii ani de viata gandirea noastra irationala stabileste ca fiind de neacceptat situatii pe care, in realitate, le putem accepta. Este deci important pentru copii sa inceapa sa experimenteze de timpuriu sentimente precum disconfortul sau neplacerea, sub forme pe care sa le poata intelege si sa le poata integra benefic in dezvoltarea lor, deoarece de astfel de sentimente se vor lovi tot restul vietii lor. Este firesc, data fiind toleranta lui scazuta la frustrare, ca un copil sa tipe si sa planga pentru ca nu primeste o jucarie, dar daca nu o va primi va invata ca poate sa traiasca si fara ea si ca suparare nu este o achizitie prea valoroasa. Nu este usor sa dezvolti toleranta la frustrare a anui copil, dar acest lucru ii va fi extrem de util la varsta adulta (www.rebtinstitute.org).
Pentru adulti, cele mai eficiente forme de interventie in scopul schimbarii rezistentei lor la frustrare raman psihoterapiile cognitiv-comportamentale, care permit oamenilor sa inteleaga procesele si tiparele lor cognitive, astfel incat sa identifice distorsiunile si cognitiile irationale si sa le prelucreze intr-o forma cat mai rationala. Astfel, in cadrul acestor terapii se poate invata, printre altele, cum sa-ti gestionezi starea de frustrare, cum sa-ti ajustezi asteptarile, astfel incat ele sa nu fie nerealiste, si cum sa intelegi ca, de fapt, tocmai aceste asteptari nerealiste cauzeaza starea de frustrare. Exista zeci de exercitii promovate ca fiind utile pentru cresterea rezistentei la frustrare:
- exercitii de expunere, care pun individul in situatii generatoare de frustrare, precum cozile interminabile, blocarea in trafic etc.;
- exercitii de evaluare a diferitelor forme de frustrare, folosind diferite scale de masura, precum intervalul 1-10, pentru o apreciere a lor cat mai corecta;
- exercitii de dezvoltare a unor comportamente care sa amelioreze efectele frustrarii in anumite situatii, precum cititul unei carti atunci cand ati ramas blocat in trafic, astfel incat timpul sa nu mai fie perceput ca fiind pierdut.
Insa una dintre cele mai eficiente tehnici de lucru in psihoterapia cognitiv-comportamentala, ca forma de interventie asupra cognitiilor irationale, o reprezinta modelul ABC, initiat de Ellis in 1962 si dezvoltat ulterior de alti psihologi si psihoterapeuti, precum Aaron Beck (inclusiv Ellis i-a adus ulterior completari importante). Componentele acestuia sunt (David, 2006, 70):
A (activating events) – evenimentul activator, care poate poate fi de tip situatie externa – eveniment de viata sau sau de tip situaţie interna/subiectiva – emotii, factori biologici, comportamentali etc.
Exemplu: Am fost criticat de seful meu.
B (beliefs) – cognitiile, gandurile persoanei respective urmand componentei A, elementul activator; ele putand fi, dupa cum am mentionat anterior, rationale sau irationale.
Exemplu cognitie irationala: Nu sunt in stare de nimic.
Exemplu cognitie rationala: Ma voi stradui mai mult.
C (consequences) – consecinţele procesului cognitiv: comportamente, raspunsuri afectiv-emotionale, psihofiziologice/biologice.
Exemplu emotie disfunctionala, ineficienta: anxietate, depresie (alte exemple de emotii disfunctionale: furie, vinovatie, rusine).
Exemplu emotie functionala: dezamagire, regret (alte exemple de emotii functionale: ingrijorarea, supararea, tristetea).
Ulterior, Ellis a transformat modelul ABC în modelul ABCDE, adaugand alte doua componente:
D (disputing) – disputarea: restructurarea cogniţiilor irationale: Ce efect au aceste convingeri asupra mea? Ma ajuta sau nu? Sunt convingeri sustinute de argumente logice? Ce trebuie facut pentru a le modifica?
E (effective/eficient) – noul efect: asimilarea unor noi cognitii eficiente, functionale si raţionale, in locul celor disfunctionale si irationale.

Bibliografie:
American Psychiatric Association, Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, DSM-IV-TR 2000, Ediţia a IV-a revizuita, Bucuresti, Editura Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, 2003;
David, Daniel, Tratat de psihoterapii cognitive si comportamentale, Iasi, Polirom, 2006;
Enachescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, Iasi, Editura Polirom, 2005;
Hersen, Michel, Sledge, William, Encyclopedia of Psihoterapy, SUA, Academic Press, 2002;
Romila, Aurel, Psihiatrie, Editia a II-a, revizuita, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor Liberi din România, 2004;
Schmidt, Robert F., Willis, William D., Encyclopedia of Pain, New York, Springer, 2007;
www.albertellis.org: David, Daniel, Rational Emotive Behavior Therapy in the Context of Modern Psychological Research;
www.mental-toughness.co.uk
www.rebtinstitute.org – site-ul Institutului Albert Ellis
www.smartrecovery.org: Dryden, Windy, High frustration tolerance (HFT) vs. low frustration tolerance (LFT).