Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:
Bună ziua.
Va rog, nevoie de ajutor.
Am doi copii.
Cel mare (6ani)/are autism.
Până la 3/ani când a fost diagnosticat am fost o mama fericită. Înainte de naștere si in primii ani (înainte de diagnostic) eram cea mai bună mamă. Nu il certam, eram empatică etc
Dar dupa diagnostic am inceput sa-l bat ocazional.
Când nu mai știam cum sa fac față, cum să procedez. Ac ca vorbește si e “obraznic” mă scoate din minți. Ma sfidează, si stiu ca e doar vina mea.
Dar nu ma pot abține. Ma depășește. Nu am sprijin de la parinti decât ocazional (sa ies, sa am timp pt mine) si limitat.
Recent, l-am lovit ai pe cel mic (2a5luni)
Sunt îngrozitoare, sunt un monstru, dar nu ma pot opri.
Am momente in care imi vine sa ii sugrum si ma sperie de moarte lucrul asta.
Ii iubesc enorm, nu l-aș face rau conștient. Imi cer scuze, dar…
Sotul ma mai temperează. Ma ajută cat poate si nu ma lasa sa ii bat.
Culmea e ca amândoi am avut copilării in care am luat bătaie. El era bătut pt orice. Eu…reușeam sa mai scap pupând mâinile parintilor si le promiteam ca nu mai fac.
De ce fac asta???
Copiii sunt minunați. Sunt copii. De ce ma enervez încât nu ma mai controlez?
Si atunci când reușesc sa ma controlez, gândesc asa: doamne, daca făceam eu asa alor mei…ce o încasam. Au noroc copiii ăștia.
E groaznic, groaznic!!!
Bani de psiholog nu am.
De psihiatru mi.e frică de ce mi.ar spune.
Am citit tot ce se poate citi despre parenting: urania cremene, alfie kohn, adriana mitu etx. Si cu toate astea…sunt un monstru.
De curand am inceput sa ii si înjur. Ca sa nu ii bat.
Singura soluție e ca…sa ma duc la politie, la protecția copilului…dar mi-e teama ca nu sunt bine îngrijiți. Ce sa fac??

Motivele pentru care va enervați sunt multe: oboseala, frustrare, stres însă trebuie să le explorați cu ajutorul unui terapeut. Pana reușiți sa va găsiți resursele financiare necesare atunci când va enervați pe copii aduceți-vă aminte ca sunt doar copii, sunt ai dumneavoastră și i-ați făcut ca să ii iubiți nu sa ii bateți. În privința băiețelului cu autism trebuie discutat cu terapeutul ce metoda sa aplicați atunci când întrece măsură.

Exista ONG-uri-cautati pe net- care ofera suport parintilor cu copii cu autism. Evaluarea copiilor este gratis si exista modalitatea ca si sedintele cu terapeutul sa fie la fel. Nu mai asteptati sa treaca timpul. In ce priveste comportamentul dvs.: procedati cum ati vazut acasa pentru ca asa se intampla de cele mai multe ori. In momentul in care puneti lucrurile in ordine si copilul incepe terapia, veti vedea ca si dvs. veti avea alta atitudine. A evita sa faceti ceva acum nu va aduce decat dezavantaje pe termen lung.

In primul rand gândiți va la copii, primesc acasă tratament pe care l ați primit și dvs. Exista centre de terapie pt copii, care v ar ajuta copilul într un mod profesionist și ar avea soluții de echilibrare a copilului dvs. Iar în legătură cu dvs, câteva ședințe de dezvoltare personala sau terapie, v ar fi mai mult decât utile.

In ce mod ati observat ca v-a influentat bataia din copilarie ,comportamentul d- voastra? V-ati conformat? Dar copiii d-voastra nu reactioneaza la fel la bataie…iar asta va irita? O terapie in care sa va analizati copilaria v-ar putea ajuta. Un alt aspect care va creaza un mare disconfort este faptul ca nu va iubiti si va discreditati.Ati stiut sa fiti o mama buna , cum ati aratat copiilor asta? Gasiti modalitati de a coopera cu copiii , nu de a-i ,, supune” sau da a le arata cine e seful.Va recomand cartea ,, Cum sa cresti copii fericiti” de Rudolf Dreikurs. Ganditi-va la resursele d-voastra care v-au facut sa fiti o mama buna.Iubiti-va pt a putea iubi, prinde-ti curaj pt a va incuraja si sustine copiii.

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna ziua. Vreau sa vă mulțumesc pentru ca n-ati aruncat cu pietre in mine. E pt prima data când vorbesc despre problema mea.
Copilul face terapie de la 3 ani.
Si noi si terapeuții am muncit mult de l-am adus de la stadiul de nu știa cine sunt la “te iubesc, mamă, esti o mamă minunată”.
Terapeuții nu știu de problema mea pt ca mi-e rușine si mi-e frică sa pierd copiii.
In copilărie am luat cea mai puțină bătaie dintre frați pt că ” ma băgam pe sub pielea omului”, aveam “strategii”… Acum realizez cat de trist era lucrul asta…
Eram un copil cuminte, la locul lui. Pt ca asta spuneau toți despre mine. Dar imi doream sa fiu altfel. In adolescență am fost mai rebela si am ajuns ca adult sa trec prin relații toxice,sa scap de ele si, in final, să ajung eu elementul perturbator, persoana toxica pt copii si soț.
Il lovesc uneori pe cel mare când il pune in pericol pe cel mic (ma spreii rau si rar am reusit sa gasesc puterea sa trec peste spaima si sa comunuc non violent) ori ii atrag atenția de mai multe ori asupra unui fapt indezirabil. Sau il rog in repetate rânduri, chiar cu prompt si ma ofer sa.l ajut la strânsul jucăriilor. Sa facă ceva in casa,sa ma ajute putin si-mi răspunde: lasa-ma in pace/fă tu/vreau sa dispară X lucru pe care il rog”. Uneori sfârșesc prin a-i da una la fund, după ceafă, peste mâini.
Si plânge si vine la mine să-l pup, să-l iau in brațe ” de ce m-ai bătut?”, iar eu ma simt ca un gunoi, imi cer iertare, ii spun ca nu e bine ce am făcut, sa ma ierte ca greșesc.
Când l-am articulat pe cel mic, a venit si m-a certat si mi-a spus să-i cer scuze celui mic…mi-am cerut scuze, firește.
Când țipă din senin sau face ceva periculos (se smulge din mână si nu e atent pe strada) înjur instantaneu: “esti tâmpit?! M-ai tâmpit naibii!”
Când imi trece sperietura ii explic ca am greșit si ca nu e bine sa înjur.
A ajuns chiar sa ma corecteze când țip/ridic tonul sau spun cuvinte urâte.
Ii explic ca sunt om, ca mai greșesc, ca il iubesc enorm si ca nu el ma supără, ci comportamentul.
Nu vreau ca ei sa ajungă ca mine. Sigur, eu nu am auzit vreodată cuvintele pe care eu le spun lor. N-am primit îmbrățișări, iubire si tot ce imi doream. Daca copilul imi cere in brațe si eu spăl vasele, pai las vasele si il iau in brațe cat vrea. Dar…tot nu e suficient ca sa stiu ca ii cresc cum trebuie sa crească copiii. Cum de alții reușesc sa fie stăpâni pe ei?
Culmea! Sunt mândră de el că imi răspunde, ca da replica adecvat, că are personalitate. Dar ma zbat intre asta si dorința de a fi ascultata ATUNCI, in momentul ala.
Nu vreau sa ii fie frică de mine asa cum imi era mie de ai mei. Nu stiu ce traume mai am in mine, având in vedere ca ma trezesc leganandu-ma in somn și ma trezesc cu nevoia acută de a-mi suge degetul. Chiar ma trezesc din somn făcând.o.
Nu stiu si nici nu cred ca are rost sa sap atat de adânc.
Vreau doar sa ajung sa.mi stăpânesc impulsul asta distructiv.
Copiii mei nu merita asta, dar “uit” asta când imi pierd cumpătul.
Acum citesc “cele cinci limbaje ale iubirii” si “mami, tati, ma auziți”?
Va mulțumesc pt recomandări si pt ca m-ați încărcat pozitiv prin lipsa criticii, pt ca m-ați ascultat.”.

Bună ziua. Sunteți sigură că are autism copilul? Ați fi mirată să aflați câte astfel de tipuri de diagnostic se pun gresit

Nu sunt o persoana de specialitate in domeniu, insa m-a impresionat povestea ta si mai ales modul in care reactionezi dupa “articularea” copiilor. Constientizarea faptului ca ceea ce faci nu este un lucru bun, benefic, este un lucru mare. Autopedepsirea, insa, este ca un virus iar modurile prin care un om poate face acest lucru sunt nelimitate. Politia si protectia copilului nu sunt o solutie reala, tu iti gasesti confortul in acest gand, ca o ultima solutie, ca cineva te-ar putea opri dar puterea este doar in tine! Invata sa te iubesti, pentru ca indiferent cata iubire ai avea de daruit, ea va fi primita in masura in care celalalt se iubeste, se accepta si se cunoaste pe el insusi, nu poti sa dai de unde n-ai. Daca stima de sine este scazuta, atunci vei incerca sa subminezi partenerul/copilul si sa-l faci si pe el sa se simta ca tine, mai mic decat este. Atunci, vei exprima iubirea doar criticand, indicand greselile si pedepsindu-le. Daca ai incredere in tine, o sa-i arati celuilalt de ce e in stare, o sa-l sustii si o sa-l incurajezi. Da-ti credit! Esti o mama minunata care-si iubeste copii si le vrea binele. Cum au spus si domnii mai sus, o terapie ti-ar fi de real folos pentru ca orice “boala” are la baza o cauza, iar eliminand cauza putem trata boala. Ai sa vezi ca bani pentru o sedinta pe saptamana la terapie se gasesc, nu costa o avere si o sa te simti minunat vazand rezultate, o sa merite orice economie la altceva. Iti doresc numai bine si pace cu tine.

RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna ziua, din nou.
Ma bucur ca am apelat la dvs, deși va urmăresc demult pagina de FB.
Ma simt cumva ușurată că am facut-o, încurajată, chiar obligată sa fac ceva si pt mine.
Soțul a tot încercat sa mergem chiar împreună, dar imi socoteam banii aceia cu X ore pt terapie pt copil.
Da, are autism. Ma rog, acum, după 3 ani de terapie are tulburări din spectru autist, înalt funcțional.
E adevărat ca nu prea ma iubesc si apreciez, deși ii indemn pe ceilalți sa o facă cu ei înșiși, accept cu greutate un compliment (in sinea mea, nu pe față, pt ca as fi nepoliticoasă, altfel), nu am încredere in ceilalți (o tin doar pt mine in 90%din cazuri) și nici în mine. Cred ca nu stiu sa fac mai nimic. Doar…imi place sa citesc, cartea a fost refugiul meu dintotdeauna. Întrucâtva m-a ajutat sa trec peste multe, dar realizez că era si o cale de a fugi de realitate. Si “realitatea” asta s-a adunat prea mult in sufletul meu in loc s-o eliberez.
M-ați încurajat sa pun pe hârtie toate problemele mele, inclusiv cele de memorie (uit, nu ma pot concentra, nu-mi amintesc subiectul unei cărți citite acum câteva luni sau ani…) si sa fac un prim pas spre vindecare.
Sotul meu nu stie ca am apelat la voi. Am simțit sa nu-i spun. Parca mi-era rușine… Acum nu imi mai e si se va bucura: “in sfârșit, faci ceva pt tine”.
Va mulțumesc mult de tot.
Si stiti de ce? Pt ca nu e ceva euforic si ” de moment” ce simt acum. Sunt convinsă si ușurată, pur si simplu, ca trebuie sa fac asta.
Numai bine!”

nu esti un monstru din moment ce ai realisat ca tu faci rau copiilor doar ca situatia si grijle te coplesesc; e bine sa te ajute cineva din familie ca sa te mai odihnesti, sa te deconectesi. nu mai bate copiii; cand simti furia fugi si te linistete intr-un colt dar nu -ti descarca furia pe ei pt. ca nu au nici o vina.