Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Sa fiu sincera…nu pot formula o intrebare, doar simt nevoia sa vorbesc, sa fiu ascultata, eventual sfatuita de catre cineva care nu ma cunoaste. Am 27 de ani, am studii superioare, Licenta si Masterat intr-un domeniu frumos, care mi-a placut dar in care nu am avut ocazia sa activez….in schimb lucrez in vanzari…. 2 ani am lucrat alaturi de o echipa frumoasa, in toate formele ei, insa am crezut ca pot, merit si sunt capabila de avansare. In Decembrie 2015 am fost avansata dar bucuria reusitei a fost imediat umbrita de A., noua mea sefa, director de magazin, o personalitate complet diferita de a mea, o persoana deosebit de inteligenta, nu neg, dar cu o energie folosita adesea in mod gresit, cu un vocabular demn de coltul strazii, se impune prin tipete, injurii ( membrii noii mele echipe sunt obisnuiti cu ea si starile ei…) insa eu nu pot….. Se apropie testarea de la finalul celor 3 luni de proba si mi-e teama, incep sa plang la cel mai mic imbold, nu ma pot concentra asa cum o faceam altadata, am inceput sa urasc o activitate care imi placea. Ea se ocupa de asa-zisul training insa nu reusesc sa inteleg mare lucru din ceea ce imi explica pentru ca nu are rabdare, eu intr-adevar nu sunt foarte priceputa la excel si contabilitate ( desi sunt convinsa ca le pot invata) iar ea se foloseste de asta, in loc sa ma ajute mai degraba imi demonstreaza cat de proasta sunt. Imi e teama de ea, sincer, nu ma pot concentra in preajma ei, cand suntem pe aceeasi tura parca nimic nu imi reuseste, constant imi e teama ca voi gresi, imi e rusine sa intreb cand nu sunt sigura de ceva, ma face sa ma simt lipsita de demnitate si nu doar o data am plecat de la munca bulversata, plangand si mergand pe jos spre casa pentru a ma putea linisti ( desi nu locuiesc foarte aproape de locul de munca). Cand stiu ca trebuie sa merg la munca si sunt cu ea pe tura incep sa ma agit, imi vine sa plang, respir mai greu….de multe ori am vrut sa imi dau semisia dar parca nu pot, nu sunt genul de persoana care sa renunte desi imi este foarte, foarte greu. Salariu este unu destul de mare si sunt aproape sigura ca nu voi mai fii platita la fel, cel putin nu la inceput, in cazul in care as gasi un alt loc de munca. Nu stiu ce sa fac, simt ca ma pierd pe mine insami, nu stiu cat voi mai rezista cu senzatia asta de stres si teama, imi este incalcata demnitatea in munca, stiu asta, dar in cazul unei plangeri va fii cuvantul meu impotriva cuvantului ei, nimeni vs directorul magazinului nr.2 din Romania ca vanzari. Logic este sa demisionez? Aproape ca imi doresc sa mi se intample ceva pentru a beneficia de concediu medical si sa nu o mai vad/aud o perioada cat mai lunga. Prietenul ma incurajeaza sa demisionez, parintii imi spun sa strang din dinti ca viata e grea, nicaieri nu e usor, si lor le-a fost greu etc., salariul e motivant ….dar eu? Llinistea mea sufleteasca? Voi mai putea vreodata sa dorm fara sa visez ca sunt la munca? Nu stiu ce sa fac, ma simt blocata, inghetata, sleita de puteri si fara motivatie, ce sa aleg? Ce sa fac? Nu mai am deloc incredere in mine….
Asa cum am mentionat la inceput, nu pot creiona o intrebare clara, sper doar ca nu v-am plictisit prea mult cu framantarile mele, sunt sigura ca exista persoane cu probleme mult mai grave asa ca nu ma considerati o prioritate pe lista raspunsurilor.
Cu speranta,
Lucia

eu ma gandesc asa (dupa cum spui tu): daca tu o sa continui… oricati bani ai castiga, sansele sa te distrugi psihic/emotional sunt foarte mari si oricum o sa cedezi in viitor. Intrebarea mea este daca merita? Tu crezi ca merita sa te supui tulburarilor unei persoane care se crede si lider doar pt un salariu bunicel sau postul pe care il ai in a 2-a firma din tara de acest fel? Fa ce este bine pt tine! Curaj si succes!

Va recomand sa apelati la un terapeut impreuna cu care sa explorati noi variante de a face fata acestui gen de situatii.Pentru ca din cele scrise de dvs. eu inteleg ca atunci cand va aflati in apropierea acestuu gen de persoana nu mai stiti cum sa procedati.

in primul rand apreciaza-te pe tine,si apoi fa tot ce iti spune sufletul!nimeni nu are dreptul sa iti calce demnitatea si sufletul in picioare

In momentele in care suntem cazuti si noi nu mai avem puterea sa ne luptam cu viata, sa luam situatia in piept, este indicat sa apelam la ajutorul unui profesionist. Un terapeut poate ajuta mult, dar eu ti-as propune sa-ti faci o Aromadiagnoza – este o sedinta in care descoperi unde sunt blocajele la nivel dubtil, in subconstient, deoarece aromele ajung in locuri pe care noi nu vrem sa le scoatem la suprafata. Pentru momentele cand apar certuri, tensiuni, o picatura de ulei esential de menta stinge conflictul si calmeaza spiritele. Apoi putem actiona mai calmi, mai lucizi.