Buna ziua!

Nu este vorba aici doar despre o intrebare ci de o poveste aparent banala pentru o femeie matura trecuta de 30 de ani dar este atat de profunda ca ma simt de parca intamplarea deloc fericita ar fi avut loc … ieri si nu in urma cu un an si jumatate si asta pentru ca raspunsul la intrebarea “de ce?” nu este de gasit oricat de mult as incerca sa-l gasesc. Povestea este foarte lunga dar eu incerc sa relatez aspectele importante ca sa nu va plictisesc.

Am cunoscut un barbat in urma cu 3 ani pe o retea de socializare. Este de prin partile locului meu natal. Nu am stiut despre cine este vorba la inceput, nu-l cunosteam desi suntem de varsta apropiata si in zona mea natala se cam stie…toata lumea cu toata lumea dar cum noi am avut drumuri profesionale total diferite, nu am putut sa ne intersectam. Atractia fizica dar si cea sufleteasca dintre noi doi a generat atat de multe discutii aprinse in randul familiei si rudelor mele deoarece el are un defect fizic destul de controversat de catre oamenii de specialitate. Nu am discutat cu el strict pe acest subiect deloc placut dar imi este clar ca si asa el poate avea o familie si copii (mana dreapta si piciorul drept ii sunt afectate dar si asa el conduce masina, merge putin schiop, danseaza, merge la sala.) Este un barbat frumos, prezentabil, manierat, inteligent si foarte bine integrat social si profesional deoarece este extrem de deschis si de sociabil.
Eu in urma cu cativa ani m-am stabilit in alt oras la 80 de km distanta, pregatirea mea profesionala m-a impins sa fac asta desi nu-mi este deloc usor. Tin sa precizez ca amandoi suntem trecuti de varsta de 30 de ani.
Nu a fost doar o convorbire virtuala cu promisiuni asa cum se poarta in acest spatiu, nu i-am dat atentie la inceput dar el m-a cautat destul de insistent, vorbeam aproape zilnic, convorbiri telefonice, seara mesaje de “Noapte buna” de la el, dorea sa ne vedem fata in fata, ne-am intalnit, i-am spus ca eu am plecat in alt oras fara sa ma intorc in viitorul apropiat de unde am plecat intrucat nu am nicio perspectiva de supravietuire…totul este ruinat si putini tineri mai locuiesc in zona mea natala.
Intre timp el s-a logodit, eu, cu greu am trecut peste pentru ca mi-a promis initial multe lucruri, dar, in timp, mi s-a parut normal sa-si gaseasca o femeie din partile locului, m-am resemnat rapid si chiar m-am bucurat pentru el si am ramas buni amici. Oricum in acelasi timp eu am avut o relatie destul de scurta cu un …pierde vara… la care am renuntat.
Peste un an, subiectul principal al acestei povestioare m-a cautat …cu tactici de cucerire, eu am ramas surprinsa neplacut la acea vreme pentru ca-l stiam logodit si mi-a spus ca nu mai este angajat in nicio relatie. Evident, eu am banuit ca in acele momente el era ….suparat de viata si ca avea nevoie de un …pansament si s-a nimerit sa fiu eu. Nu m-a deranjat acest lucru atata vreme cat sunt un… pansament strict amical. Doar nu eram atata de toanta incat sa cred ca brusc si dintr-o data ca el crapa de dorul meu dupa o relatie de aproape un an cu alta femeie si care s-a lasat si cu logodna dar si cu o sarcina, nu am probat informatia din urma dar mi-a ajuns la ureche la vremea aceea ca logodnica lui era insarcinata. El mi-a negat existenta unui copil in momentul in care i-am spus ca am auzit ca va fi tatic.
Discutam aproape zilnic, el pretindea ca este afectat de distanta fizica dintre noi, eu am descoperit ulterior ca el alerga pe mai multe fronturi, desi nu recunostea, drept pentru care am hotarat sa iau atitudine ca sa nu mai prelungesc la infinit aceasta incertitudine legata de noi doi si am gandit ca a sosit momentul adevarului.
Ori iubiti ori amici, nu mai suportam calea de mijloc cata vreme eu asteptam ca el sa aiba o atitudine mai ferma de indata ce pretindea ca simte pentru mine mult mai mult decat o atractie. Mi-am luat inima in dinti, mi-am asumat toate riscurile sufletesti si i-am marturisit ca nu vreau sa fiu o optiune pentru nimeni, ca nu vreau sa fiu o femeie din spatiul virtual pentru nimeni si nici o femeie care joaca doar rolul de ispita (el ma vedea ca pe o ispita). Am considerat ca nu are rost sa batem pasul pe loc cu discutii si atat ci sa ramanem doar amici avand in vedere ca mi se parea ca este un barbat destul de alunecos in ochii femeilor, nu era sentiment de gelozie ci de incertitudine. Mi-a spus apoi ca pentru el distanta este singura care l-a tinut departe de mine in tot acest timp si ca el nu-si bate joc de oamenii dragi sufletului lui si ca pentru el eu nu sunt doar o cucerire ….si o serie de alte ….delicateturi….. L-am crezut. El imi spunea ca sunt mult prea negativist
a ca soarta ca bla bla. In urma discutiei a devenit mult mai atent in ceea ce ma priveste desi putea foarte bine sa devina si distant ….
Eu eram fericita ca am un suflet aproape de al meu ca este un om sincer si sensibil,care mi-a inspirat incredere in acest sens, niciodata nu m-a pus la zid pentru ceea ce ii spuneam, pretindea ca prefera sinceritatea si ca este un om sincer…eram pe aceisi lungime de unda, aveam multe in comun. Ultima data ne-am intalnit in toamna anului 2013, am stat de vorba dar nimic concret legat de ceea ce el tooot declara sus si tare candva, evident ca eu nu am deschis nicio discutie in acest sens. Privirea lui mi-a demonstrat in acele clipe ca nu mai exista nicio indoiala ca distanta dintre noi il doare.
La putina vreme dupa ultima intalnire a disparut brusc, pur si simplu fara absolut niciun cuvant, nu mai raspundea la telefon si nici la mesaje, m-am speriat tare, am crezut ca a patit ceva, l-am cautat disperata, am sunat pe telefonul de serviciu si fara sa-si dea seama ca sunt eu mi-a raspuns, l-am intrebat ce se intampla cu el cu ce l-am suparat si el spunea ca nici pe departe nu are ceva sa-mi reproseze sau ceva impotriva mea, i-am spus printre altele ca am sa-l las in pace, ca am sa-mi tin in frau tot ce simt pentru el….deoarece nu sunt o femeie disperata si ca viata mea nu incepe si nu se termina nici cu el si nici cu altul care procedeaza ca si el, el imi spunea sa nu renunt la ceea ce simt pentru el, ca nici prin cap nu-i da sa se departeze de mine iar convorbirea s-a intrerupt si nici nu mi-a mai raspuns la telefon. Nici nu gandeam ca minte l-am sunat si la birou, mi-a spus ca are treaba, ca are probleme cu telefonul si ca ma va suna. L-am sunat dupa cateva saptama
ni bune de pe un alt numar de telefon pentru ca mie nu-mi mai raspundea. Cand am vazut ca-mi raspunde la telefonul acela am simtit ca mi-a cazut cerul in cap dar m-am tinut tare in fata lui. L-am intrebat daca este bine si daca il pot ajuta cu ceva, l-am intrebat de ce se poarta asa, el mi-a prezentat niste scuze seci, declara ca este constient ca mi-a gresit (de parca asta imi trebuia mie de la el) si ca are ceva probleme dar imi repeta in mod obsesiv ca vom vorbi.
Tin sa subliniez ca de fiecare data cand l-am sunat mi-a raspuns pe un ton foarte cald, a fost foarte foarte politicos, prietenos si amabil, incerca sa ma linisteasca.
A trecut de atunci un an si jumatate si niciun semn de la el, niciun raspuns la mesajele mele de la el. Macar de mi-ar fi spus “Lasa-ma in pace” sau “Nu mai ma cauta” as fi stiut un lucru. Rational simt ca este un om rau si ca si-a batut joc de increderea mea, lucru pe care i l-am comunicat si de la care evident…niciun raspuns. Ratiunea imi spune, cred eu, ceea ce trebuie si anume sa …cobor din plop pentru ca nu mai sunt o adolescenta iar el a mintit si daca as sta de vorba cu el si acum mi-ar spune aceleasi vorbe.
Nu-mi place sa-mi plang de mila, sunt o femeie optimista, luptatoare pentru ca mi-am luat-o de la viata de multe ori din cauza ca sunt om care joaca doar cinstit si sunt foarte fair-play dar ma simt de multe ori doborata de neputiinta, de durere ca dupa un an si jumatate sunt tot la stadiul in care in sufletul meu este o lupta de nedescris, cum nu am trait in viata mea dar cad…ma ridic si asta traiesc zilnic…razboi si pace…nu misc inainte niciun pas, nu merg inapoi dar stau tot pe loc sufleteste, niciuna dintre maretele mele realizari profesionale si nici dragostea parintilor mei si nici credinta nu ma misca un centimetru de pe acest…camp de lupta…eu sunt optimista dar mai si clachez, simt uneori ca nu mai pot cu toata dorinta mea de a merge mai departe, nu am efectiv putere, nu pot depasi momentul absolut deloc.
Numai intamplarea face ca in acest moment sa nu ma aflu intr-o relatie dupa mai multe incercari esuate pentru ca niciun barbat nu poate completa lipsa lui.Nu ma intelegeti gresit, nu am stat in loc pentru el ci pur si simplu nu am gasit un alt suflet pereche atata tot pentru ca nu imi pot gasi jumatatea din barbatii intalniti de mine in tot acest timp: ciudati, neciopliti, lenesi, egoisti, badarani, ursuzi si plini de figuri pe de-asupra.
Si asta nu din cauza lui pentru ca mintea imi spune ca despre barbatul din el nici nu mai poate fi vorba, nu pot fi langa un barbat atat de slab si de las …dar si acum ma doare acel comportament al…. omului din el…omul foarte drag mie.
Inima….inima spune multe cand este vorba despre lucruri incerte, cand este vorba despre un om pe care l-am vazut si calm si nervos cum reactioneaza, cand este vorba despre un om dintr-o bucata.
Parca viata mi-ar arata ca nu voi intalni vreodata un om la fel ca cel care a plecat efectiv si care culmea…mai declara in mod obsesiv ca vom vorbi, care imi declara si asa sa am rabdare, ca el nu-si retrage cuvintele spuse mie si ca ma va cauta sic a la acel moment avea o “incurcatura”.
Este clar ca…incurcatura… asta pentru mine nu este o scuza si in plus cine stie ce in ce …incurcatura…a intrat?! Nu ma refer la lucruri urate pentru ca este un om pasnic si cu capul pe umeri dar ce incurcatura putea sa fie atat de mare incat sa nu aiba curajul sa dea ochii cu mine indiferent de situatie?
La ora actuala stiu ca el este inca necasatorit, atat eu cat si mama l-am vazut pe strada, la supermarket, la terase fie singur fie inconjurat de un grup de prieteni, amici, etc, de regula barbati sau de rude ale lui impreuna cu consoartele sau cu prietenele lor.
Nu inteleg cum oare este posibil sa fiu atata de toanta incat in adancul sufletului sa mai cred ca intr-adevar el este un om bun, ca nu ma minte? Dar daca el spune adevarul atunci de ce nu are puterea sa vorbeasca? Nu stiu ce sa cred…sunt doua lucruri ce se bat cap in cap? Nu inteleg, nu inteleg ce sa intampla cu el! Sigur ….ma framamta inca intrebarea “De ce? De ce tocmai el si nu altul de la care ma asteptam la asa ceva? De ce un om atat de destupat, deschis si direct? De ce una spune si alta face?”
Am nevoie de punctul dvs. de vedere si astept cu interes un raspuns de la dvs.
Va multumesc!