Mesaj:
Ma intereseaza foarte mult parerea dvs, dar mai ales sfatul si acum va redau o parte din viata mea. Sunt casatorita de 32 de ani, am avut o viata 80%rau, iar restul bine si anume sotul meu a fost si inca mai este si acum consumator mare de alcool (2-3 litri de vin pe seara, combinat cu tuica sau alte tarii), specific ca vin dintr-o familie unde tata era un iubitor de femei si alcool, iar mama toata supararea si-o varsa asupra mea, am fost pusa la munca de mica de la 7ani cand m-am mutat de la bunicii materni unde am avut o copilarie foarte frumoasa, la parinti si bunicii paterni unde am gasit doi bunici reci si o mama suparata tot timpul. Nu aveam voie sa ies la joaca pe ulita, trebuia ca copilesc ceapa, usturoiul si arpagicul din curte, trebuia curtea sa arate impecabil spunandu-mi ca si vecina mea face acelasi lucru si toti ceilalti copii, lucru total neadevarat pentru ca ceilalti copii erau tot timpul afara si se jucau. Eu trebuia sa fiu prima din clasa, ceeace s-a si inta
mplat, mi-am dorit sa merg la un liceu sanitar si nu am fost lasata ca sa nu vin cu burta la gura, desi eu nu stiam decat scoala si curtea. In anul cand am implinit 9 ani mama l-a nascut pe fratele meu si de atunci am fost un fel de sora-mama cu norma intreaga, incercam sa ies la joaca seara bineanteles si cu el dupa mine (ca sa pot iesi), dupa o saptamana nici un copil nu a mai vrut sa se joace cu mine, ca ei nu trebuie sa aibe grija de fratele meu si uite asa s-a scurs copilaria. Desi provin dintr-o familie cu posibilitati mari la aceea perioada niciodata eu nu am fost imbracata ca un copil sau lasata sa merg la olimpiada (eram foarte buna la mate, limba si literatura romana, istorie si geografie. La liceu am fost bursiera pentru ca aveam medie mare. Va spun toate astea ca mi se pare necesar sa stiti. L-am cunoscut pe sotul meu (unicul barbat din viata mea), pe care l-am iubit si inca il mai iubesc, avem doi copii (un baiat de 31 ani si o fata de 27 ani), o nepotica de la
fata pe care o cresc de la o saptamana decand a venit fiica mea din spital acasa. Am o firma cu sotul meu pe care am ridicat-o si am dus-o numai eu, eu am reprezentat-o peste tot, el nu era in stare, totdeauna ma baga in fata numai pe mine. Acum doi ani din cauza alcoolului (avand diabet de mai bine de 10 ani), a fost diagnosticat cu ciroza hepatica si insuficienta renala. A trebuit operat de urgenta de colecist din cauza calculilor care erau ridicati la canalul coledoc, operatie realizata la spitalul Fundeni de dr. Brasoveanu si care s-a incheiat cu brio, numai ca din cauza rinichilor a intrat in coma timp de aprox.3 zile, in sfarsit, anul trecut l-am dus singura cu masina la spital la Fundeni in stare de inconstienta, unde am fost asteptata la urgenta si bagat pe dializa, nedandu-mi-se nici o speranta, dar la rugamintile noastre (ale mele si copiilor), si-a revenit. Va spun sincer ca toti medicii au spus ca ceeace s-a intamplat a fost minune de la Dumnezeu. Mentionez ca eu
am o doctorita de la gastro foarte buna prietena, imi este mai mult ca o sora, ne-am ajutat reciproc cand am avut nevoie. Intre timp a decedat si mama lui, mentionez ca eu i-am ingrijit si pe parintii lui, el refuza sa mearga la ei, chipurile ca nu poate sa-i vada in starea care erau. Dupa toate astea, eu am racit puternic anul trecut in nov., am facut pneumonie, am ramas fara imunitate, am facut o depresie, m-am izolat, simteam nevoia sa fiu singura, ma simteam obosita, ei m-au lasat asa (sotul si fiica), cand mi-am revenit dupa raceala si am iesit afara am racit iar si uite asa de 3 ori in aprox 6 luni. In acest timp sotul a plecat de acasa spunandu-mi ca trebuie sa mearga la firma ca sunt cainii bolnavi, m-a scos de pe firma unde eram asociata, la fel mi-a spus ca daca este singur beneficiaza de reduceri, am semnat fara a vorbi cu cineva, dupa care a venit si am semnat decizia de intrare in somaj. Acum stau si ma intreb cum de am facut asa ceva si nu am nici un raspuns, nu-l recunosc absolut de;oc pe el, el nu este barbatul pe care il stiu eu de 34 de ani. Acum o luna mi-a spus ca ar fi bine sa divortam casa treaca pe numele lui tot si sa nu mai plateasca impozit mare la stat Atunci am sunat-o pe prietena mea doctora si m-a certat ca nu trebuia sa fac ce am facut, faptul era consumat, si sa nu care cumva sa merg sa semnez ceva. Specific el a mers la notar si i-a spus sa pregateasca actele dupa care sa ne sume ca sa semnam. Am fost la taxe si impozite, mi s-a spus ca nu este nimic adevarat, am fost la finante, acelas lucru mi s-a spus si acolo, dupa care am mers la notar(este tot o prietena de a mea), si mi-a spus ca ia cerut sa faca actele ptr.divort. In urma celor aflate s-a schimbat totul, a schimbat tonul, mi-a vorbit si-mi vorbeste foarte rece, mi-a spus ca nu mai simte nimic pentru mine, are un gol. Ca el a fost la un psihiatru si in urma celor discutate a ajuns la aceasta starea asta. Am izbucnit in plans, d-na psiholog va spun sincer ca sufar enorm, plang continuu de o luna, am slabit 15 kg. Va intreb cum se poate asa ceva, cum un psihiatru sa nu poata sa-si dea seama ca un pacient minte? Sau poate sa fie o minciuna (asta mi-a zis si doctora), eu i-am gasit medicamente de potenta, avand in vedere ca noi nu mai avem viata sexuala de aprox.9 ani si nu i-am reprosat niciodata, i-am fost alaturi fara s-o iau pe "aratura". Am fost sunata si atentionata ca este cu una din angajate si acum mi-am dat seama ca este adevarat. Ce sa fac sa ies din aceasta stare, nu dorm de aproape 1 luna, nu mai mananc decat un fruct doua pe zi si o cafea. Va multumesc din suflet pentru atentia acordata!

ce inteleg eu ca ati descris aici este o viata grea si foarte incarcata, in primul rand de un sot alcoolic si care este foarte posibil sa sufere de o tulburare psihica mai complexa decat pare. Ce va pot recomanda Dvs este sa consultati un psihiatru in care simtiti ca este ok sa aveti incredere si care sa va ajute in tratarea depresiei, dupa care, poate cu ajutorul prietenei doctor, sa va informati in legatura cu demersurile legale. Binenteles ca v-ar ajuta si o perioada de consiliere/psihoterapie care sa va ajute in plus la stabilizarea situatiei. Succes!

Depinde de cum priviti lucrurile. Ati avut o viata foarte tensionata, si acest mod tensionat va este prieten, e singurul pe care il cunoasteti. De aceea, aceasta tensiune va confera siguranta. Dar situatia in care va aflati acum, se poate sa fie o binecuvantare. Poate ca viata va da semnale ca e timpul sa luati o pauza, sa va relaxati, sa va ocupati de dumneavoastra, sa faceti lucruri pe care nu le-ati facut. Copiii sunt maturi, sotul nu va este alaturi. De cine trebuie sa aveti grija acum? Din cate am inteles, toata viata ati ingrijit pe cineva. Renuntarea la acest patern comportamental protectiv nu face altceva decat sa restabileasca dreptatea, acea dreptate de care nu ati beneficiat inca din copilarie. Nu ati obosit sa tot ingrijiti? Parerea mea e ca avenit timpul sa aiba cineva grija si de dumneavoastra: un psihiatru, un psihoterapeut si un avocat (pentru partaj, pentru ca divortul e in plan secund). Scumpa doamna, aveti aliati puternici si dumneavoastra. Dati-le voie sa-si faca treaba. Nu sunteti singura. Si sa stiti ca nu e tarziu sa incepeti alt drum, desi poate fi inspaimantatoare o asemenea perspectiva. Dar aici e treaba psihoterapeutului. Eu va imbratisez cu caldura.