Mesaj:
Ma simt foarte neajutorata de aceea am hotarat sa apelez aici. Sunt fata si am 17 ani. La varsta de 14 ani bunicii mei m-au acuzat ca ma droghez si ca le-am furat din casa (lucruri total neadevarate) si de aceea am pierdut legatura cu aproape toata familia mea, ramanand numai cu parintii. Tatal meu este si el depresiv deoarece este nevoit sa isi schimbe serviciul foarte des. Mama munceste foarte mult ca sa ne sustina pe noi si ei se cearta foarte des. Nu vorbesc niciodata cu ei despre problemele mele nu pentru ca nu vreau dar asa am fost obisnuita si nu pot sa ma deschid fata de ei. Am avut o perioada (la varsta de 15 ani) de aproximativ 1 an in care am stat dupa un baiat mai mare cu 2 ani decat mine care era alcoolic. Nu eram intr-o relatie dar stia ce simt pentru el si de multe ori mi-am facut rau singura (fizic si psihic) datorita faptului ca nu imi acorda atentie. Am avut probleme la liceu din cauza asta, am avut probleme cu alcoolul si apoi am inceput sa ma droghez. Dupa acea perioada am cunoscut un om minunat (un baiat cu 3 ani mai mare decat mine) care m-a facut sa iubesc din nou viata si sa fiu fericita. In timp au aparut probleme deoarece am inceput sa devin dependenta de atentia pe care mi-o acorda si vroiam sa-l am cat mai mult prin preajma. Am avut certuri din cauza asta, m-am simtit nedorita si ne-am departat. O perioada am vrut sa ma vad si cu alte persoane si l-am ranit(asta cam dupa 1 an si 3 luni de relatie). Am hotarat sa fim prieteni dar am realizat ca ma indragosteam iar de el(a durat cam 2 luni). El a fost deacord sa continuam relatia dar nu am putut trece peste certuri. Mi-a spus ca si el simte nevoia acum sa fie cu alte persoane si sa se redescopere si am clacat. Sunt la fel de disperata ca si in intamplarea cu cel dinainte doar ca de el nu ma pot dezlipi. Am apucaturi ciudate: ma port frumos, apoi incep sa plang si sa-l cert pentru ca nu ma apreciaza si pentru ca vorbeste cu fata aia (desi il inteleg). Ma simt neputincioasa pentru ca eu dau tot din mine si nu ma pot abtine sa nu ma enervez pe faptul ca el nu face la fel (realizez ca este stupid si ilogic sa ma astept sa faca asta doar pentru ca eu am facut-o). Ma uit in gol foarte des, uit despre ce se vorbesc si am apucaturi distructive (exagerez cu drogurile), chiar suicidale. Stiu ca trebuie sa trec peste dar sunt dependenta de el si din punct de vedere social si e prea greu sa nu am pe nimeni aproape…

Ai avut parte de o consulatie la un medic psihiatru? Daca nu, iti recomand o astfel de consultatie, apoi paralel incepe un proces terapeutic cu un psihoterapeut. Lucrurile sunt mai complexe, este important sa intelegi cauza/cauzele problemelor tale. Daca nu, ai sa tot treci de la la dependenta la alta. Mult succes!!!!!!

Draga mea, este un drum alunecos cel pe care te afli, din nefericire te va duce tot mai jos.Daca nu vrei sau nu poti sa mergi la psihiatru, exista centre de consiliere antidrog unde ti se acorda ajutor psihologic si medical.Tot ce tine de dependente reprezinta un real pericol.Incearca sa faci ceva pentru tine cat mai repede.Curaj!

o data cu dezobisnuirea de consum abuziv de alcool si dorguri o sa descoperi si esenta dependentei tale… dupa ce o vei intelege si accepta, vei puta putea merge mai departe catre un viata echilibrate, asa cum iti doresti. Se poate, succes!