Sfatul terapeutului

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Sotul meu a decis singur sa facem un copil, dar eu simt ca nu eram pregatita sa devin mama: am 21 de ani si e o responsabilitate foarte mare, iar sotul nu prea ma ajuta.

108 vizite

Actualizat: 26 iunie 2014 | 6 raspunsuri

Terapeuti RO

8:26am Jun 25

Mesaj:
Buna ziua.am 21 de ani si sunt casatorita de 2 ani..sotul meu are 27 si in urma cu un an a decis singur sa incerce daca putem sa facem copii..lui ii era frica k nu va putea si a decis acest lucru fara sa vorbeasca cu mine desi eu ii tot spuneam k nu e momentul potrivit pt un copil..acum avem un baietel de 5 luni si de o perioada eu sunt tot timpul nervoasa si suparata..gasesc tot felul de motive pt a ma certa cu sotul meu..imi iubesc copilul foarte mult dar simt k nu eram pregatita sa devin mama..e o responsabilitate foarte mare si sotul nu prea ma ajuta cu copilul doar cand ii spun eu sau ma cert cu el..acum sunt foarte stresata am examene la facultate si trebuie sa am grija si de copil pt ca nu vrea sa stea mult timp cu altcineva..ma simt ciudat ca nu mai pot sa fac nimic din ce faceam inainte iar cand las copilul cu altcineva nu pot sa ma concentrez la ce fac pt ca ma gandesc la copil. simt ca starea care o am e din cauza sotului pt ca nu a asteptat pana cand consideram eu ca e momentul potrivit pt un copil..macar pana terminam facultatea..am prea multe responsabilitati si simt ca nu mai pot sa fac fata..ma stresez foarte mult nu mai am pofta de mancare si am slabit in ultimul timp..va rog sa imi spuneti cum as putea trece peste starea pe care o am

Botezat Radu

8:34am Jun 25

mergeti impreuna cu sotul Dvs la terapie de cuplu unde sa restabiliti parametrii relatiei Dvs., mai ales ca este si un copil la mijloc. Ar fi ideal sa mergeti si Dvs la o terapie individuala, avand in vedere ca sunteti intr-o perioada dificila pt orice femeie

Trandafir Mioara

11:13am Jun 25

Ma gandesc ca o discutie sincera si calma cu sotul , in care sa-i spui dificultatile cu care te confrunti si in care sa-i ceri sprijinul in tot ceea ce faceti pentru copilul vostru ar fi buna, pentru echilibrarea relatiei voastre.Un copil e un miracol , chiar daca e greu sa-l cresti si trebuie sa renunti la multe, chiar merita.Incercati sa faceti cat mai multe lucruri impreuna.Copilul are mama si tata in egala masura.

Carmen Caramlau

1:31pm Jun 25

Draga mamica, nu esti victima sotului tau, nu esti decat victima ta. Nu te supara ca-ti spun asta, pentru ca te va ajuta. In viata noi alegem ce facem si ce nu. Daca alegem sa facem ce ne spun altii sa facem, tot alegerea noastra este. Acum lucrurile sunt consumate: ai deja baietelul si-ti doresc sa-ti traiasca si sa te bucuri de el. Nu lega de el frustrarile tale, pentru ca nu merita asta. Treci mai departe si depaseste-le, asa cum probabil a facut si mama ta cand te-a nascut, si cum au facut si fac atatea miliarde de alte mamici. Nu esti singura coplesita de tot si de toate. La tine aceasta stare e mai accentuata pentru ca de-abia ai nascut si resursele tale, consumate de sarcina, abia acum incep sa se refaca. Ai nevoie de ajutor, si ma refer la terapie. Cateva ore dedicate doar tie si binelui tau personal. Le meriti. Acolo iti vei face planurile cele mai bune pentru tine, vei invata sa te intelegi, sa te accepti, sa te organizezi si sa te ingrijesti. Situatia ta e grea, dar vei trece cu brio si prin asta, cu putin ajutor. Numai bine!

Daniela Monica Guzu-psiholog

7:44pm Jun 25

Este foarte interesant cum spui ca a decis singur sotul sa faca un copil. Spui ca te afli in aceasta situație din cauza sotului tău. Ma întreb ce anume te-a oprit sa te protejezi intr-un fel sau altul, de exemplu pilula de a doua zi, pastile anticoncepționale etc etc? Stiu cat este de greu sa studiezi si in acelasi timp sa fi mama, stiu din experiența personala. Asta nu scuză faptul ca nu dorești sa vezi si partea ta de contribuție la toata această situatie. Stiu ca este mult mai ușor sa dam vina pe ceilalți, sa arătăm cu degetul și apoi sa așteptăm ca cel vinovat sa repare totul. Cautati un psihoterapeut de familie iar daca este iubire sunt convinsa ca veți trece cu succes peste acest impas al căsniciei voastre. Astfel veti fi pregătiți pentru următorul .

)))))))) Pai cum credeți ca crestem? Mult succes!!!!!!

Clau Anki

8:48pm Jun 25

Draga mea, este posibil sa te afli in aceasta stare datorita prabusirii hormonale, dupa nastere. Mergi la un consult psihiatric si la o evaluare psihologica si vei sti sigur daca este vorba despre acest lucru sau nu. Daca Dumnezeu nu ar fi vrut sa ai acest copil in acest moment, poate ca iti venea ideea ca stapana trupului unei femei este ea insasi, nu barbatul de langa ea; in consecinta, poate ca te-ai fi protejat prin ceva metoda contraceptiva , tocmai ca sa nu ramai insarcinata. Dar daca lucrurile s-au intamplat asa si nu altfel, atunci bucura-te de acest dar minunat si gandeste-te ca nu esti singura studenta in sesiune, care are copil pe care il alapteaza. In plus, acum copilul nu creaza mari probleme, pentru ca inca nu merge in picioare. Ce te faci la urmatoarea sesiune, cand copilul va incepe sa mearga si tu vei sta tot indoita de spate in urma lui sau tinandu-l de mana? Asta da solicitare! Vei putea invata doar in orele lui de somn, care se vor imputina la numar. Asa ca priveste aspectul pozitiv din situatia actuala. In plus, cand va creste copilul, tu vei fi o mamica foarte tanara. Referitor la faptul ca sotul nu se prea implica, ar fi util sa-i spui cu subiect si predicat ce fel de asteptari ai de la el. Aveti drepturi egale, dar si responsabilitati egale in cresterea copilului. Nu ramane blocata pe "vina" sotului; asta a fost si a trecut; deci concentreaza-te pe viitor si fa acum ceva care sa-ti amelioreze starea. Daca este totusi depresie postpartum, va sti psihiatrul si psihoterapeutul cum sa te readuca la nivelul initial. Iti doresc multa liniste.

Oltean Loredana

7:47am Jun 26

"si in urma cu un an a decis singur sa incerce daca putem sa facem copii.." A decis singur? Dv sunteti cea care a ramas insarcinata, a dus o sarcina la bun sfarsit si a nascut un copil… Daca ati considerat ca nu era momentul, nu va putea obliga nimeni sa faceti un copil, exista contraceptive de diverse feluri… Va revoltati acum, de fapt, pt faptul ca nu ati avut puterea sa-i tineti piept si ati facut asa cum a vrut el, desi nu ati dorit si stiati exact ca nu e momentul. E firesc sa va simtiti coplesita si sa simtiti ca nu faceti fata, este de dorit sa-l implicati cat mai mult in toate treburile casnice si in cresterea copilului, mai ales ca si-a dorit atat de mult incat aproape ca v-a obligat sa faceti acest copil, din ceea ce reiese aici. Din pacate, starea dv poate afecta copilul, care nu este cu nimic vinovat ca a venit pe lume intr-un moment nepotrivit si ca nu a fost chiar dorit, deci incercati sa faceti anumite schimbari, primul este, asa cum am spus mai sus, sa-l implicati pe sot cat mai mult. Trebuie sa inteleaga ca un copil nu se creste singur si ca trebuie ca amandoi sa-si aduca aportul la crestrerea si dezvoltarea lui normala si sanatoasa. Impartiti-va toate treburile, faceti cu randul, cereti ajutor atunci cand simtit ca va depaseste situatia, implicati, eventual si bunicii copilului, daca credeti ca puteti face asta, desi nu ati pomenit nimic de ei. Aveti nevoie de ajutor si sotul, mai ales, trebuie sa inteleaga asta si sa va ajute. Veti vedea ca odata ce veti primi acest ajutor si vor mai fi si altii care sa se implice, nici dv nu veti mai fi atat de stresata si de nemultumita. Copilul se va obisnui, in timp, sa mai stea si cu altcineva (care e de incredere).