Mesaj:
Buna am 14 ani . Cand aveam eu 4 ani tatal meu a inselat-o pe mama iar ea a aflat . Au decis de comun acord sa nu se desparta din cauza mea . Intre timp ei si-au reluat relatia si l-au facut pe fratele meu . Au trecut ani buni de atunci si ei au avut o relatie perfecta .. pana azi . Tatal meu momentan este plecat din tara iar mama a aflat ca o inseala din nou . A stat de vorba cu el si el a negat totul . Mama a trecut peste ( asa zice ea ) si i-a dat crezare si vrea ca sa isi continue relatia cu tatal meu . Eu ii iubesc pe amandoi si nu vreau sa se desparta dar in acelasi timp nu vreau sa fie mama luata de proasta si sa traiasca in minciuna . Mama zice ca totul e ok si ca vrea sa isi continue relatia pentru ca il iubeste si pe el si pe noi ( eu si fratele meu ) . Pe langa asta mai are si probleme cu familia tatalui meu care nu o agreeaza pe mama deloc si ii spun tot felul de vorbe urate care o fac sa creada ca tata o inseala ( de exemplu : ” baiatul meu nu te-a vrut niciodata, el isi iubeste doar copii”) . Imi e foarte greu sa o vad asa pe mama . M-as simti mult mai bine daca m-ati ajuta . Trebuie sa specific ca eu am o stare depresiva si ma consum foarte mult , poate mai mult decat se consuma mama . Multumesc

ai putea sa vorbesti cu mama ta despre ce simti si ce se intampla cu tine, doar sunteti o familie, nu? Ai putea de asemenea sa ii sugerezi mamei tale sa vorbeasca cu tatal tau despre posibilitatea de a merge la un psihoterapeut de familie si cuplu, unde sa discute si sa gaseasca impreuna solutii. Succes!

“Buna am 14 ani . Cand aveam eu 4 ani tatal meu a inselat-o pe mama” sint anumite “lucruri de familie” pe care copiii nu trebuie sa le stie niciodata intrucit fara voia lor se face asa numitul “transfer” de trauma…. Banuiesc, ca mama ta are puterea sa ia cea mai buna decizie in viata si sa gindeasca “la rece”…. un tata biologic nu este “cusut pe viata” de familie… daca lui ii place “si altceva”, oricind va cauta; cit priveste comportamentul bunicilor din partea tatalui, aici a gresit tatal tau ca nu a stiut sa puna piciorul in prag si tare ma tem ca tatal tau “apleaca urechea” la vorbele si parerile parintilor lui si de aici toata “drama” din familia voastra…. cine greseste? tatal tau… cine indura? mama ta… viata are niste “butoane” si ar fi bine ca mama ta pentru binele ei si al vostru ca si copii sa apese intii STOP…. si apoi EJECT….

Draga copila, tu ai viata ta, copilaria ta, precum si ocazia sa faci multe lucruri atat bune cat si mai putin bune pentru tine. Adultii au viata lor, o viata care e mult mai complicata decat poti tu , acum , sa-ti imaginezi. Dar sa revenim la tine, pentru ca tu esti cea care cere ajutor si nu parintii tai. In primul rand ai nevoie sa realizezi ca nu de tine depinde relatia mamei si a tatalui tau. Tu nu poti sa faci nimic in legatura cu asta. A sa traieste-ti copilaria si incearca sa pui cat mai putin la suflet. Invata din greselile celor mari si spera ca tu, in viata, sa faci cat mai putine si cat mai…”usoare”. Este decizia mamei tale ce va face cu viata ei, la fel cum este si decizia ta ce vei face cu viata ta. In rest…sunt de acord cu ce spune domnul Viorel Mocanu. Un terapeut este foarte bun intr-un asemenea caz. El o va ajuta pe mama ta sa……sa vada viata dintr-un alt unghi, sa vada viata asa cum nu are curajul sa o vada.
Sa stii ca sunt foarte multi copii in sitatia ta. Iar asta e doar din cauza parintilor. Ei ar trebui sa-si protejeze copiii indiferent de problemele prin care trec.
Asadar, pe scurt:
-traieste-ti copilaria si lasa-i pe cei mari sa-si rezolve singuri problemele pe care ei singuri si le-au creat
-stai de vorba cu mama ta si sugereaza-i ca pentru binele ei, al tau si al fratiorului, este important sa mearga sa stea de vorba cu un om care o va intelege. Adica cu un psihoterapeut.
Numai bine.

Poti sa te descarci de povara pe care o ai spunandu-i exact asta mamei tale si spunandu-i ca tu esti alaturi de ea oricare ar fi decizia ei in privinta casniciei. In rest… deciziile ii apartin si viata este a ei. Bafta multa.

In viata, se mai intampla ca oamenii sa se mai si desparta. Decat sa traiesti cu cineva nefericit o viata, mai bine fara. Toti avem dreptul la o viata frumoasa, buna, echilibrata. Tu ai viata ta si indiferent de ceea ce se intampla cu parintii tai, tu nu vei avea nimic de pierdut, te vor iubi in continuare, si unul si celalalt, chiar daca nu vor mai fi impreuna. Iar viata fiecaruia, la un moment dat se va aseza in asa fel, incat le va fi bine, si unuia si celuilalt. Iar asta ar trebui sa te bucure. Nu cred ca viata lor in doi ar mai fi rezistat, daca, asa cum spui, tatal tau a ramas cu mama ta doar pt voi, sau invers, mama a ramas cu el, pt voi si daca nici socrii mamei nu au vrut-o si nu au avut niciodata o relatie buna, nu au facut nimic altceva decat sa contribuie la ruptura dintre ei. Exista un moment in viata cand vrei, nu vrei, trebuie sa stii sa renunti si sa o iei de la capat. Mama ta, in curand poate fi fericita intr-o relatie fireasca, autentica, nu cred ca e cazul sa te consumi atat de mult in locul ei, e firesc sa te doara si sa suferi dar gandeste-te la tine, la viata ta, la tot ce iti doresti sa faci tu, la ce planuri ai, la ce-ti place sa faci. Nu ai sa pierzi nimic, repet, din ceea ce ai, daca parintii tai vor divorta. Si cred cu tarie ca daca ai avea o atitudine pozitiva si ai fi alaturi de mama cu incurajari si ar simti ca o sustii, i-ai face un mare bine, ar trece si ea mai usor peste toate si ar fi mai usor pt toti sa va refaceti viata in caz de ceva. Spui ca nu vrei ca mama ta sa traiasca in minciuna, atunci ajut-o sa mearga pe drumul ei, nu te mai consuma pt ea atat de mult, foloseste acea energie pe care o consumi asa, intr-un scop bun, nobil. Nu o ajuti fiind deprimat si nici tie nu-ti face bine. Ai puterea sa schimbi asta. Daca simti ca este nevoie, apeleaza si la psihologul scolar. Din ce oras esti? Daca esti din Brasov, scrie-mi in privat si stam de vorba. Succes!