Mesaj:
Sunt o adolescenta de 16 ani si ma gandesc sa ma sinucid. Dorinta devine din ce in ce mai mare pe masura ce trece timpul. Am probleme cu parintii. Acestia vor sa divorteze, insa nu asta e lucrul care ma afecteaza. Divortul lor imi este oarecum indiferent deoarece era previzibil. Insa tatal meu este plecat in strainatate si am probleme mari cu mama. Nu imi respecta intimitatea niciodata. Intra in camera mea si citeste unele lucruri pe care eu nu as fi vrut sa le citeasca gen jurnal si alte chestii. Mereu imi spune ca vrea sa fim prietene bune insa nu pot sa ii spun nimic deoarece ma judeca si are o gandire foarte invechita.. Mereu imi spune sa imi fac prieteni si sa ies afara.. dar eu am prieteni insa nu ii plac ei.. Am devenit foarte rece cu ea in ultimul an si certurile cu ea ma fac sa devin simai rece. M-am schimbat mult de cand eram mica si nu mai sunt aproape deloc ce eram. Schimbarea e si buna si rea deoarece acum sunt mai rece si mai imuna la unele lucruri rele care ma inconjoara, insa multa lume imi spune ca sunt rea si pana si mama imi spune de multe ori ca nu ma mai suporta, recent mi-a spus ca nu stie cine sunt si ca sunt un nimic pentru ea. Chiar daca vreau sa par rece, defapt imi pasa si de cele mai multe ori plang singura. Ma gandesc ca fiindca nu plang in fata ei crede ca nu ma afecteaza dar nu e chiar asa insa daca plang de fata cu ea zice ca plang degeaba. Nu mai stiu ce sa fac. De multe ori m-am gandit sa imi iau viata dar nu pot. Simt responsabilitate fatade parintii mei. Fiindca sunt singurul lor copil si ei m-au crescut atat si mama mereu spune ca s-a sacrificat, si ea si tata, doar ca sa ma creasca pe mine si nu cred ca pot sa ii las asa pur si simplu deoarece nu vaa fi nimeni care sa ii ajute la batranete. Scriu pe site-ul asta pe care tocmai l-am gasit pentru ca nu mai stiu la cine sa apelez. Desi am prieteni foarte buni nu pot sa le spun aceste lucruri. Nimeni nu stie. Nimeni nu banuieste nimic. Absolut nimic. Mereu sunt “vesela” cand ies afara sau la scoala. Mama nu vrea sa “dea bani degeaba” ca sa ma duc la psiholog desi ne permitem.. Va rog ajutati-ma. Cum pot sa ma schimb si ce pot sa fac pentru a imbunatati situatia? Multumesc din tot sufletul daca ma ajutati.

Incercati sa vorbiti cu psihologul scolar si impreuna o puteti convinge sa accepte dorinta dvs de a urma o psihoterapie.

Psihologul școlar ar putea sa va ajute,măcar la început.Cu tatăl cum va înțelegeti?Ati putea sa vorbiti cu el,chiar si la telefon , despre sentimentele care va frământă?Poate in situația unei comunicări dificile cu mama,ați putea găsi susținere afectiva din partea lui.

Înarmează-te cu mult calm şi răbdare şi iniţiază o discuţie cu mama ta, în care să îi spui toate problemele tale legate de comportamentul ei şi aşteptările pe care le ai de la ea. Şi află aşteptările ei în legătură cu tine. Negociaţi asupra lor.
Fii atentă la tonul pe care îl foloseşti şi cum îţi alegi cuvintele, încearcă să fii cât mai diplomată, să nu o provoci. Cuvintele sunt mai mult decât o înşiruire de litere/sunete, sunt emoţii! Nu renunţa la calm şi la tonul jos, nici chiar dacă ea se enervează şi te provoacă la ceartă. Spune-i clar că nu doreşti să te cerţi cu ea, dar vrei să fii ascultată şi înţeleasă.
Spune-i şi de gândurile de suicid care te bântuie, convinge-o să accepte că ai nevoie de terapie. Este chiar indicat să faceţi împreună câteva şedinţe, pentru îmbunătăţirea relaţiei voastre, în funcţie de părerea psihoterapeutului cu care vei lucra. Eu îţi doresc succes!
Şi nu uita: orice schimbare în comportamentul mamei tale va începe cu o schimbare în comportamentul tău!