Login

Sfatul Terapeutului

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

M-am gandit ca poate imi veti putea oferi un sfat sau macar cheia modului de a gandi pentru a scapa din problemele care ma sufoca de multa vreme.

Terapeuti RO 11:25am Oct 31
Mesaj:

Buna ziua,
Am descoperit site-ul dumneavoastra din intamplare si m-am gandit ca poate imi veti putea oferi un sfat sau macar cheia modului de a gandi pentru a scapa din problemele care ma sufoca de multa vreme. Acum aproape 2 ani am si fost la un psiholog, tata in fata dar nu am simtit ca m-a ajutat prea mult. Problemele au persistat si la fel si modul meu de a ma raporta la ele. E greu pentru cineva mai timid ca mine, sa isi deschida sufletul in fata unei persoane complet necunoscute si poate ca si acesta a fost motivul pentru care acea vizita la psiholog nu a avut efectul asteptat. Pe de alta parte, intotdeauna m-am exprimat mai bine in scris. E mult mai usor sa spui ce ai pe suflet atunci cand ai in fata doar tastatura unui computer. Problemele mele sunt strans legate de mine si de familia mea. Numele meu este Madalina M. Am 27 de ani si locuiesc cu parintii si cu bunica din partea mamei (pana anul trecut in decembrie era si bunicul dar din pac ate s-a stins cu cateva zile inainte de Craciun), in micul oras de la Dunare, Giurgiu, atat de aproape si totusi prea departe de capitala. Sunt atat de multe de spus incat cu greu le pot aseza intr-o ordine a importantei. De 3 ani am o relatie foarte frumoasa cu cel cu care stiu cu siguranta ca ma voi casatori, Alex. El are 29 de ani. Problemele mele cu familia au inceput de cand l-am cunoscut pe el, primul si singurul barbat din viata mea. Pe atunci eram in anul al 2-lea la cea de a doua facultate pe care o urmam. Nu avusesem pe nimeni pana atunci, poate din cauza faptului ca am fost mereu "altfel", mai timida, mai retrasa, mai visatoare si romantica si mult prea atasata de familie. Dintotdeauna am fost copilul bun, ascultator, silitor si premiant. Acum, privind in urma imi pare rau ca nu am trecut si eu ca multi altii prin criza adolescentina, de rebeliune impotriva tuturor si mai ales a parintilor. Poate pentru ca nu am avut frati ai mei si-au concentrat toate resursele, visurile si dorintele neimplinite asupra mea. Nu mi-au impus ce facultate sa aleg doar ca sa nu fie departe de casa. Vai, ce copil eram. Imi doream atunci la terminarea liceului sa merg la facultate la Cluj. O profesoara chiar ma incurajase. Mai aveam nevoie doar de imboldul lor care bineinteles ca nu doar ca nu a venit ci s-a topit intr-un refuz vehement. Ce sa caut eu asa de departe. Ce sa faca ei fara mine. Am ales atunci cursurile la distanta de la Spiru Haret. Dupa 2 ani am realizat cat de milt gresisem. Urmasem o facultate de doi lei si credeam ca nimeni nu o sa ma angajeze vreodata cu asa studii de nimic. Mai mult, acasa ma sufocam din ce in ce mai tare. Mama si tata se certau mai mereu, intre ei si cu bunicii. Eu eram mereu in mijlocul lor si absorbeam ca un burete toate energiiile negative care mai inconjurau. Nu aveam niciun prieten cu care sa vorbesc, sa ma confesez. Eram atat de singura si de trista si, mai mult, mama si bunica dar mai ales mama, care mereu a dat ora exacta la toate in familia noastra, ma chinuiau cu faptul ca nu am "Prieten". Ma adusesera la disperare cu tema asta. Simteam ca innebunesc asa ca in ultimul an la Spiru Haret am decis sa ma inscriu din toamna la a doua facultate, acum la zi, la Universitatea Bucuresti, Stiinte Politice in limba engleza. Urma sa stau cu chirie undeva in capitala. Am reusit sa stau la o doamna in varsta. Nici acum nu eram complet singura dar macar acolo aveam camera mea unde puteam sa inchid usa fara ca macar cineva sa isi bage nasul in permanenta. Acolo aveam intimitate. Acasa nu aveam nici una dintrea astea. Totul era nou si imi placea, cursurile, facultatea, linistea de la mine din camera – doar eu si visele mele. Acasa ma intorceam in weekend. Era bine. Macar atat. Dupa facultate visam ca un copil naiv cum am sa dau examen si am sa lucrez la Ministerul de Externe. Viata inca nu imi daduse nicio palma care sa ma trezeasca la realitate. Dar urma sa o faca in curand. Pe 2 iulie 2010, in vacanta de dinainte de ultimul an de facultate l-am intalnit pe el. O cunostinta comuna, o doamna mai in varsta si tare bagaciaosa m-a indemnat sa il sun. Mi-a dat intalnire in aceeiasi zi. La insistentele celor doua doamne de la mine de acasa, mama si bunica, am mers la intalnire. Ma gandeam doar ca merg sa scap de gura lor. Sa scap odata… Nu l-am placut de prima data dar in fiecare zi ma invita in oras. Ne plimbam peste tot, era vara si ne vedeam dupa masa de la 4 pana seara pe la 9 si chiar 9 si ceva. Imi placea din ce in ce mai mult. Era ca si acum: atent, bland, cald, intelegator, bun – tot ce mi-am dorit de la jumatatea mea vreodata. Si deodata lumea mea si asa fragila ca o petala de trandafir, s-a rupt si inima mea s-a frant in mii de bucatele pe care si azi ma chinui sa le adun laolalta. Nu stiu daca voi mai reusi vreodata. In perioada aceea ai mei faceau niste reparatii la casa. Cam o luna cred, nu au dorit sa il invite pe la noi fiindca nu vroiau sa ii vada in d ezordine. Tipic pentru ai mei: mereu au fost interesati doar de aparente, interiorul nu a contat niciodata pentru ei. Important e ce zice lumea si asta poate si pentru ca pe ei ii intereseaza ce face lumea, ceilalti, vecini sau cunoscuti. Nu se inteleg cu niciun vecin si mereu au impresia ca ceilalti ii barfesc, ii urasc si doar ei au dreptate si sunt mereu victime. Dar trebuie sa revin la povestea mea. Alex locuieste cu bunica lui. Mama lui e plecata in Italia, e asistenta medicala. Tatal lui i-a parasit cand el avea 6 ani. De atunci nu l-a mai vazut. Bunicul lui a murit in 2007. El a terminat ASE-ul dar din pacate, ca si mine dealtfel nu a reusit sa se angajeze. A lucrat pe baza de contract de colaborare la APIA in Giurgiu dar fiindca nu a avut nicio relatie mai inalta in trei luni contractul a expirat. Dupa cv-uri aruncate in stanga si in dreapta de amandoi si fara sperante de angajare, el a terminat un curs de agenti de paza si astazi asteapta sa isi ia diploma cu o spe ranta ca se va si angaja in oras la firma de paza unde a facut cursul.Intorcandu-ma la perioada de inceput a relatiei noastre, prin august 2010, ai mei il invita pe Alex la casa noastra de la tara. Un gratar si o zi cu totii ca sa il cunoasca mai bine. Nu stiu ce s-a intamplat dar atunci a inceput tortura. Iadul pe pamant s-a dezlantuit cand ne-am intors acasa. ai mei au inceput sa faca un scandal monstru. Ca nu il plac, ca e urat ca e nu stiu cum. Ca nici eu nu mai stiu de ce dar pur si simplu nu vor sa ne mai vedem. Simteam ca innebunesc. Mama zicea: "Eu nu o sa fiu de acord niciodata sa te mariti cu el. Ce copii o sa iasa nici nu vreau sa ma gandesc." Acum ma uit in urma si vad cat de ridicoli erau in ceea ce spuneau dar vad ca si acum in toate actiunile lor raman la fel de departe de cuvantul civilizatie. Mama mai ca nu mai vorbea cu mine. Nu stiu cum, cica a hotarat ea ca sa se puna de acord intreaga familie daca mai ramn sau nu cu el. Stiu, e o nebuie curata! Aveam 2 5 de ani. Oameni buni, le spuneam, ce e cu voi. Dar nu si nu, placa era pornita si nebunia din Kafka era pe scena:"Te vezi zilnic cu el, nu o sa te mai duci la facultate, o sa renunti la tot, acum in ultimul an, ai innebunit, ti-a luat mintile.", zicea mama. "I-a facut descantece bunica-sa", zicea a mea bunica. Se vede ca tata nu zicea nimic, ca de obicei, cred ca nici nu il interesa. Pentru el intotdeauna cel mai important a fost sa nu fie mama in crize de nervi. Ca sa aiba el liniste. Acum, se pare ca motivul crizelor eram eu, asa ca vinovatul era evident. Bunicul ca si bunica de altfel, foarte influentabili de mama, erau de partea ei. Eu eram la coltul infamiei doar pentru ca eram un om normal, cum nu fusesem niciodata. Eu plangeam de innebuneam, nu stiam ce sa fac, eram prinsa intre el si legatura stransa cu ei. El nu a stiut la momentul acela prin ce treceam eu. Mai tarziu a aflat cu tristete. Nu stiu cum s-a hotarat ca eu sa ma vad in continuare cu el dar ca doar asa d e "prietenie". Ei decideau sentimentele, comportamentul si in final VIATA mea. Intr-o zi am fost cu el in plimbare la Bucuresti. Poate pe la sfarsitul lunii august 2010. Pe la 6 seara un prieten de al lui era in oras si a zis sa ne duca la Giurgiu cu masina lui. Noi venisem cu autobuzul. Pe drum am oprit la un magazin si la un fast food. In final am ajuns acasa la 10 seara. Eu stiam ca ai mei or sa fie suparati dar nu ma asteptam la ce avea sa urmeze. Mama era in curte si ma astepta: "La ora asta ai ajuns?, cu sarcasm cu nervi cu tot ceea ce ma ingrozea mereu in glasul ei cand era nervoasa. "Cati bani ai facut pana acum? Vii acasa la ora asta ca o TARFA". Cuvintele astea rasuna in mintea mea acum si in timp ce scriu imi dau lacrimile. Niciodata nimeni nu ma mai jignise asa. Si de ce? A urmat un alt scandal. Plansete, urlete si vaiete au urmat in continuare. Din nou, Alex a aflat doar ca ei erau suparati ca am venit tarziu. Atunci nu indrazneam sa ii spun de teama ca ar putea sa puna punct relatiei noastre. Cine oare s-ar mai fi amestecat cu o asa familie. Mi-era o rusine de nedescris in fata lui sa stie in ce hal se comportau ai mei. Nu stiu cum dar a trecut si momentul asta. Poate doar Dumnezeu a avut grija sa nu se destrame totul. Pe 20 septembrie era ziua lui Alex. Facea 27 de ani. Mama lui venise cu cateva zile in urma din Italia. Ai mei facusera o masa la tara si pe urma si ea ne-a invitat la ei acasa la masa. De ziua lui am hotarat impreuna, eu si el, sa mergem mai departe in relatia noastra. Urma sa fie prima noastra relatie intima, prima data pentru amandoi. Bineinteles ca ai mei nu stiau. Ar fi luat foc la propriu. De atunci toate intalnirile noastre au loc la el acasa. Bine macar ca mama si bunica lui sunt oameni intelegatori. Mama lui a plecat peste cateva zile din nou in Italia. A venit octombrie 2010. Am mers la facultate in ultimul an. Ne vedeam mai rar dar reuseam sa plec de la cursuri fara importanta sau mereu gaseam portite de s capare si mai stateam cate o noapte la el fara ca ai mei sa stie. Totul era pe furis de parca inselam pe cineva. in noiembrie 2010, bunicul mei face un atac cerebral si ramane aproape imobilizat la pat. urmeaza 2 ani de chinuri: spalat, plimbat prin casa cate putin, dat de mancare, refuzurile lui de a manca, nervi, mama cu tipete, blesteme si crize de isterie aproape zilnice ma faceau sa astept cu nerabdare sa ma duc la facultate la Bucuresti.In decembrie mama lui Alex ne-a luat bilete de avion sa mergem in vacanta de craciun si an nou in Italia – Sardinia. Ai mei au luat foc. Cum sa merg cu el acolo. O sa stam la hotel si ce o sa facem? O sa dormim cu perne intre noi? O sa "trebuiasca sa ma culc cu el". Nu era viata mea intima, nu conta nimic. Totul era pe taraba la piata si eu eram marfa. Deja la acest moment alex stia tot despre ai mei. Ma indemna sa ma calmez, sa ii fac sa inteleaga niste lucruri elementare de viata si convietuire in secolul al 21 – lea dar eu stiam ca n u am nicio sansa cu ei. Toate astea au continuat ca intrebari, de parca poate in mintea lor plecare nu era reala, pana ce in noaptea de dinaintea imbarcarii in avion la Bucuresti, mama imi cauta prin bagaje si gaseste biletele de avion si o folie de anticonceptionale. Biletele de avion nu i le aratasem pana atunci tocmai ca sa nu provoc o discutie care m-ar fi secat de puteri si mai tare. Pastilele au condus la urmatoarea intrebare, taioasa: eu, (de acum in camera mea fiindca bunicul era bolnav si nu ma mai puteam odihni in camera bunicilor unde statusem pana atunci) in patut stateam incremenita in intuneric ma intreaba: "de cat timp te culci cu Alexandru?" Imi vajaia tot capul. Nu stiu de unde am avut prezenta de spirit sa ii spun ca inca nu se intamplase nimic dar ca aveam de gand in vacanta si ca acele pastile le luam dinainte fiindca se iau de la inceputul ciclului. Nu stiu cum dar m-a crezut. In acea noapte nu stiu daca am dormit 2 ore. A fost cea mai ingrozitoare noapt e din viata mea. Si ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa. Plecam in vacanta, unde nu mai fusesem niciodata, o vacanta platita 100% de mama lui si ei imi faceau viata iad. Si nici nu le pasa de mine ci doar de ei. Atunci am inteles ca nu mai am nicio speranta ca ei sa ma inteleaga vreodata. Intre noi s-a ridicat un zid care nu a disparut nici pana azi si nu cred ca mai dispare vreodata. Am plecat in vacanta, dupace in noaptea aia am plans ca o innecata de cat de tare ma simteam dezamagita de ei, de cat de mult ii iubeam totusi, de cat de mult incepuse sa imi fie frica de ei. L-am bombardat cu SMS – uri pe Alex si amandoi am stat cu groaza ca mama sa nu zica cumva nu plecarii noastre. Nu stiu cum dar dimineata nu a mai zis nimic. Am plecat.Totul a mers in hopuri cu ei. Am fost la psihiatru cu motivatia acasa ca situatia cu bunicu ma doboara. realitatea era ca ei ma puneau la pamant zilnic. Intr-o zi dupa o cearta cu mama, imi zice:"te duci sa te confesezi?’, cu sarcasmul obis nuit. Nu am confesat nimic nimanui fiindca doctorul mi-a dat doar pastile de depresie pe care le-am luat un an, acum cred ca degeaba. Bunicu era pe primul plan oricum pentru mama. Toata viata ei se invartea in jurul lui. Mama e pensionara desi are doar 50 de ani dar cu o lege care i-a permis sa iasa mai devreme la pensie a ramas acasa. Mereu repeta ca nimeni nu o intelege cat sufera, ca noi suntem superficiali, ca nu o ajutam destul, ca ea sufera cel mai mult dintre noi toti in treaba cu bunicul. Fiecare zi era un chin acasa cu ei. A venit si licenta. Am luat nota 9,20. Terminasem facultatea si ma uitam cu groaza ca urma sa merg la Giurgiu fara sa am un loc de munca si sa stau zi de zi cu ei, era un dezastru. Am incercat sa intram la un master la SRI, manati de ai mei care inca traiesc mirajul ca la stat e singurul loc in care cineva are un loc de munca sigur. Am picat amandoi la testul psihologic. Pe urma au inceput ideea ca Alex sa se inscrie la o scoala militara ca sigur de acolo te angajezi imediat. Sa mearga la scoala de 1 an pentru pregatirea subofiterilor din penitenciare de exemplu. Am spus ca era bine daca merg si eu. Ca sa am si eu un loc de munca. Nu, lasa ca nu e de femei acolo. Lasa ca nu mori fara el 1 an. Sa mearga el ca el e barbat si trebuie sa aduca bani in casa. Tu mai stai si poate o sa gasesti ceva, au zis ele. El nu vroia sa stea departe de mine atata timp. Le-am spus ca nu a luat testul psihologic nici aici si gata. Le-a trecut si cu asta. Am trecut prin hopuri pana in noiembrie 2011. Dupa ce am depus sute de cv-uri am reusit sa intram si eu si Alex la Zepter – consultant medical. Pe scurt, vindeam si faceam oferte de cumparare la produse medicale de la Zepter. Faceam naveta Giurgiu-Bucuresti. Eram la inceput, jobul e pe comision si ce am castigat s-a dus pe transport. Nu mai puteam continua asa. Am cautat amandoi si am gasit ceva de inchiriat. Cand am vorbit cu ai mei din nou a fost scandal. Mama il instiga pe bunicu s punandu-i ca eu vreau sa plec de acasa. El bolnav cum era plangea din orice. Asta a fost dezastru pentru el. A intrat intr-o criza si plangea intruna si ma trezesc iar la coltul infamiei in camera mea, la judecata. Acum erau doi acuzatori: mama si tata. S epare ca vazuse el ca treaba era serioasa: plecam de acasa. Mai ales ca eu faceam curat, mancare si de toate permanent. Mama era cu bunicu de mana permanent. Tata:"Mai tu ai luat-o razna? Cine le mai ajuta pe ele 2 cu bunicu? Nu vezi ca ii faci rau lui bunicu? " Eu plangeam si ma aparam. in zadar. "Daca nu te potolesti ti-o iei de la mine.", zice el. Niciodata tata nu m-a lovit. Acum am inlemnit. Mama zice:" Vrei sa il omori pe bunicu? Din cauza ta ii e rau, plange de nu il mai potolesc, sa tii ca daca pleci de acasa nu te chem nici la moartea lui. Tu esti de vina daca moare. Cine in familia noastra a mai fugit asa de acasa. " Eu zic: pai nu fug dar toata lumea sta cu iubitul, iubita, e treaba serioasa, ne iubim." Fara sens . Mama continua:"Ca sa stati impreuna trebuie sa va logoditi, stai sa vina si mama lui in tara sa stabilim nu asa ziceti voi doi ca plecati si gata. pai noi avem aici apartament care e aranjat pentru tine si tu te duci pe usi straine?" Eu: pai vreau si eu sa fiu libera sa vin si sa plec cand vreau. Aici a luat foc:" Pai cum asa, sa faci asta la casa ta nu aici. Ce ati zice voi dac a eu as veni si as pleca cand as vrea?" De parca eu eram maritata cu ei. Cand l-am anuntat pe Alex ca nu mai ne mutam cand deja vorbisem sa ducem bagajele a facut si el o criza de nervi. Ai mei l-au suparat mereu, cumulativ cu fiecare lacrima de a mea inima lui si nivelul de suportabilitate pentru ei s-a dus la zero. Il cred. Ce pot sa fac? Ma doare fiecare durere si dezamagire de a lui. Il iubesc si stiu ca pe el il doare cum ei incearca sa ne manipuleze sa facem cum vor ei de parca noi nu am putea si nu am avea dreptul sa gandim pentru noi. Am ajuns pana si mamei lui sa ii zic cum sa se comport e cu ei sa nu zica ceva care sa ii faca sa interpreteze lucrurile gresit si sa se supere. Dupa episodul Zepter bineinteles ca am renuntat. Plateam prea mult la drum si nu mai aveam bani. Eram in groapa de unde am plecat, din nou.Eu am aflat ca pot sa iau autorizatie de traducator-interpret de la Ministerul Justitiei pe baza diplomei de licenta si a faptului ca am studiat in limba engleza. In mai 2012 am luat autorizatia si mi-am deschis un PFA la Giurgiu. In decembrie 2012 bunicul a murit. Din nou o lovitura ma pune si mai jos decat eram deja. Imi revin incet, incet. ai mei intra in nebunia cu pomenile, cu imparteala cu doliul. Noi cele trei din casa trebuie sa purtam negru pe strada, in oras. Acasa nu e nimeni in negru insa – doliu pentru cine?: ca sa nu zica lumea. Of! Si acum port negru in oras. Urasc fiecare haina pe care o am. Mi-am cumparat in vara un costum cu flori visiniu. Nu mi s-a dat voie sa il port. Mama acum dicteaza si ce port pe mine. La inceputul relatiei cu Alex, el imi luase multe brataruse, inele, coliere, de piatra de aur. Le purtam cu mare drag. Mama: "porti toate tinichelele si cerceii tai de aur nu ii pui. Pune inelul de aur nu alea." Nu mai port nimic acum, doar cerceii de la aniversarea de 18 ani pe care mi i-au dat ei. Restul sunt puse bine si sper sa le port cand o sa stam impreuna, eu cu el. Eu cu Alex ne intalnim aproape zilnic de la 2 jumate 3 pana la 6 cand plecam de la el spre casa mea. Cu greu gasesc cate ceva de facut mereu ca sa pot pleca sa nu zica ele ceva ca iar plec sa ne intalnim. Din ianuarie anul asta am inceput sa fac si meditatii la engleza. Totul merge timid. De abia din cateva traduceri si meditatii sa iasa 400 lei pe luna. Dar nu constant si nu mereu. Mama zice ca trebuie sa am un job sigur nu asa fara carte de munca. Of, Doamne! De unde si ce sa mai fac? In Giurgiu nimeni nu ma angajeaza. Alex vrea sa lucram aici un pic, sa ne casatorim si sa plecam la munca in Italia. El ar pleca si acum cu mine dar eu tot zic ca sa fim casatoriti ca atunci o sa am eu curajul sa zic ca fac ce vreau. Sa fim la casa noastra, adica la bloc. Sa stam noi singuri fara altcineva. Mama lui Alex face tot posibilul sa ne mai ajute. Are si ea datorii. A facut un imprumut sa plateasca un vecin de aici care a facut reparatii la casa lor. Acolo cand lucreaza cand nu. Vad ca nu e roz nici acolo. Alex e visator. El vrea sa munceasca acolo, sa stranga bani si sa deschidem o afacere. In primavara a venit mama lui in tara. Stabilisem sa ii ajute tata si sa puna pe picioare o camera la el acasa sa fac un mic magazin de haine. Ai mei nici nu au vrut sa auda. Ca cine se duce dupa marfa, cine face una ,alta. ca mie nu imi da ei voie sa ma duc sa vand la magazinul lor. De parca nu era al nostru. Refuzul si nebunia lor au suparat-o pe mama lui si nu a mai for zambitoare cu ei. Fiindca a fost rece si retrasa le-a intrat in cap ca e suparata ca nu i-au gasit ei de munca lui Alex. Cat a stat aici, 2 saptamani, ea a incercat sa il angajeze dar nu a reusit decat sa il bage pe traseul cu agentii de paza care a durat din parimavara pana acum, ca in Romania. Acum ei, la fiecare moment oportun cauta raca. Oare de ce sunt oameni atat de rai? Acum cred ca au prins ura pe mama lui. mereu o critica in fata mea. Si eu simt ca innebunesc cand vad ca zic ceva de rau de el sau de ea. Ultima data s-au suparat ca el a zis ca i-a zis mama lui sa se intereseze daca poate sa plateasca impozitul pentru la anul in decembrie. Ca ce, el e dupa fusta lui maica-sa si ca nu gandeste singura si ca nu accepta alta parere decat a ei. Nu mai stiu ce sa mai fac. Mi-e o frica groaznica de ei. Nu stiu de ce, nu pot sa mi-o explic dar cand vine vorba sa ii critice pe Alex sau pe mama lui simt ca tremur din tot corpul, am un nod mare in gat, imi vine sa vomit si mi-e o frica de nu mai stiu de mine. Starea asta dureaza cateva zile dupa incident. Alex imi zice sa ma calmez ca nu are rost dar eu nu ma pot controla. Ce sa fac? Am depus cv-uri acum ca receptionera la Bucuresti, la clinici medicale. Poate m-or primi. Dar ce o sa fac? Unde o sa stau? Cat ma costa? O sa imi ajunga banii? Cum o sa il mai vad pe el? Eu vreau sa m amut poate cu el in Bucuresti. Sa poata sa se angajeze si el la paza acolo. Dar cum o sa reactioneze ei? Cand ma gandesc la incidentul trecut cu mutatul simt ca lesin. Ce ma fac? Care sa fie solutia? Si daca gasesc de lucru aici ceea ce nu mai am sperante, or sa fie ei de acord sa ne mutam impreuna, sa ne casatorim? Si daca se opun? Eu cum am sa ii infrunt? Nu mai am resurse. Eu tremur de fiecare data cand mama e nervoasa. Umblu pe varfuri sa nu ii supar ca sa nu mai zica ceva. Ce o sa ma fac? De unde sa-mi gasesc curajul? Cine sa ne ajute? Mi-e atat de jena si mila ca il supun pe el la asa nebunii. Simt ca sacrific relatia noastra pentru ei. Nu reusesc sa ma despart de ei. Tin la ei asa cum sunt. Stiu ca gresesc. Dar nu stiu ce sa fac? Sa plec si sa nu mai vorbeas ca cu mine. Ar insemna sa rup tot. O sa rezist la asa ceva? Cand eu si asa sunt atat de instabila emotional?Mii de scuze ca am scris atat de mult dar cu adevarat nu am la cine sa apelez pentru un sfat. Astept cu nerabdare un raspuns de la dumneavoastra.

Va multumesc,
Madalina M.


Gabriela Iftode 11:56am Oct 31
De ce ti-e atat de frica de parinti? Care ar fi cel mai rau lucru care ti l-ar putea face? (sa te bata, sa te alunge etc) Si daca , totusi, acel lucru s-ar intampla, ar mai fi ceva de care sa-ti fie frica? Raspunzandu-ti tie la intrebarile de mai sus, probabil o sa realizezi ca nu ai motive evidente de frica. Doar ca n-ai avut curajul si increderea sa-ti asumi responsabilitatea pentru propria viata si ai permis parintilor (oare numai lor?) sa-ti spuna ce e bine pentru tine. Daca tot spuneai ca faceai toata treaba in casa….inseamna ca nu te dai in laturi de la munca. Deci, poti face orice! Sa-ti gasesti ceva provizoriu in Italia, Bucuresti sau oriunde! Important e sa faci pasul. Si….daca parintii nu vor mai vorbi cu tine (ceea ce nu pot crede – ei au nevoie de cineva care sa fie responsabil de nemultumirile lor, si tu ai fost foarte buna in acest rol) , e alegerea lor! Ii poti iubi, respecta etc, dar fara sa te calci pe tine in picioare! Ai toate atuurile sa traiesti pe picioarele tale! Curaj!

Cristina Dimitrescu 12:01pm Oct 31
Imi pare rau ca treci prin aceasta situatie dar, asa cum spunea si Gabriela resursele se afla chiar in tine. Ai vazut ca exista portite, trebuie doar sa o iei treptat, si in fiecare zi sa faci cate ceva pentru implinirea visului tau, acela de a avea libertate financiara. Iubitul tau iti este alaturi si inteleg ca si el este de acord cu drumul pe care vrei sa apuci. Nimic nu este imposibil sau totul e posibil, crede-ma ! Succes !

Botezat Radu 12:23pm Oct 31
pareti o tanara harnica si descurcareata, este foarte dificil in ziua de astazi sa gasesti un loc bun de munca dar nu si imposibil… cum a spus si Dna Iftode mai sus… ce ti se poate intampla. Mie oricum, cu tot respectul, personalitatea mamei mi se pare in sfera patologica si reuseste sa tina si restul familiei in ‘lumea’ dansei. Va puteti gandi si la asta. Poate ca cel mai bine, macar pe moment, este sa va extrageti din acest cerc vicios. Parinti ne sunt cei care ne cresc pe toate planurile… nu numai ne dau nastere si atat

Panait Sorin 4:57pm Oct 31
pleaca cu iubitul tau unde va simtiti bine si gasiti serviciu, stati cu chirie va gospodariti impreuna si din cand in cand va vizitati parintii ( intr-un week. la o luna/doua e suficient) , o sa ramaneti contrariati sa vedeti cat de mult se schimba parintii si cum conteaza pt ei din ce in ce mai putin ce cred vecinii si se vor concentra spre bunastarea voastra ( pakete cu alimente , bani, cadouri de uz casnic ) ;) … am fost si eu ca voi in tinerete , am luat un credit ipotecar si insistau chiar sa-mi plateasca rata , nu mai zic de celelalte beneficii :p un lucru e cert distanta intre copii si parinti inmoaie sufletele celor din urma ;)

Andreea Deea 7:16pm Oct 31
Madalina draga, nu sunt in masura sa iti dau un sfat profii sau de specialist, doar atat vreau sa iti spun: CURAJ! toate problemele au o solutie, iar solutia pt apasarile tale este chiar langa tine, Alex. Treci peste toate grijile, continua sa mergi pe drumul vietii alaturi de cel care iti ofera iubirea si sprijinul de care ai nevoie, iar pana la urma "o sa iasa soarele si pe strada" parintiilor tai. Curaj >:D<

Toma Denissa 1:01pm Nov 1
Poti sa apelezi la un psihoterapeut cu ajutorul caruia sa reusesti sa te separi emotional de parintii tai, fara a te mai simti vinovata pentru acest lucru

Adrian Isacianu 7:09pm Nov 1
Incredere, incredere si iar…incredere in tine si in resursele tale. Si resurse ai slava Domnului! Curaj!

Clarisa Fritzman 12:06am Nov 2
am păţit şi eu acel tremur dar din motiv contrar… ai mei voiau să plec… şi eu voiam să plec, dar aşa cum doream eu mai ales că sunt singură cu un copil. soluţia a fost să fiu mulţumită de viaţa mea, nu pentru mulţumirea lor ci pentru mine. nu e ok să tremuri pentru viaţa ta, când doar tu eşti responsabilă de ea.

Clarisa Fritzman 12:10am Nov 2
chestia e că nu am făcut ce au vrut ei, ci din contră ei au făcut ce am vrut eu: un gest, un simplu gest care să demonstreze că ei sunt capabili să facă ceea ce eu pot face pentru viaţa mea. acesta este un dar pe care îl apreciez, nu ceea ce ar fi vrut ei să facă pentru mine.

Cristi Oprea 11:13am Nov 2
Am citit, cu greu, toata postarea. La intrebarea pe care ti-o pui, cred, zi de zi, "cand va lua totul sfarsit" raspunsul este simplu: Cand vei dori tu. Este greu sa iesi din manipularea psihica pe care ei o practica impotriva ta din moment ce toata viata asta au facut cu tine dar n-o va putea face altcineva in locul tau. In acest ritm risti sa pierzi alte lucruri din viata ta. Dupa ce vei pleca de acasa aproape sigur vei avea nevoie de terapie care sa te ajute in procesul de desprindere.

Diana Bordeianu 6:09pm Nov 2
Madalina, ai tai au facut si ei atat cat s-au priceput, crezand in sinea lor ca fac bine, doar ca binele lor nu se aliniaza cu nevoile tale. Ce astepti de fapt? Sa se schimbe ei? Ce au fost invatati sa faca o viata intreaga, cu mare probabilitate o vor face si de acum incolo. Tu alegi sa te amagesti ca o sa fie bine, tu te amagesti ca vor schimba ceva. tu te amagesti ca vor accepta. Nu! Este viata ta, responsabilitatea ta, deciziile tale! Pana acum ai fost pe pilot automat. Ai dreptul sa spui STOP! De astazi TU esti stapana propriei tale vieti si deciziile le iei tu. Te astept cu drag cu noi informatii pe office@atelierecumaniere.ro si iti pot raspune la viitoare intrebari, beneficiind tot in scris, de consiliere online gratuita, fiind un mediu securizat de anonimat si putand intra in profunzimi.

Catalin Lazar 8:25pm Nov 2
Spuneti ca va este greu sa va deschideti in fata unui terapeut in schimb o faceti cu usurinta in public, interesant!

Panait Sorin 8:36pm Nov 2
Catalin Lazar mi-ai luat vb din gura ! ;)

Clarisa Fritzman 1:17pm Nov 3
Cătălin,Sorin- a şi menţionat că în scris se exprimă liber…. nu ştiţi ce au spus psihologii despre aceasta de-a lungul timpului?

Facebook si parteneri

Loading

Sustinem

vegani romania

Implant dentar pret

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

16025 raspunsuri primite pentru 3300 intrebari
(in categoria actuala: 8775 raspunsuri primite pentru 1567 intrebari)