Definitii

Psihiatria: Ramura a medicinei care se ocupa cu prevenirea, diagnosticarea si tratamentul persoanelor cu afectiuni mentale. Afectiunile sau tulburarile mentale influenteaza mai toate domeniile de activitate ale unei persoane si sunt cauzate de factori diversi, atat biologici, cat si sociali sau spirituali, scopul psihiatriei fiind acela de stabilire a rolului acestor factori in manifestarea tulburarilor mentale. Pentru a face o mai usoara diferentiere intre un psiholog si un psihiatru, trebuie retinut ca psihiatrul este absolvent al Facultatii de Medicina, cu specializare in Psihiatrie, iar in cazul tratamentului afectiunilor psihice doar el poate prescrie tratamentul medicamentos specific.

Psihologia: Stiinta al carei obiect de studiu il constituie sistemul psihic uman, adica totalitatea proceselor si particularitatilor psihice si comportamentale. Legea care reglementeaza exercitarea profesiei de psiholog, Legea 213/2004, prevede ca psihologul cu drept de liberă practica, absolventul unei forme de invatamant superior de specialitate (Facultatea de Psihologie), poate defasura urmatoarele tipuri de activitati:
a) studiul comportamentului uman si al proceselor mentale;
b) investigarea şi recomandarea cailor de solutionare a problemelor psihologice;
c) elaborarea şi aplicarea de teste pentru măsurarea inteligentei, abilitatilor, aptitudinilor şi a altor caracteristici umane;
d) testarea psihologica, prevenirea si psihoterapia tulburărilor emotionale şi de personalitate, precum si a fenomenelor de inadaptare la mediul social si profesional;
e) interpretarea datelor obtinute si elaborarea recomandarilor pe care le considera necesare.

Psihoterapia: Domeniu aflat la congruenta dintre teorie si practica, medicina si psihologie, o forma de tratament care utilizeaza mijloace psihologice prin care se urmărește diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente care perturba buna functionare a unei persoane in planuri diverse, precum cel familial, scolar, legat de munca, activitatea sexuala etc., dar si o interventie de tipul reconstruire a personalitatii. In Romania, psihoterapeutul are ca prima specializare Psihologia, Psihopedagogia, Asistenta Sociala sau Medicina, la aceasta specializare fiind necesara apoi formarea intr-un anumit tip de psihoterapie (psihoterapie cognitiv-comportamentala, psihanaliza, psihoterapie jungiana sau analitica, psihoterapie ericksoniana etc.). Fiecare dintre aceste tipuri de psihoterapie foloseste anumite tehnici psihoterapeutice sau metode de lucru. De exemplu, psihanaliza freudiana poate folosi ca tehnici sau metode de lucru: interpretarea viselor, interpretarea actelor ratate, asocierile libere etc.

Consilierea psihologica: Daca in unele tari termenii de „consiliere psihologica” si „psihoterapie” sunt sinonimi, in Romania formarile profesionale sunt diferite. Consilierea psihologica este o forma de interventie psihologica care se adreseaza persoanelor aflate intr-o situatie de criza sociala, profesionala sau familiala. Consilierea psihologica utilizeaza metode si tehnici similare psihoterapiei, dar, pentru ca se limiteaza la o situatie prezenta si la rezolvarea ei, se desfasoara intr-un numar mai redus de sedinte. In consilierea psihologica, clientului i se ofera mai degraba o indrumare, un ajutor sub forma de sfaturi, in vreme ce psihoterapia merge mult mai in profunzime, aici importanta putand fi, pentru intelegerea situatiilor prezente, inclusiv investigarea trecutului, inca din primii ani de viata, ca in cazul abordarii psihanalitice, de exemplu.

Provenienta termenilor (semantica)

Psihiatrie = psyche + iatros
Psihologie = psyche + logos
Psihoterapie = psyche + therapeia

In epoca moderna, conceptul psyche semnifica atat sufletul, spiritul omenesc, cat si mintea. Cuvantul, provenit din greaca veche, o reprezenta in mitologie pe Psyche, o tanara muritoare deosebit de frumoasa, personificarea sufletului uman. De ea s-a indragostit zeul iubirii, Eros (Cupidon), alaturi de care a si ramas, devenind nemuritoare, dar asta dupa multe incercari la care a fost supusa mai ales din partea mamei lui Eros, Afrodita (Venus), geloasa pe frumusetea ei.

Tot din greaca veche provin:
iatros = medic
logos = cuvant, vorbire, discurs (in unele variante si „stiinta”)
therapeia (therapeuein) = a vindeca, a îngriji

Inceputuri

Egiptul Antic

Inca dinainte de anii 400 IH vechii greci stabileau legaturi intre trasaturile de personalitate si cele fizice. In ceea ce priveste tratarea afectiunilor psihice, vechii egipteni nu diferentiau bolile care tineau de corp, de cele care tineau de psihic si localizau in inima ceea ce numim astazi procese psihice.

Antichitatea Greco-Romana

O parte a acestei perioade a fost marcata de credinta ca afectiunile mentale erau pedepse ale zeilor. Primul care a renuntat la misticism si a conditionat starea de sanantate de influenta unor factori specifici vietii omenesti a fost medicul grec Hipocrate (apr. 460 IH-370 IH). El a legat, de exemplu, crizele de epilepsie de o tulburare in functionarea creierului si a formulat ipoteza localizării proceselor psihice în creier. Evolutia catre o cat mai corecta intelegere a tulburarilor mentale, a trecut prin stadii considerate astazi naive, precum credinta vechilor greci ca isteria este specifica doar femeilor si este cauzata de o afectiune a uterului, si prin tratamente precum baile pentru depresie, flebotomie (luarea de sange) pentru psihoze, masaje, ventuze, etc. Bolnavii care isi puteau face rau sau puteau face rau altora erau izolati in incaperi cu ferestre situate inaltime, neexistand niciun fel de institutie asemanatoare spitalelor contemporane.

Evul Mediu

Primele locuri destinate bolnavilor psihic se pare ca au aparut in anii 1100, in Damasc (capitala Siriei de astazi), Cairo (capitala Egiptului de astazi) si Granada (astazi, provincie din comunitatea spaniola autonoma, Andaluzia). In Europa, in 1377, s-a infiintat la Londra cel mai vechi spital european pentru bolnavii psihic, dar si asa, unii dintre acestia, cei agitati sau agresivi, erau închisi în custi si dusi in afara orasului.

Dupa prima jumatate a Evului Mediu, ca urmare a influentei Inchizitiei, s-a inregistrat o involutie sociala si culturala. Persoanele cu tulburari mentale erau considerate posedate de demoni si torturate pentru a recunoaste acest lucru, iar in cazul femeilor, acestea erau acuzate de vrajitorie si arse pe rug. Totusi, spre sfarsitul perioadei, un mare invatat al vremii, medic, printre altele, Paracelsus (1493-1541), de origine germano-elvetiana, a vorbit pentru prima data despre importanta a ceea ce astazi numim inconstient si despre faptul ca bolile mentale pot fi declansate de anumite ganduri ale pacientului.

Anii 1600

In Franta, Germania sau Anglia, incep sa se inmulteasca spitalele pentru persoanele cu afectiuni mentale, care nu aveau insa ingrijiri medicale adecvate, iar bolnavii agresivi sau agitati erau imobilzati in lanturi. Alte tratamente empirice constau in  electrocutari, dusuri reci, substante vomitive sau purgative, comprese cu mustar.

Dupa 1700

Abia către sfârșitul sfarsitul anilor 1700, sub influența Iluminismului, incepe sa se dezvolte psihiatria clinica practicata de medici in institutii special amenajate. Medicului francez Philippe Pinel este cel care propune inlocuirea lanturilor cu terapii adecvate.
1800: A fost recunoscuta necesitatea stabilirii unor metode stiintifice de studiu in psihologie.
1808: A fost folosit pentru prima data termenul psihiatrie, de catre medicul german Johann Christian Reil.
Dupa 1850: Incepe sa se faca din ce in ce mai mult legatura intre apariția simptomelor psiho-patologice si posibile modificari in functionarea creierului.
1853: A fost folosit pentru prima data termenul psihoterapie, de catre psihiatrul englez Walter Cooper Dendy.
1879: Medicul german Wilhelm Wundt a infiintat primul laborator de psihologie experimentala.
In aceasta perioada suscitau un deosebit interes tulburarile nervoase (nevrozele), pentru care se utiliza, ca metoda de tratament, hipnoza. Tot acum, un mare impact asupra neurologiei si psihologiei il are francezul Jean-Martin Charcot, cel care infiinteaza singura clinica de neurologie din Europa, astazi fiind considerat intemeietorul neurologiei moderne. Printre elevii lui ajunsi, la randul lor faimosi, a fost si Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, cel care a facut importante referiri la inconstient, sexualitatea infantila sau semnificatia viselor si care descoperit „tratamentul prin discutie”.