Mesaj:
Am 25 de ani si am o relatie de 5 ani de zile. Mama nu este de acord cu aceasta relatie, deoarece baiatul nu are un statut social ales, dupa parerea ei, si nu face parte dintr-o familie de intelectuali (parintii mei lucreaza in invatamant). Principiile mele de viata in ceea ce priveste o relatie difera de parerea ei, eu consider ca am gasit ceea ce cautam la un partener in mare masura.
Din pacate, mama ar face orice sa distruga aceasta relatie,ma insulta ori de cate ori are ocazia si vorbeste urat despre el si familia lui, cu toate ca nu-l cunoaste personal;t ocmai de aceea am renuntat sa-l chem la mine acasa, pentru a evita eventualele neplaceri. Mi-e groaza sa-l invit la noi, din cauza reactiilor mamei. Mereu a fost nemultumita de mine, niciodata nu m-am ridicat la standardele ei, realizarile mele nu au fost indeajuns pentru dansa (am terminat o faculate, masteratul, am un loc de munca stabil…si tot nu e bine).Totul se invarte in jurul dorintelor si nemultumirilor ei permanente, nu vrea sa ia in considerare valorile mele, sustine ca eu sunt sursa imbolnavirilor ei, imi creeaza un sentiment de inferioritate, ma simt captiva intr-o continua adolescenta… Sunt ca o bomba cu ceas, gata sa explodeze!
De altfel, prietenul meu si-a format o parere negativa despre ea, vazandu-ma in nenumarate randuri plangand din cauza conflictelor dintre noi doua, si-a dat seama care e situatia; ceea ce ar face si mai dificila eventuala "vizita de curtoazie"…
Mi-as dori ca iubitul meu sa vina la mine (eu merg la ei), dar in acelasi timp nu m-as simti deloc confortabil datorita prezentei mamei si a comentariilor de dupa.
Ma tot intreb care ar fi solutia. S-ar schimba cu ceva lucrurile(in bine) daca totusi l-as invita la noi? Tot ce imi doresc este sa fiu tratata ca un om adult, responsabil pentru propriile fapte si greseli. I-am spus asta si mamei, de nenumarate ori, dar nu intelege si sustine ca alegerile mele sunt gresite. Duc aceasta lupta nesfarsita cu ea de ani buni, dinainte de a fi cu acest baiat… Ce as putea face sa am parte de liniste sufleteasca?
Va multumesc anticipat pentru raspuns.

Inteleg perfect prin ceea ce treci, si sa stii ca daca nu a functionat metoda aceasta cu parintii tai, de fel nu va functiona. Fiecare pui isi ia zborul la momentul potrivit. Poti sta de vorba cu ei, chiar daca ar fi si pentru ultima oara, despre subiectul respectiv, si sa spui tot ce ai pe suflet. Intr-un fel te va ajuta pentru ca apare acel sentiment de relaxare, de descarcare, de "mi-am facut datoria sa le spun". Daca nu functioneaza deloc, nu mai vorbi cu ei despre acest subiect si urmeaza-ti visele, inima. Este foarte greu, si inteleg de ce apelezi la solutii astfel. Timpul trece, si trece, si intr-o buna zi vei observa ca a trecut timpul. Timp in care tu te-ai luptat cu morile de vant. Si iti vei spune "A meritat tot acest timp pierdut in van, cu stres, anxietate ? Cand puteam sa fiu libera ?" Noi, cei de aici nu putem lua decizii sau chiar sa dam sfaturi, ci putem sa facem ca oamenii sa vada anumite lucrurile pe care nu le vad, sau nu le inteleg, sau pur si simplu sa dam confirmari. De aceea, singurul lucru pe care ti-l pot spune, este sa stai tu cu tine insuti numai cateva minute, si sa te intrebi ceea ce vrei. Sanatate !

Acum e cel mai bun moment să demonstrezi că poţi gândi ‘out of the box’, şi să iei o decizie pe cont propriu. Mama ta are dreptul la nişte opinii, fie chiar şi fundamental diferite de ale tale. În schimb poţi fi mulţumită că ai şansa de a le face din mână cu zâmbetul pe buze. Recomand să arunci şi aici o privire, în special primul interviu ! http://tinyurl.com/q9q53vs

Asta nu este problema mamei, este problema ta. Mama a avut viata ei, posibilitatea sa aleaga. Tu ai viata ta. Alegi sa o traiesti dupa principiile tale sau ale mamei. De ce atata nevoie de confirmare?

Sigur ca vei primi sfaturi sa procedezi intr-un fel sau altul dar merita sa iei in considerare ca te-ai dezvoltat de-a lungul anilor in acest gen de interactiune si cu siguranta te-a amprentat, felul de a fi al mamei tale este si o parte din tine, o entitate fata de care vei simti nevoia sa te justifici in dialogul tau interior, chiar si atunci cand vei fi singura sau departe de casa. E un travaliu pe care il vei face de-a lungul vietii, acela de a deveni cat mai tu insati si in aceasta directie te poate ajuta colaborarea cu un psihoterapeut, sub forma unei dezvoltari personale, in ideea de a scurta timpul acordat cautarilor interioare si conturarii, descoperirii propriei tale individualitati.

Principiile mele de viata in ceea ce priveste o relatie difera de parerea ei, eu consider ca am gasit ceea ce cautam la un partener in mare masura. Asta este tot ce conteaza. Este timpul sa intelegi ca se poate si fara aprobarea mamei tale si,eventual, sa pleci de acolo. Inteleg ca e o rana mai veche cu ea si la momentul potrivit poti s-o pui la locul ei. N-ar mai trebui sa-i permiti sa-ti zica aceste lucruri. Mai ales ca din cate inteleg nu depinzi financiar de ea.

Un raspuns superb, intelept, profesional, cald si continator, Catalin. Multumesc pentru el!

Nu stiu daca e cea mai fericita modalitate de actiune, cea de ostilizare a relatiei cu mama, importanta este perspectiva personala din care pozitia mamei are o anumita greutate, importanta, este de netrecut, creaza furie, revolta, neliniste. Cu propria perspectiva se poate lucra astfel incat si comunicarea cu mama sa capete o anumita flexibilitate, libertate, detasare, fermitate fara a se ajunge la un conflict sau ruptura care sa otraveasca restul existentei persoanelor in cauza.