Mesaj:
Buna ziua,
Trec printr-o perioada dificila si confuza a vietii mele si as avea nevoie de sfatul/parerea unui specialist.Acum 5 ani am cunoscut o fata pe internet,a fost ceva ce la inceput parea a fi doar o joaca,dar pe parcursul timpului am tot vorbit,ne-am cunoscut,am descoperit ca avem multe lucruri in comun,ca ne placem si in urma cu un an am decis sa fim impreuna si ne-am intalnit pentru prima oara.Ne-am indragostit unul de celalalt si fiind la distanta am intampinat multe obstacole dar am si gresit unul fata de celalalt prin minciunile de care ne foloseam ca sa ne ascundem adevarata fata,ea raspundea flirturilor si avansurilor altor baieti lucru care ma ranea foarte tare avand in vedere ca sunt foarte gelos si eu nu am facut asta niciodata.
In fine…timpul a trecut am continuat sa vorbim si relatia mergand tot mai departe si m-am decis sa merg la facultate in orasul in care locuia,pentru a fi aproape de ea.La inceput totul a fost frumos insa de cateva luni totul a inceput sa se schimbe,eu nu am voie sa ies fara ea-care apropo nu obisnuieste sa iasa decat foarte rar deoarece prefera sa stea in casa si sa faca alte lucruri (lucru care ma impiedica sa ma integrez intr-un grup si sa-mi fac prieteni) nu am voie sa plec undeva fara ca ea sa stie,nu am voie sa discut cu alte persoane de sex feminine pentru niste motive penibile,nu am voie sa discut cu fostele mele colege de liceu (acestea fiind cele mai bune prietene ale mele)…practic sunt cam sub “papuc”.
O iubesc si asta nu ar fi fost o mare piedica in relatia noastra pentru ca sunt constient ca intr-o relatie este nevoie sa faci sacrificii dar adevarata problema este ca nu are incredere in mine,tot timpul crede ca as putea insela-o (desi nu am facut asta niciodata),odata a venit dupa mine la facultate si mi-a spus ca in timp ce astepta sa ies de la cursuri isi imagina cum eu ies cu alta de mana si ca era sigura ca asa o sa se intample-lucru care bineinteles nu s-a intamplat.Lucrul care ma raneste si care ma doare cel mai tare este ca vrea sa ma schimbe in totalitate:felul cum ma imbrac,cum ma comport,cum vorbesc dar mai ales sa ma maturizez si sa devin o alta persoana si am incercat sa o fac si am reusit intr-o oarecare masura insa nu la nivelul pe care ea il doreste si cu siguranta nu o sa ajung acolo niciodata pentru ca intotdeauna este nemultumita indiferent de ceea ce fac…adica sa nu mai fiu eu.
O iubesc dar nu pot sa fac asta daca ea vrea sa ma schimbe in ceva ce eu nu imi doresc,nu vreau sa nu mai fiu eu.Tot timpul are grija sa-mi reproseze si sa ma tachineze cu defectele mele de care sunt constient si pe care incerc din rasputeri sa le indepartez dar atunci cand si eu la randul meu vreau sa discutam despre problemele ei brusc nu mai are chef de discutii si refuza sa mi mai vorbeasca,tot timpul incearca sa ma faca de ras in fata altor fete incercand astfel sa se asigure ca ele nu vor “atenta” la mine sau ca in cazul in care eu as “atenta” la ele (ceea ce nu imi doresc sa fac avand in vedere ca sunt intr-o relatie o care o consider serioasa) acestea ma vor refuza.A inceput sa mi repete cu fiecare ocazie ca nu mai poate si ca s-a saturat sa traga singura de relatia asta-bineinteles atunci cand ne intelegem si nu ne certam sunt iubitul perfect,sunt cel mai bun si etc- desi eu ii arat ca o iubesc si incerc tot timpul sa o fac fericita si “cateodata mai mereu” renunt la mine pentru ea si ma implic in totalitate,imi repeta ca vrea langa ea un barbat nu un copil,dar ce poti sa i ceri unei persoane de 19 ani care abia acum incepe sa realizeze ce e viata? si mai ales ca acea persoana isi doreste o relatie si nu o casnicie(pt ca in conceptia ei asta inseamna o relatie)Nu imi plang de mila si nu ma victimizez si nu caut scuze pentru cum sunt dar anumite lucruri pe care mi le impune nu le vreau dar nici pe ea nu vreau sa o pierd.
Am inceput sa ma intreb daca ea chiar ma iubeste si daca nu cumva face lucrurile astea ca sa ma indeparteze si sa ma faca sa o parasesc pentru ca ma uit cateodata in ochii ei si vad ca nu ma mai suporta si vad ura in priviea ei …cateodata am senzatia ca nu ma mai iubeste si simt ca iubesc in genunchi…si doare.Va rog daca se poate sa ma ajutati si sa imi spuneti care este parerea dumneavoastra.
P.S : Stiu ca primul lucru pe care o sa mi-l spuneti este sa discut cu ea lucrurile astea,dar de fiecare data cand am inceput sa discut cu ea sau am incercat mi-a spus ca sunt nebun si paranoic-bineinteles pt ca parerea mea si ceea ce cred eu nu sunt bune pt ca ea are intotdeauna dreptate indiferent de situatie adica daca e soare afara si eu ii spun ca e soare si ea zice ca ploua,ploua,chiar daca deschid geamu si ii arat ca e soare.

O relatie de cuplu implica, printre altele, atentie (reciproca), toleranta (atat de sine cat si de celalalt), respect (atat de sine cat si de celalat) si acceptare (atat de sine cat si de celalalt) , in doze constante.
Uneori, in dragoste, tot ce are legatura cu ranile noastre vechi, incepand cu propria copilarie pana in prezent, se reactiveaza, sa zicem, sub forma unor tipare de relationare care ne imping, de pilda, sa ne “sacrificam”, sa “renuntam” la noi, de-o maniera care ne aduce, uneori, mari deservicii. Putem ajunge in asa situatii ca, daca partenerul nostru de cuplu adorat ne cere mai mult sau mai putin insistent, renuntam la viata noastra sociala (prieteni, amici, familie si altii), suntem susceptibili sa-l credem atunci cand ne spune ca NU SUNTEM BINE, ASA CUM SUNTEM si deci, avem nevoie sa ne schimbam (hainele, pieptanatura, felul in care vorbim, fara sa niciodata suficient! umilintele continuand, dupa cum bine ati punctat) etc. Grosso modo, acesta poate fi “bagajul” d-voastra.
Se pare ca i-ati acordat toata puterea personala iubitei, desi simtiti ca ceva nu e in ordine, iar pentru d-voastra n-a mai ramas mare lucru. Acordati-va dreptul de a fi o persoana cu nevoi si dorinte unice, asa cum sunteti de fapt, si poate relatia d-voastra va creste. Aveti acest drept. Spuneti: “desi eu ii arat ca o iubesc si incerc tot timpul sa o fac fericita si“cateodata mai mereu” renunt la mine pentru ea si ma implic in totalitate, imi repeta ca vrea langa ea un barbat nu un copil”. Poate vreti sa faca si ea acelasi lucru… Insa nu e nevoie de renuntare de sine si de sacrificiu intr-o relatie pentru ca avem nevoie sa relationam cu o PERSOANA, adica cu o fiinta diferita de noi, cu nevoi, dorinte, ganduri, sentimente, care se respecta, se cunoaste cat de cat si se manifesta ca atare, pentru ca pot aparea resentimente, sentimentul ca nu primim pe masura “sacrificiului”, reprosuri inutile… Reflectati. Numai bine.