Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua,acum 12 ani eram o femeie singura cu 3 copii mici ,alcoolica si cu ganduri de sinucidere. Am cunoscut un barbat cu 16 ani mai in varsta decat mine care fusese si el casatorit si care bea si el.Vazand amandoi o salvare unul in altul ne-am mutat impreuna ,ne-am lasat de bautura si am pornit impreuna. La inceput ii eram recunoscatoare ca l-am cunoscut si am considerat ca m-a salvat de la moarte .Insa avea multe defecte pe care le-am trecut pe toate cu vederea. Era foarte sever iar copii mei nu au vrut sa locuiasca cu mine asa ca au crescut la parintii mei,locuind destul de aproape. Faceam lectiile cu ei prin telefon.Mai era si un om zgarcit si inchis in el.Nu mi-a spus o vorba buna niciodata. Ca orice femeie simteam si eu nevoia de alint dar am trecut si peste asta. Atunci cand se supara de ceva pe mine nu vorbea cu mine cu lunile.Au fost chiar si 5 luni cand nu a vorbit.Atunci sufeream cel mai mult.Anul trecut ,deci dupa 11 ani de stat impreuna ,am prins curaj si i-am spus ca sa ne casatorim deoarece am si eu o anumita varsta si nu vreau ca toata munca mea de aici sa ramana altuia deoarece are si el 3 copii cu prima sotie. S-a suparat foc pe mine si mi-a spus ca el inca nu a murit si ca el stie ce are de facut. Nu am mai spus nimic . Insa am inceput sa caut de lucru in Anglia.Pe 29 decembrie am plecat fara sa-i spun nimic spre Anglia hotarata sa o iau de la zero.Munceam zi lumina dar eram atat de fericita….Fiindca nu pot sa stau suparata l-am sunat sa vad ce face. M-a repezit si a spus sa-mi vad de viata mea si sa-l las si pe el sa fac acest lucru.M-am conformat si am inceput sa caut prieteni pe net. Asa im cunoscut un barbat ,tot roman,care locuia in Anglia . Atat de frumos stia sa vorbeasca. Era si el casatorit si avea 2 fete insa locua separat de sotie ,ea avand prieten.M-am intalnit cu el si am crezut atunci ca am intalnit fericirea. Nu am stiut si nu am crezut ca exista barbati pe lumea asta care sa stie sa se poarte atat de frumos cu o femeie. Ne-am mutat impreuna si eram atat de fericita….Era atat de atent cu mine…Intre timp 3 din fostele mele vecine din tara ,cu care mai tineam legatura mau inceput sa-mi spuna ca cel cu care am stat 11 ani sufera enorm ,nu mananca si slabeste vazand cu ochii. M-au rugat sa vorbesc cu el macar la telefon. Gandindu-ma ca totusi au fost cativa ani de stat impreuna am acceptat si l-am sunat sa vad ce face. Era un om distrus . A plans si a spus sa nu-l las singur la batranete si ca ,daca ma intorc inapoi se schimba si face orice vreau eu .A inceput sa ma sune zi si noapte. Atat de mila mi-a fost ca mi-am lasat fericirea si m-am intors inapoi in tara. De 6 luni stau cu el iar ,nu spune nimic de casnicie,se poarta foarte frumos cu mine ,imi face toate poftelele dar cu toate astea eu nu mai sunt fericita .Inca tin legatura cu barbatul din Anglia si ma cheama mereu la el. As pleca dar mi-e mila . Cum sa fac ? Simt cum imbatranesc pe zi ce trece. Cum sa-l las pe acest b
arbat sa se distruga ? Dar cum sa renunt eu la fericirea mea in Anglia si sa ma ingrop aici? Poate imi puteti da un sfat ce sa fac cu viata asta a mea? Ii sunt recunoscatoare acestui om de aici sa m-a salvat de la moarte dar ,pentru prima data in viata am intalnit fericirea in Anglia. Simt ca nu mai pot duce .Ma simt vinovata daca plec insa nu mai sunt fericita aici.

Căutați belelele,dar și le găsiți.
Singură,fără un bărbat ,nu puteți sta?

Fericirea versus responsabilitatea? Sa le luam pe rand: 1) Fericirea este in responsabilitatea ta, depinde de tine cum iti faci viata, cu alte cuvinte tu esti stapanul vietii tale (nu barbatul din Anglia, nu barbatul distrus de singuratate). deci chiar daca te intorci in Anglia, nu acest barbat te face fericita, cu tu insati te faci fericita, prin credintele pe care le ai despre tine, prin abilitatile de relationare care iti sunt facilitatea de el, prin stima de sine ridicata pe care o ai in acel mediu, etc. 2) Responsabilitatea o poti avea numai si numai in ce priveste propria persoana si propria viata. Fiecare e responsabil doar pentru viata sa. Prin urmare, nu poti fi responsabila pentru bunastarea emotionala a unui barbat distrus prin plecarea ta. Faptul ca el sufera nu se datoreaza tie, ci lui insusi, prin sistemul de credinte pe care il are, care il conduce la teama de singuratate. Ai trecut si tu prin asta, nu? Ai responsabilizat pe cineva pentru asta la acea vreme? Si-a asumat cineva responsabilitatea pentru suferinta ta? Ai considerat ca e datoria cuiva sa te scoata din suferinta? se prea poate ca acest barbat sa sufere de depresie care frecvent se asociaza cu alcoolismul. Tu nu esti nici medic, nici psiholog ca sa-l vindeci; dar poate te consideri Sfanta Tereza sau Isus… sunt o gramada de barbati in suferinta… cum de nu vrei sa-i salvezi pe toti? Saraciii… Intelegi acum ca esti responsabila doar in ce priveste persoana ta si propria viata??? Asta vrea sa spuna si vorba: "fiecare doarme cum isi asterne". Mai departe, ce vei face este doar alegerea ta pentru care esti responsabila in legatura cu viata ta. Gandeste egoist… e vorba de viata ta; alta nu vei avea ocazia sa traiesti… Iti doresc minte limpede!

Pai pune in balanta fericirea ta, sau averea pe care, cica, o sa ti-o lase cel care nu te iubeste. Se pare ca eziti intre a alege iubire, sau avere. Eziti intre o relatie bazata pe sentimente, si o "casatorie" bazata pe avere. Eu zic sa te muti cu cel din Anglia, sa-ti traiesti relatia, iar cand cel din Romania are nevoie de tine, sa faci cu el un contract de prestari servicii, de ingrijire la domiciliu. In care sa treci exact sumele, bunurile si serviciile pe care tu le vei presta. Casatoria nu e solutia pentru ingrijirea unui batran contra avere…