Terapeuti.ro:

Buna ziua.
Am si eu mai multe probleme.
Am 33 de ani. Am o viatza destul de plictisitoare si anosta.
Lucrez ca sofer pe camion, plec cate 2 – 3 luni de acasa. Nu am copii, prietena si spre rusinea mea locuiesc inca cu parintii la aceasta varsta, si asta pt. ca nu am bani sa-mi cumpar o locuinta. Am cativa prieteni dar ii numar pe degetele de la mana. Amici am mai multi dar nu ii pot considera prieteni. Ma inteleg bine cu parintii, desi nu mi-au reporsat niciodata asta, simt oarecum ca stau pe capul lor. De obicei cand sunt acasa, ma incui in camera mea, stau pe facebook sau ascult muzica pe youtube toata ziua. Mai ies seara la o bere pt. a scapa de monotonie. Ma limitez la 1 – 2 beri la 0,5 litri, nu exagerez.
Pana acum nu am avut ganduri suicidale, m-am gandit ca probabil as face asta in anumite situatii (gen o boala incurabila si d-astea) dar cam atat. In urma cu vreo 2 saptamani, venind spre casa din Germania, cuprins oarecum de o tristete (fara un motiv anume, ceva general, aproape ca plangeam singur la volan simtindu-ma singur) am fost foarte aproape sa intru pe drumuri nationale si sa incerc sa intru cu masina intr-un cap de pod sau ceva solid astfel ca totul sa se termine. Mi-am facut si un scenariu in gand sa studiez terenul inainte sa fiu sigur ca treaba e serioasa si fara scapare. Evident, sub nici o forma nu as fi facut vreodata ceva incat sa ii pun in pericol si pe ceilalti, gen sa intru pe contra sens sau altceva. Nici odata nu as face asa ceva, daca eu sunt nefericit, de ce sa omor si pe altul? Asta este inacceptabil, nu ar exista scuze pt. asa ceva. Eram foarte nervos, as spune ca erau undeva la 70 – 80% sanse sa recurg la acest gest. Am considerat-o oarecum o lasitate si
am amanat momentul (daca viatza e de kkt, de ce sa renunt ca un las), stiind ca dupa o vreme ma voi calma. In cele din urma m-am bagat intr-o parcare pentru ca eram obosit, am baut ceva mai mult in acea parcare si aproape ca am plans, am dormit undeva la vreo 10 ore iar dimineatza m-am trezit ok, oarecum trist dar fara ganduri necurate. Evident, stiind la ce m-am gandit cu o zi in urma eram destul de speriat si ma intrebam daca nu cumva am probleme psihice. Sincer imi cam tremurau genunchii la propriu.
La 33 ani ma consider un om neimplinit, nu am o prietena (nu am avut niciodata), nu am o familie, nu am copii, nu am o casa, nu am nimic. Din ce am citit pe internet, as suferii de o depresie destul de severa. Ma simt singur. De multe ori stau in fata calculatorului cuprins de o tristete adanca. Nu mi-au dat lacrimile pana acum dar sincer nici mult nu mai aveam pana plangeam singur in fata calculatorului sau in parcare. De multe ori se intampla cand prind vreo pauza mai lunga in parcare sa plang in adancul sufletului meu. Ma simt un ratat.
Financiar, in ultimul an am inceput sa castig destul de bine (nu precum as vrea eu dar peste medie, in maxim 2 ani as putea sa-mi cumpar apartamentul meu achitat integral). Sincer, duc lipsa de afectiune, sa stea cineva de vorba cu mine si toate cele. Am incercat sa ma duc la un psiholog, am explicat prin e-mail cam care ar fi problemele mele. Am explicat ca nu vreau sa raman fara permis de conducere, vin la consult dar nu prezint nici un act de identitate. Mi-s spus ca este ok, da trebuie buletin pt. factura. Pe bune? La stomatolog nu mi-a cerut nimeni bunetinul pana acum, in 20 – 30% din cazuri am primit bon fiscal si cam atat. Simt ca daca as sta de vorba cu cineva (exact ca la spovedanie la biserica) m-as simti mult mai bine). Am explicat ca singura retinere este ca as putea ramane fara permis de conducere, desi am spus mai devreme, nu as face niciodata ceva care sa-i puna in pericol si pe ceilalti (gen ce s-a intamplat la metrou, intrare pe contrasens sau altceva). Nu sunt un om violent, nu m-am mai batut cu cineva din scoala generala, nu am facut niciodata rau animalelor sau ceva de genul.
Cand stau acasa cate 2 – 3 saptamani (intre curse), ma plistisesc de moarte, de multe ori ma plimb cate 30 – 40 minute printre blocuri si uneori mai dau cate o tura prin parc. Ma linstesc mult dupa asta, ajung acasa foarte calm. Am prieteni care ar da orice sa stea acasa si sa nu munceasca, asta este visul lor. Pe mine ma deprima foarte mult statul acasa. Ma simt inutil, nu am nici un rost.
Mai am o problema: strang din dinti noapte inconstient (bruxism), am ajuns ca la 3 – 4 luni sa ma duc sa imi pun plombe. nu fac asta constient, de multe ori dimineata ma trezesc cu dintii inclestati). Am gasit o solutie, protezele acelea folosite de box-eori, am ajuns sa dorm cu o d-aia in gura sa nu imi distrug dantura. Stomatologul mi-a spus ca am dantura foarte tocita pt. varsta mea. Si asta ma consuma destul de mult. Am o problema, nu e normal. Problema o am de vreo 2 ani. Inainte ma culcam seara si ma trezeam dimineata, in ultimii ani ma trezesc de nenumarate ori in timpul noptii, ma intorc de pe o parte pe alta. Am avut perioade in care eram foarte speriat de moarte. De ce oare nu stiu, toti murim in cele din urma, fie ca vrem sau nu. Ma trezeam noaptea foarte speriat (nu am murit)si cu greu adormeam la loc. Uneori nu pot sa adorm, sunt ca un condamnat la moarte care a doua zi va fi executat si care nu stie cum sa amane momentul. de multe ori ma trezesc dimineatza, nu am chef de nimic si nu stiu cum sa fac sa dorm mai mult. Parca imi este frica sa ma trezesc pt. ca o sa ma plisticesc, ajung sa dorm pana ma doare capul de la atata somn.
In urma cu vreo saptamana am povestit unui prieten mai apropiat partea cu intratul cu masina intr-un cap de pod. Simteam nevoia sa spun cuiva ce era sa fac. Imi tremura vocea in timp ce ii povesteam, mai ca incepeam sa plang.
poate pare ca am scris totul la misto sau caterinca dar problema mea este reala, ce am scris este real.
Viatza mea pare un iad. Nu stiu ce sa fac.
Oare pot rezolva ceva pa psiholog sau trebuie direct la psihiatru? exista posibilitatea sa ma duc la un psiholog sau psihiatru dar sa raman anonim? Daca imi pierd permisul de conducere, imi pierd serviciul..
Va multumsc.