CARTE | Vorbe fara glas. Cum sa facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra

Vorbe fara glas. Cum sa facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra, editura Ascendent, Cristiana Alexandra Levitchi, Clara Toma

Din cuprins (selectie):

• Inceputurile
• Legaturile
• Deciziile din copilarie si pierderile
• Pierderile si transmiterile transgenerationale prin arborele genealogic
• Copilul sacrificat si pierderile
• Traume si violente
• Traversarea procesului de doliu
• Apararile eului si pierderile
• Fazele doliului
• Adevaruri in cazul pierderilor
• Invatarea abilitatii emotionale
• Sentimentele nu au morala
• Furia, energia vietii
• Ura, umbra iubirii
• Cum ne vindecam
• Iertarea, intre aparare si eliberare

Cartea se adreseaza celor care au pierdut pe cineva sau ceva in viata (de natura materiala, sufleteasca), celor care trec printr-un doliu.

O semnificaţie aparte o are prenumele, persoana care i l-a dat şi semnificaţia la care s-a gândit când i l-a dat. Prenumele pentru o persoană este foarte important şi are o rezonanţă importantă pentru destinul acelei persoane. Sunt mulţi părinţi care îi pun prenumele copilului ca unui membru de familie decedat, inconştient având dorinţa ca acel copil să ducă mai departe “talentele” strămoşului. Nimic rău în asta dacă copilul doreşte şi el să facă ce a făcut strămoşul, adică să fie avocat de exemplu cum era bunicul. Dacă i se pune numele unui sfânt persoana respectivă posibil va conţine în ea destinul şi energia acelui sfânt. Gândiţi-vă înainte de a pune un prenume copilului vostru ce semnifică acel prenume şi cine l-a purtat.
……………………………………

Schimbarea atitudinii şi comportamentului unui membru influenţează toată familia. Când părinţii solicită psihoterapia copilului consider că este nevoie de psihoterapia individuală a unuia dintre părinţi sau a ambilor, de cuplu şi de familie. Indiferent de câtă psihoterapie ar fi făcută cu un copil, copilul nu va avea şanse de “vindecare” deoarece părinţii nu îşi dau problemele proprii şi au tot interesul de a se centra pe problemele copilului în loc de problemele lor.

Conştientizarea, responsabilizarea proprie a persoanelor dintr-o familie pentru ceea ce simt şi gândesc, este cel mai bun dar pe care îl pot face strămoşii pentru generaţiile viitoare. Prin psihoterapie se urmăreşte conştientizarea lipsei de graniţe şi trasarea lor prin analizarea conţinuturilor psihice, comportamentelor preluate de la strămoşi.

Analiştii tranzacţionali la rândul lor împart emoţiile în emoţii parazite (numite sentimente racket) şi emoţii autentice. Sentimentele autentice, reale după analiştii tranzacţionali sunt : furia, tristeţea, frica, bucuria, relaxarea, oboseala. O persoană care nu îşi trăieşte tristeţile nu poate trăi nici bucuriile vieţii, cele două sentimente fiind două feţe ale aceleiaşi monede. Printre sentimentele neautentice, parazite regăsim: vina, jena, gelozia, confuzia, tracasarea, încorsetarea, blocarea. Cred că nu există persoană educată în societatea noastră care să nu trăiască puţin şi dintre sentimentele neautentice. La maturitate, unii oamenii folosesc sentimente neautentice pentru a rezolva situaţii reale. Astfel, ei refac o schemă învăţată din copilărie, reacţionând la fel ca atunci. În societăţile occidentale, fetiţa este încurajată să “facă pe plac” şi are permisiunea să îşi exprime tristeţea, plânsul, însă nu şi furia aşa cum băiatul este încurajat să fie “puternic” şi are permisiunea să îşi poată exprima furia, însă nu şi tristeţea, plânsul. Asistăm la patologii unde femeia nu îşi exprimă furia autentică şi intră în depresie, bărbatul nu îşi exprimă tristeţea autentică, îşi manifestă agresivitatea sau intră în depresie. Alteori bărbatul îşi ascunde teama prin agresivitate. A înlocui o emoţie cu alta este tot o apărare a eului. Orice emoţie autentică poate fi mascată de orice emoţie neautentică. În copilărie nu am fost lăsaţi să trăim şi să exprimăm toate sentimentele autentice, ci să le mascăm cu sentimente parazite
Mulţi dintre părinţi au tendinţa de a ascunde decesul unui bunic sau înştiinţarea asupra unei boli grave a celor apropiaţi, faţă de copiii lor. Ei cred că îi “protejează” pe copii. Nimic mai neadevărat. Copiii simt tot ce se petrece în sufletul părinţilor, chiar dacă ei nu spun. Ei arată. Copiii îi văd trişti, deprimaţi şi trag concluzia că poate ei i-au supărat. Aşadar, apar simptomele fizice, emoţionale şi părinţii alarmaţi vin cu ei la spital. După diverse investigaţii medicul îi trimite la psiholog. Şi acolo încep întrebările despre ce s-a întâmplat în familie în ultima vreme…
Dacă nu te confrunţi acum cu pierderea nu vei fi disponibil/ă mai târziu şi nu vei putea trăi bucuria.

Puteti sa achizitionati cartea online sau in librarii:

www.edituraascendent.ro (office@edituraascendent.ro)
www.librarie.net
Libraria Eminescu (sau online www.librariaeminescu.ro)