Kinetoterapie BUCURESTI
203 vizite |
Kinetoterapia, terapia prin miscare, este o ramura a medicinei alopate, prin care se urmareste dezvoltarea sau refacerea unor functii motorii diminuate.
: Acupunctura, Alte terapii alternative si complementare, Biorezonanta, Bowen / Bowtech, Homeopatie, Kinetoterapie, Masaj Rejuvance, Masaj terapeutic (tehnici diverse), Medicina alopata, Nutritie / Dietoterapie, Psihologie
: Armonia Center este un centru specializat preponderent in medicina alternativa non-invaziva, care ofera solutii de recuperare, infrumusetare, remodelare corporala si echilibrare a intregului organism.
: Kinetoterapie, Logopedie, Terapie florala Bach, Terapie ocupationala, Terapie prin integrare senzoriala
: Sub numele A.B.C.D., ne-am reunit părinţi ai unor copii cu nevoi speciale (permanente sau temporare), profesionişti din diferite domenii, psihologi, terapeuţi şi susţinători voluntari, toţi oameni cu suflet şi dedicare, cinstiţi şi oneşti, al căror vis este de a lupta pentru îmbunătăţirea vieţii acestor copii şi a familiilor lor şi de a le creşte şansele de integrare în comunitate. Am căzut de acord ca prin munca şi efortul nostru, fiecare dintre noi să facem cunoscută voinţa şi puterea de a fi mai buni, de a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin, prin valorizarea vieţii noastre de zi cu zi, pentru că numai împreună putem să ne facem auziţi.
: Fizioterapie, Kinetoterapie
: Kinetoterapeut cu formare la una dintre cele mai prestigioase universitati din tara.
: Bowen / Bowtech, Kinetoterapie, Masaj terapeutic (tehnici diverse), Osteopatie, Reflexoterapie
: Kinetoterapeut, osteopat, terapeut Bowen
: Alte terapii alternative si complementare, Biorezonanta, Consiliere pentru dezvoltare personala, Cristaloterapie, Kinetoterapie, Magnetoterapie, Masaj terapeutic (tehnici diverse), Psihologie, Reflexoterapie, Reiki
: Sanatate pentru trup si suflet | Locul unde trupul, mintea si sufletul se detoxifica
: Numele meu este Chivu Nicolae, sunt kinetoterapeut cu experienta in randul persoanelor varstnice, dar si in randul copiilor. Recuperez de la hemipareze provocate de un accident vascular cerebral, pana la deficiente ale coloanei vertebrale. Sedintele de kinetoterapie se realizeaza cu instrumente la domiciliul pacientului.
: Kinetoterapie, Masaj terapeutic (tehnici diverse), Presopunctura, Reflexoterapie
: Kinetoterapie, tehnici miotensive, presopunctura, reflexoterapie.
: Bowen / Bowtech, Fizioterapie, Homeopatie, Kinetoterapie, Medicina alopata, Terapie florala Bach
: CMI Dr. Baltaretu Dan | Medicina alopata si medicina complementara
: Fizioterapie, Kinetoterapie, Masaj terapeutic (tehnici diverse), Presopunctura, Terapie posturala
: Kinetoterapie | Masaj terapeutic | Terapie manuala | Recuperare medicala | Recuperare sportiva
: Kinetoterapie, Masaj terapeutic (tehnici diverse)
: Kinetoterapie si masaj, cu deplasare la domiciliul clientului sau la birou.
Sectiunea curenta: Kinetoterapie BUCURESTI
Aiud Alba Iulia Arad Bacau Baia Mare Barlad Beius Bicaz Bistrita Boldesti-Scaeni Botosani Brad Braila Brasov Kinetoterapie BUCURESTI Buftea Buzau Calan Calarasi Campia Turzii Campina Campulung Moldovenesc Caracal Caransebes Cernavoda Cluj-Napoca Constanta Corabia Craiova Curtea de Arges Deva Drobeta-Turnu Severin Eforie Fagaras Falticeni Focsani Galati Giurgiu Gura Humorului Iasi Lugoj Mangalia Medias Navodari Ocnele Mari Odorheiu Secuiesc Oltenita Onesti ONLINE Oradea Otopeni Pascani Petrosani Piatra Neamt Pitesti Ploiesti Ramnicu Sarat Ramnicu Valcea Reghin Roman Rosiorii de Vede Sacele Satu Mare Sfantu Gheorghe Sibiu Slatina Slobozia Suceava Targoviste Targu Jiu Targu Mures Targu Secuiesc Timisoara Tulcea Turda Vaslui Voluntari Zalau