sau adreseaza o intrebare

Ozonoterapie Bicaz

  56560 vizite

Ozonoterapia, cunoscută și ca terapia cu ozon, este reprezentată printr-o multitudine de proceduri de folosire a ozonului în medicina alopată sau alternativă.
Ozonul este un gaz format din trei atomi de oxigen, gaz cu un miros specific (denumirea provine din grecescul “ozein”, care înseamnă „a mirosi”). Ozonul este și cel care ne protejează planeta de radiațiile ultraviolete, prin stratul de ozon din atmosferă.
În medicina alopată, ozonul a fost folosit inițial ca dezinfectant, în 1896, datorită lui Nikola Tesla, iar în Primul Război Mondial, a fost folosit la dezinfectarea rănilor, dar și pentru rolul său antiinflamator.
În 1925, Otto Warburg, laureat al Premiului Nobel, a descoperit că aportul de oxigen cu 40% mai mic, către celule, duce la producerea unor modificări ale lor, cauze ale unor afecțiuni.
În 1980, medicii germani l-au folosit în tratamentul bolnavilor cu HIV.
Forme de utilizare a ozonului:
• Ulei ozonat, pentru aplicare directă pe piele;
• Insuflații (def.: introducere sub presiune a unui gaz sau a unei substanțe, într-o cavitate a organismului);
• Apă ozonată;
• Diverse utilizări în medicina dentară;
• Băi sau saună cu ozon;
• Autohemoterapie (recoltarea unei cantități de sânge de la pacient, mixarea cu ozon a acestei cantități și reinjectarea ulterioară);
• Inhalații;
• Injecții (în diverse forme de cancer) etc.

APLICAȚII ALE TERAPIEI CU OZON:
- ca dezinfectant;
- inactivează bacteriile, virusurile etc.;
- îmbunătățește circulația și reduce vâscozitatea sangvină;
- purifică sângele și sistemul limfatic;
- crește producția de colagen;
- stimulează metabolizarea oxigenului;
- poate interveni asupra metabolismului tumoral malign;
- reduce inflamația și durerea;
- îmbunătățește funcțiile cerebrale;
- poate distruge radicalii liberi din organism;
- relaxează mușchii, prin reducerea acumulării acidului lactic și creșterea flexibilității musculare;
- contribuie la eliminarea toxinelor, prin oxidarea lor;
- încetinește procesul de îmbătrânire;
- etc.

DETALII SUPLIMENTARE:
National Institute of Health (NIH) USA: https://search.nih.gov/search?utf8=%E2%9C%93&affiliate=nih&query=%22OZONE+THERAPY%22

Filtreaza dupa oras

Momentan nicio inregistrare in categoria Ozonoterapie pentru Bicaz.




 Sectiunea curenta: Ozonoterapie Bicaz

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita