Buna ziua! Am 19 ani, sunt studenta in anul 1. Acum 3 ani mi s-a declanșat o depresie în momentul în care am intrat la liceu. Am reusit, cu greu, sa scap din acest impas, mergând la terapie si urmând un tratament cu sertralina, recomandat de medicul meu psihiatru. Sunt la finalul tratamentului acum. Mentionez ca prima încercare de a finaliza tratamentul a eșuat, depresia revenind ,dupa 2 luni de la oprirea medicației, cu somatizări puternice. Acum însă, pare ca nu se va mai repeta.
Totul decurgea minunat în “procesul meu de vindecare”, până când, o lună și jumătate nu am mai reusit sa ajung la terapeutul meu. Programele noastre nu ne permiteau sa ne vedem, si am inteles asta. Însă, după 2 saptamani in care simțeam că doar eu fac un efort sa gasesc o solutie, primesc un raspuns devastator pentru mine. Mă anunță că este însărcinată și ca nu stie daca va mai putea lucra.. deși în aceste câteva rânduri sună penibil ca acest lucru ar putea sa ma distrugă( și nu, nu ma distruge ca este însărcinată, sunt chiar fericita de acest lucru), însă după perioada lunga în care am asteptat un raspuns, in care începusem să cred ca am facut ceva rau, ca poate am deranjat, mi-a răspuns de parca sufletul meu nu ar conta, de parca imi spunea “esti pe cont propriu de acum înainte , nu te mai ajut”. Raspunsul sau a fost sec si nu imi oferea nici o alternativa.. Nu as fi ajuns niciodată sa scriu aceste lucruri pe un site de genul acesta, însă aceasta problema nu stiu cu cine o pot rezolva.. deobicei, terapeutul meu era cel care ma ajuta.. Simt ca sunt un nimic, un nimeni, sunt neimportanta.. Imi e rusine pentru ca i-am spus atâtea lucruri despre mine iar acum simt ca ea m-a trădat.. Ce se intampla cu mine? Oare asta este o dependenta ? Oare relația dintre noi a trecut de limita normală dintre un pacient si terapeut?
(Terapeutul meu este specialist în psihologie cognitivă si lucrez cu ea încă de la începutul depresiei mele. Întotdeauna a fost atenta la cum imi transmitea o veste sau informație, de aceea a fost un șoc pentru mine acest mesaj)
Roxana Nourescu Buna ziua! Relatia cu psihoterapeutul este una importanta; asa cum spuneti, este omul caruia i-ati impartasit atatea secrete si ati fi dorit sa tina conta de dvs cand v-a dat vestea ca nu mai poate lucra. Intr-o terapie, atunci cand nu apar chestiuni de forta majora, sunt recomandate cateva sedinte la finalul procesului, un fel de incheiere, in asa fel incat sa puteti revizui impreuna cu terapeutul ce ati lucrat impreuna si sa va puteti destainui sentimentele legate de sfarsitul terapiei. Inteleg de ce va simtiti asa; cred ca traiti un amestec de sentimente; tristete, dezamagire, furie. Ma intreb, ati avut oare ocazia sa explorati impreuna cu psihologul relatia dintre voi doua? Eu v-as recomanda sa va continuati procesul terapeutic; daca aveti incredere in terapeuta dvs, o puteti ruga sa va recomande un alt coleg sau sa cautati dvs un alt terapeut; aveti nevoie sa lucrati si sa intelegeti ce se intampla acum cu dvs.. Ce traiti acum nu este numai despre relatia cu terapeuta, sentimentele care ies la iveala cu aceasta ocazie pot fi o cheie spre largirea procesului de explorare si cunoastere personala. Mult succes!
Monica Enescu In primul rand trebuie sa stii ca intr-o terapie si mai ales una de lunga durata in care se formeaza o relatie destul de stransa intre client si terapeut, ceea ce ti se intampla tie este explicabil si poarta denumirea de transfer. Toate aceste sentimente care au inceput sa iasa la iveala odata cu pauza de terapie de o luna jumatate, arata cateva lucruri:1. ca inca nu au fost vindecate cauzele depresiei, si in consecinta, depresia nu a disparut, deci mai e de lucru
2. ca relatia terapeutica a functionat si a permis aparitia acestor sentimente care erau fie latente fie undeva in profunzime
3. ca aceste sentimente le-ai mai simtit si fata de alte persoane, probabil fata de parinti, figuri de atasament si ca ele sunt proiectate in exterior, asupra terapeutei tale, in baza atasamentului tau fata de ea
4. ca esti pe drumul cel bun (si nu o spun din curtoazie)In mod normal, tot ceea ce simti/ gandesti acum ar trebui sa fie analizat, explorat, procesat impreuna cu terapeuta ta. Nu am inteles exact daca mai urmeaza sa continui terapia cu ea, mai puteti lucra cateva sedinte sau nu? In orice caz, firesc mi s-ar parea ca si daca ea vrea sa incheiati, sa mai existe 2-3-4 sedinte de incheiere, in care sa poti aborda cu ea aceste lucruri (ce iti trezeste tie faptul ca nu mai poate/ doreste sa lucreze cu tine). Daca nu poti sa continui terapia cu ea, recomandarea mea este sa cauti un alt terapeut, deoarece cred ca in continuare ai nevoie de terapie, si eventual sa fie un terapeut care sa poata procesa un transfer, nu stiu in ce masura un terapeut cognitiv- comportamental poate face acest lucru.
Chiar daca emotiile, gandurile de lipsa de importanta si devalorizare, se simt coplestioare, este bine ca au iesit la iveala si astfel ai ocazia sa le observi si sa le procesezi. Pentru ca nu e prima data, cred, cand simti ca parca sufletul tau nu ar conta, adu-ti aminte cand ai mai simtit asta? Fata de cine?
