Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.
Calin Mihaela – Psihoterapeut cognitiv-comportamental – Cluj-Napoca

Calin Mihaela – Psihoterapeut cognitiv-comportamental – Cluj-Napoca

Calin Mihaela – Psihoterapeut cognitiv-comportamental – Cluj-Napoca

:
:
Servicii de specialitate validate stiintific:

1. Diagnostic si evaluare clinica (prima sedinta e gratuita;

2. Consiliere si psihoterapie cognitiv-comportamentala in:
- tulburari de anxietate (atacuri de panica, fobie sociala, fobii specifice, tulburare obsesiv-compulsiva, tulburare de stres post-traumatic, anxietate generalizata);
- tulburari afective (tulburare depresiva majora, tulburare distimica, tulburare bipolara);
- tulburari alimentare (bulimie, anorexie, mancat compulsiv);
- tulburari sexuale (disfunctii legate de dorinta sexuala; de faza de excitare; de orgasm: anorgasmie la femei/barbati si ejaculare precoce la barbati; durere in timpul actului sexual; tulburari legate de identitatea sexuala);
- schizofrenie (insa nu pe parcursul episoadelor active);
- abuz de substante (alcool, droguri ilegale, nicotina);
- probleme de relationare in cuplu sau familie;
- furie.

3. Optimizare si dezvoltare personala (autocunoastere, imbunatatirea abilitatilor, rezolvare de probleme, comunicare eficienta, managementul stresului, educatie pentru sanatate si modificarea stilului de viata etc.)

Serviciile se adreseaza adolescentilor, adultilor si persoanelor de varsta a treia. Prima sedinta este gratuita.
Programul este de luni pana sambata, numai cu programare.
: Cluj-Napoca
: Piata Mihai Viteazul nr. 43, ap. 5
: 0766.807.589

Detalii activitate

Intrebari frecvente

Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este procesul prin care o persoana, ajutata si ghidata de un psiholog, invata cum sa-si imbunatateasca anumite aspecte ale vietii de care este nemultumita. Scopul psihoterapiei este cresterea starii de bine psihologic a indivizilor, iar acest lucru se realizeaza intelegand de unde vin problemele, oricare ar fi ele: frica, tristete, furie, ganduri obsesive, comportamente disfunctionale etc., apoi identificand factorii care contribuie la mentinerea acestora, schimband acesti factori si construind conditiile in care persoana poate sa-si dezvolte abilitatile si sa invete noi metode de a face fata diferitelor situatii de viata.
Un concept relationat este “consilierea psihologica”, care urmareste optimizarea si dezvoltarea personala, adica persoana nu are probleme mari, ci doreste sa se cunoasca mai bine si/sau sa isi dezvolte abilitatile (control emotional si comportamental, comunicare eficienta cu cei din jur, managementul stresului, cresterea performantei etc.), eventual sa previna anumite probleme care ar putea aparea in viitor.

Ce este terapia cognitiv-comportamentala?

Terapia cognitiv-comportamentala este o forma de psihoterapie testata si validata stiitific, fiind una dintre cele mai eficiente. Ideea principala este aceea ca gandurile/convingerile noastre (fie ele explicite/constiente – adica le putem verbaliza, fie implicite/inconstiente – adica nu le putem descrie atunci cand ni se cere) sunt cele care determina reactiile noastre emotionale, comportamentale si chiar fiziologice. Astfel, se poate explica de ce, in aceeasi situatie, persoane diferite reactioneaza in mod diferit: fiecare interpreteaza altfel ceea ce se intampla, ca si cum ar purta niste ochelari cu lentile fumurii de culori diferite.
De-a lungul procesului terapeutic, se descopera modul in care o persoana se gandeste in legatura cu sine, cu viata si cu ceilalti, precum si modul in care comportamentele ii influenteaza gandurile si sentimentele. Terapeutul si clientul colaboreaza ca, prin mai multe tehnici cognitive si comportamentale, sa schimbe gandurile si comportamentele disfunctionale, astfel ca, in final, starea persoanei sa se imbunatateasca. Foarte important este ca persoana sa exerseze aceste tehnici si sa le stapaneasca, astfel, odata invatate, vor fi folosite pentru a face fata diferitelor situatii de viata care vor urma.

Ce probleme poate rezolva terapia cognitiv-comportamentala?

Terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi foarte eficienta in tulburarile de anxietate (atacuri de panica, fobie sociala, fobii specifice, tulburare obsesiv-compulsiva, tulburare de stres post-traumatic, anxietate generalizata), depresie, tulburari alimentare si abuz sau dependenta de substante. De asemenea, este eficienta in orice tulburare care implica gandire, emotii si comportamente disfunctionale.

Care sunt pasii in psihoterapie?

1. Persoana observa ca traieste foarte intens anumite emotii si ii este greu sa le faca fata, practica anumite comportamente daunatoare (pentru sine sau pentru ceilalti), doreste o schimbare si hotaraste sa vorbeasca cu cineva care sa nu o judece si care sa ii ofere ajutor.
IMPORTANT: Apelarea la servicii psihologice nu este o dovada de slabiciune, ci o dovada de intelepciune: psihoterapia este o solutie, chiar eficienta, astfel alegerea acesteia releva faptul ca persoana a reusit sa identifice problema, constientizeaza nevoia de schimbare si apeleaza la peroana potrivita (psihoterapeutul).
2. In prima sedinta, psihoterapeutul mai mult asculta (pentru a-si face o imagine de ansamblu in legatura cu problemele clientului). De retinut este faptul ca psihoterapeutul nu citeste gandurile si nici nu vede alte lucruri in afara de cele pe care i le spune clientul, astfel sinceritatea acestuia este esentiala. Intrebari la care e nevoie sa raspunda clientul: Ce se intampla? Cand? Ce simti? Ce emotii sau comportamente te deranjeaza? Ce iti doresti sa obtii in urma psihoterapiei? Cum ai incercat sa rezolvi problema pana acum?
3. Evaluarea clinica cu ajutorul unui interviu structurat si a unor scale (cu scopul stabilirii unui diagnostic si al unui plan de interventie)
4. Realizarea unei liste de probleme specifice (pe parcursul sedintelor ulterioare se va lucra pe solutionarea acestora)
5. Implementarea unor tehnici cognitive si comportamentale
6. Pe parcursul terapiei se vor oferi evaluari pentru a urmari evolutia emotiilor si comportamentelor clientului
7. Terminarea terapiei (recapitulare, consolidare, prevenirea recaderii)

Care sunt factorii care contribuie la dezvoltarea si mentinerea problemelor psihologice?

Tuburarile psihologice apar atunci cand evenimente stresante de viata interactioneza cu anumite vulnerabilitati ale persoanei. Acestea vulnerabilitati pot fi biologice (modificari la nivelul creierului, stare crescuta de activare fiziologica, deficit sau exces de anumite substante din creier etc.), experiente de viata traumatizante, gandire disfunctionala. De-a lungul vietii sale, persoana a fost expusa la mai multe situatii in urma carora a invatat sa gandeasca intr-un anumit fel, nu totdeauna util. Exemple de moduri disfunctionale de gandire sunt:
• gandirea in alb si negru: bun – rau, inteligent – prost etc, fara a tine seama de nuante, de variantele de mijloc;
• extragerea unei concluzii in lipsa dovezilor suficiente care sa o sustina: “mi-am ratat toata viata”;
• centrarea pe un anumit detaliu, fara a tine cont de informatii mai relevante: “toata lumea a vazut cum m-am rosit cand vorbeam”;
• evaluarea eronata a unui eveniment (maximizare sau minimizare): “e o catastrofa ce s-a intamplat”/ “nu are nicio importanta”;
• generalizarea excesiva: toti, tot timpul, totdeauna, mereu etc.;
• vederea “in tunel”, centrarea doar pe aspectele negative sau doar pe cele pozitive ale unei situatii;
• gandirea emotionala: “trebuie sa fie adevarat pentru ca asa simt eu”;
• evaluarea globala: “sunt prost”, “altii sunt prosti”, “viata e nedreapta” etc.
Importante este ca aceste vulnerabilitati pot fi depasite intr-o anumita masura: la nivel biologic se poate utiliza medicatia sau exercitiile de relaxare, gandirea disfunctionala poate fi schimbata cu una functionala, iar experientele traumatizante pot fi reinterpretate dintr-o alta perspectiva, astfel ca evenimentele stresante sa aiba un impact mai mic asupra starii psihologice.

Cand e nevoie de psihoterapie/consiliere psihologica?

Atunci cand o persoana, in ciuda incercarilor de imbunatatire, este nemultumita de anumite aspecte ale vietii ei, se simte inconfortabil cu starile si/sau comportamentele ei sau daca acestea ii afecteaza relatiile cu cei din jur e indicat sa apeleze la un specialist.

Cat timp dureaza psihoterapia?

In functie de tulburare, literatura de specialitate indica un numar aproximativ de sedinte, insa nu exista un numar limita. Important este ca persoana aflata in terapie sa fie dispusa la schimbare si sa exerseze tehnicile invatate.

Pot avea incredere ca psihoterapeutul va pastra confidentialitatea?

Da. Colegiul Psihologilor din Romania a reglementat acest aspect, astfel ca in cazul nerespectarii confidentialitatii, psihologul risca pierderea dreptului de libera practica.

Cand apar rezultatele?

Exista mai multi factori de care e nevoie sa se tina cont: tipul tulburarii, aspecte ce tin de personalitatea persoanei aflate in terapie, relatia terapeutica (empatie, colaborare, acceptare, incredere), eficienta tehnicilor, masura in care persoana pune in practica cele invatate in cadrul sedintelor etc., astfel, nu se poate spune sigur cand apar rezultatele. Totusi, este de mentionat faptul ca terapia cognitiv-comportamentala este de scurta durata, asa ca, la o frecventa de o sedinta pe saptamana, efectele se pot observa in decursul primelor saptamani.

Cand se incheie procesul terapeutic?

Procesul terapeutic se incheie atunci cand starea clientului se imbunatateste semnificativ si cand stapaneste destul de bine strategiile invatate astfel incat sa devina propriul sau terapeut. Incheierea terapiei se face gradual, scazand treptat frecventa intalnirilor. In cazul in care clientul doreste sa revina pentru sedinte de consolidare sau discutii cu terapeutul, este tot timpul binevenit.


  • Lasa un comentariu
  • Trimite mesaj privat
Pentru a trimite mesaje private trebuie sa aveti un cont si sa fiti logat.
Inregistrarea dureaza 1 minut, este gratuita si va faciliteaza primirea pe mail a raspunsurilor terapeutilor contactati.
Alternativ, puteti sa lasati un mesaj apasand butonul "Lasa un comentariu" de mai sus.

Lasa un comentariu

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita