Login

Cursuri gratuite

Sfatul Terapeutului

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Fratele prietenei mele s-a sinucis, iar ea, desi este in depresie, refuza ajutorul…

Terapeuti RO 7:51am Oct 20
Mesaj:
Buna ziua!
Este pentru prima oara cand intreb ceva de genu pe internet.
Dar am o problema, fratele prietenei mele s-a sinucis acum 2 saptamani si de atunci ea este intr-o stare foarte proasta de atunci si din ce am citit pe net prezinta aproape toate semnele unei depresii, mai putin sentimentele de suicid si dureri cronice. In plus eu nu pot fii langa ea, deoarece nu sunt in tara, sunt plecat cu serviciul. Ma nelinisteste si mai mult faptul ca are momente in care sta 80% din timp cu capul plecat si incearca sa ii indeparteze pe ceilalti(inclusiv pe mine), asta doar ce observ eu vorbind cu ea pe skype. Ea este de parere ca stie care sunt semnele unei depresii ca noi ceilalti o presam sa treaca peste.Si ca este mult prea devreme pentru asta.Ea este inca in scoala dar lucreaza part time. A avut chiar si o tentativa de a renunta la serviciu, dar in urma discutiilor a renuntat la idee. Cand i-am trimis un link in care explica semnele depresiei s-a suparat si mai mult pe mine.

Ce este de facut in acest caz? Eu unul nu stiu cum sa o ajut si nici ce am de facut pentru a putea indrepta situatia.

Va multumesc mult pentru ajutor!

Si va doresc o zi placuta!

Cu stima,
Catalin.


Botezat-Antonescu Radu Andrei 8:04am Oct 20
buna ziua. Din ce spuneti inteleg ca este vorba despre o perioada de doliu pe care amica Dvs o constientizeaza aparent foarte bine, asa cum zicea ea "este prea devreme". Ce va pot sugera este ca toti cei din jurul ei, fie la distanta sau in apropiere, sa fie alaturi de ea, dar sa ii acorde si spatiul de care are nevoie pt a depasi aceasta suferinta puternica. Aceasta perioada poate sa dureze si cateva luni. Cand o sa aiba nevoie de ajutor, o sa il ceara singura. Condoleante.

Clau Anki 10:36am Oct 20
Draga Catalin, prietena ta nu poate trece peste aceasta situatie asa cum ti-ai dori tu. Pune-te un moment in locul ei. Doliul poate avea si semne de depresie, dar nu se confunda cu depresia, chiar daca poate degenera la un moment dat in depresie. deocamdata e doar doliu. Nu e normal ca ea sa treaca foarte repede peste acest doliu si totul sa reintre in normal, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Situatia ei s-a schimbat, iar daca vrei sa fii alaturi de ea, e recomandat sa accepti si aceasta schimbare, care e normalitatea ei acum. Daca vrei sa o sustii, atunci trebuie sa stii ca are nevoie de un companion mai degraba decat de un antrenor care sa-i arate ce are de facut. Ce face un companion? Merge cu ea pe acelasi drum, nu-i arata altul mai luminos si nici nu-i arata greselile pe care le face. Ti-a spus cu subiect si predicat ca se simte presata de cei din jur si ca stie ca nu e cum a fost inainte, dar e prea devreme pentru asta. Sa stii ca are mare dreptate. Exista 5 stadii ale durerii in doliu si pierdere, iar ea se afla in primele doua in acest moment (negarea si furia). E nevoie de timp pentru a le parcurge, iar parcurgerea lor nu este neaparat una lineara si continua (se poate reantoarce la unul din stadiile inferioare, la un moment dat). Fiecare persoana isi traieste doliul in modul sau propriu, in functie de nevoile sale. Daca ii esti alaturi, ii respecti aceste nevoi, iar daca nu i le cunosti, atunci poti sa o intrebi care ii sunt nevoile. Mai poti sa o intrebi ce gandeste in legatura cu actul de sinucidere a fratelui, in legatura cu pierderea lui, in legatura cu viata ei, cu familia ei, cu viitorul ei; apoi, poti sa o intrebi ce emotii are in legatura cu fiecare gand. Poate ca este extrem de confuza, poate ca este foarte anxioasa… dar nu ai de unde sa stii pana cand nu iti spune ea (eventual poti presupune). Daca ii dai sansa sa vorbeasca, poate iesi din confuzie macar, iar sentimentele ei se pot neutraliza intr-o oarecare masura, prin cunoastere. Dar este nevoie de timp, repet, pentru a-si face acest eveniment inteligibil, adica din ceva de nepatruns sa devina ceva penetrabil cu gandul. Cu timpul, va deveni si acceptabil. Iti doresc multa rabdare si intelepciune.

Doina Zamfirescu 11:41am Oct 20
Ce puteti sa faceti este sa fiti alaturi de ea cand are nevoie si sa o lasati sa "integreze" evenimentul in ritmul ei. Exista 5 faze prin care trece o persoana care a experimentat o pierdere. Puteti gasi pe net articole referitoare la acestea.

Facebook si parteneri

Loading

Sustinem

vegani romania

Implant dentar pret

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

16005 raspunsuri primite pentru 3293 intrebari
(in categoria actuala: 1064 raspunsuri primite pentru 220 intrebari)