Sfatul terapeutului

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Mi-am gasit fetita plangand si zicand ca nu o iubeste si nu o intelege nimeni. Am neglijat-o pentru ca a trebuit sa ma ocup de sora ei cea mica…

98 vizite

Actualizat: 25 iunie 2014 | 5 raspunsuri

Terapeuti RO

8:18am Jun 25

Mesaj:
BUNA sunt Anda am27 ani si 2 fete , una de 7 si cealalta de5 .cea de 7 am alintato si iubito ca pe o comoara era indrazneata ,desteapta le avea pe toate plus ca era primul nostru copil.cand avea 3 ani a venit pe lume surioara opusa ei din toate punctele de vedere ,sotul a plecat atunci in srainatate (avand o legatura foarte stransa cu ea) eu ma ocupam de cea mica, vedeam ca o neglijez dar o consolam zicandui ca este mare de acum si ca trebuie sa avem grija de cea mica.si-a intrat in rol repede si sa maturizat foarte mult de atunci are grija de cea mica la scoala pe drum o imbraca ii da mancare etc. Multi imi zic ca sa maturizat si ca vorbeste ca un adult, eu nu stiu ce sa zic ,am gasito in casa acum cateva zile plangand cu capul in plapuma zicand ca nu o iubeste nimeni si nu o intelege nimeni ,cand ma vazut a tacut si nu mia dat un raspuns prea concret ,am vorbit si cu preotul sa o mai intrebe la spovedanie dar la fel raspunde cu da sau nu , are rezultate bune la invatatura dar nu se punea niciodata singura trebuia sa duc multa munca de lamurire la teme sau la citit relatia intre noi este foarte stransa avem secretele noastre imi zice de colegi de note dar vad ca are ceva este mai tacuta nu mai are incredere in ea imi zice mereu ca nu tin la ea daca o cert de la ceva .Credeti ca este nevoie de psiholog?multumesc.

Botezat Radu

8:23am Jun 25

cu riscul de a parea putin agresiv: lasati preotul si spovedania si intariti relatia cu cele doua fetite. Sunt suficient de mari amandoua incat sa inteleaga ce inseamna relatia dintre parinti si copii, relatia intre frati, etc. Pare ca stiti ce aveti de facut, dar ma gandesc ca ati putea sa resetati relatia cu ele si sa incepeti ‘de pe acelasi picior’ cu ambele. Daca nu faceti fata, puteti merge cu incredere la un psihoterapeut de familie care sa va dea cateva sugestii sau strategii. Succes!

Adeline Popescu

9:25am Jun 25

Fetita a preluat un rol, prea mare pentru varsta ei, pe care dvs l-ati incurajat. Este un copil parentificat. Sfatul meu este sa apelati la un psihoterapeut de familie. Cat mai repede.

Clau Anki

9:45am Jun 25

Stimata doamna, in calitate de psiholog clinician si educational sunt de acord cu spusele Adelinei Popescu. Parerea mea este ca dumneavoastra aveti nevoie de cateva sedinte de consiliere psihologica, astfel incat sa va ajute sa va reorientati in relatia cu copiii. Indiferent cat de matur gandeste, fiica dumneavoastra ramane tot un copil de 7 ani. Copiii de 7 ani au nevoie sa se joace si sa invete lucruri noi, potrivit varstei lor si nu potrivit varstei adultilor. Ea simte responsabilitatea uriasa pe care ati plasat-o pe spatele ei, tratand-o ca si pe un partener cu pondere egala cu dumneavoastra. Mesajul pe care vi-l transmite este unul cat se poate de clar: "Mami, si eu sunt copil si am nevoie de tine. Vreau sa ma rasfeti si pe mine, sa ma mangai, sa te joci cu mine. Asta inteleg eu prin iubire!" Nu ma indoiesc ca va iubiti fiica de 7 ani, insa trebuie sa-i aratati aceasta iubire astfel incat sa fie si perceputa de catre ea, adica sa va exprimati aceasta iubire la nivelul ei, de 7 ani, nu la nivelul varstei dumneavoastra. Acesta este si motivul pentru care consider ca o tratati ca si partener cu pondere egala. Ar fi util sa dedicati 30 de minute in fiecare zi, exclusiv fiicei de 7 ani; se numeste perioada de joc si relaxare, in care ea alege activitatea si regulile, iar dumneavoastra va lasati condusa de ea, de regulile ei si ii oferiti recompense sociale: imbratisari, laude, zambete, aprobari (nimic negativ si nici o corectura). Dar aceste sfaturi nu inlocuiesc totusi o consiliere psihologica. Puteti incepe de aici. Va doresc succes!

Mirka Balaci

12:23pm Jun 25

evident ca asta urma sa se intample din moment ce i-ati pasat o responsabilitate atat de mare, de aia au copiii PARINTI, ca sa fie ingrijiti de acestia, nu de fratii lor mai mari iar cu preotul nici nu vreau sa incep… aceasta maturizare frapanta nu e intotdeauna cel mai bun semn, ganditi-va ca va ajunge adulta si poate claca pentru ca va simti ca nu si-a trait copilaria la timp. colegii mei au dreptate, atentie mare la rolurile psihologice si puteti incerca si psihoterapie daca simtiti nevoia sa va clarificati mai bine situatia.

Carmen Caramlau

1:11pm Jun 25

Apropierea mamei nu poate fi inlocuita de nimeni, nici de psiholog, nici de preot. Reinvatati sa va apropiati de ea (singura sau la terapie), facandu-va din a-i acorda atentie si iubire fatisa o prioritate. Ceea ce ati stricat dvs numai dvs puteti repara cu adevarat. Deci, daca aveti nevoie apelati la sprijin, daca nu, nu, dar reparati greseala de atunci si asumati-v-o.