Login

Cursuri gratuite

Sfatul Terapeutului

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Am 16 ani si intrebarea pe care mi-o pun aproape zilnic este: de ce sunt eu tinta tuturor batjocurilor?

Terapeuti RO 8:33am Aug 21
Mesaj:
Bună Sunt un adolescent de 16 ani și mă confrunt cu o problemă mai veche…chiar de la grădiniță aș putea spune.(Voi încerca să fac un rezumat pentru că nu cred că ar încăpea tot ce aș avea de zis nici măcar 30 de pagini cu scris mărunt)
Când eram mic nu aveam nici un prieten…toți își băteau joc de mine deși eu eram cuminte aș putea spune
A urmat școala
Primele 4 clase aș putea spune că au fost cu mult mai bune decât următoarele care au urmat…În 1-4 mi-am făcut un “prieten adevărat”…care acum mi se pare inofensiv peste ce am dat mai târziu deși și el era luat de fraier și pentru el lumea chiar avea motiv
A urmat clasa a 5-a Din nefericire am nimerit în clasă cu el.La început mă înțelegeam bine cu toată lumea.Tot la început unul singur mi se părea mai șmecheraș, dar în timp acel tip a început să mă tragă în jos(mă bârfea, spunea multe lucruri neadevărate despre mine și practic a reușit pe toată lumea să întoarcă împotriva mea) deși mai mult el era oaia neagră a clasei încă din clasa I.
Între timp majoritatea colegilor m-au tratat exact ca pe un cobai deși nu meritam asta.Se luau de mine fără motiv, mă băteau uneori tot fără motiv…mai erau și alții din alte clase care se credeau stăpânii lumii.
A venit liceul.Acel “prieten” din întâmplare a nimerit în aceelași liceu cu mine, dar în altă clasă.
Dar din nefericire am nimerit în clasă cu un coleg din gimnaziu care mi-a făcut viața un calvar din prima zi de școală.Este o senzație de deja-vu în sensul că Liceul este un refresh al gimnaziului de X ori mai rău.La început toată lumea era de treabă cu mine și eu cu ei până într-o zi când am început să răspund la provocările unuia și am început să-mi iau “pietre-n gură” din partea lui.Și ușor ușor parcă s-a clădit un fel de armată de oi care se ia una după cealaltă.Toată clasa a început să-și bată zilnic joc de mine, să mă-njure, să de-a în mine, palme zilnice peste cap, pumni în gură dacă încerci să devii dur și să-ți iei apărarea, iar eu să stau ca un papă lapte și să nu iau atitudine…am auzit de multe ori că indiferența doare, dar mi se pare o mare minciună pentru că acești colegi se iau de mine fără motiv(îți bat joc).O fac chiar și în fața profesorilor care tac ca tăntălăii din gură și se prefac că nu văd sau aud nimic și întotdeauna este doar vina mea.Diriginta e la fel de “drăguță”.Defapt toate au fost la fel.INDIFERENTE->NEPĂSĂTOARE.Simt că nu am nici un prieten adevărat în școala aia, iar oamenii de treabă se bagă în gașca celor “răi” și își bat joc pe la spate sau chiar în fața mea în mod indirect…am constatat că aproape toată lumea e de treabă doar când ești tu singur cu el în față fară altcineva prin apropiere…atunci pare mai sociabil, dar după își revine la normal.Din clasă a 6-a sau a 7-a până în prezent stau singur în bancă cu tentative de colegi de bancă de ocazie:(Întotdeauna când sunt bun cu cineva ajung să fiu luat de fraier…SUNT SIGUR CĂ NU EU SUNT PROBLEMA!singura problemă este aceea că dau peste “prieteni vechi” printre oameni noi care mă trag în jos și îi întorc pe toți împotriva mea.Îmi pare rău că acuși începe școala și mă tem defapt sunt sigur că povestea va fi reluată de l
a capăt…:(Am fost chiar și la psiholog 2 ședințe.M-a făcut pe moment să mă simt mai liber.Am avut o tentativă să mă exteriorizez…să-i spun problemele mele, dar…
Deja am început să evit subiectul școala când vorbesc cu mama pentru că de fiecare dată mă enervează…îmi spune aceeași poveste de fiecare dată:”ai avut probleme cu copiii de la grădiniță.Ar trebui să-ți pui un semn de întrebare.Tu ești problema.Tu ești de vină.Ești mare, descurcă-te…cât ai fost mic am avut grijă de tine…aceeași poveste pe care o aud de fiecare dată.’
Mama habar n-are să mă înțeleagă.Aproape nimeni nu mă înțelege.
Nu a fost singurul colectiv în care m-am simțit retras.Aproape în toate în care am intrat s-a întâmplat cam același lucru…doar că nu dădeau în mine mă făceau doar din vorbe pentru că până la nu știu câți ani eu efectiv nu puteam să înjur, nu voiam și am fost provocat…încerc să evit anturajele, dar la cât de mulți prieteni am eu este și greu să intru într-un anturaj.Mă bucur că nu am dat peste oameni care să mă învețe să fumez.Nu am fumat niciodată pentru că nu suport fumul de țigară.
Eu mă consider un băiat care poate fi de treabă cu oricine, dar când sunt luat peste picior nu stiu să ripostez și mă las luat de fraier și doare, iar indiferența nu merge întotdeauna mai ales în liceu.
Nu mă consider foarte sociabil sunt într-o coversație cu cineva.
Acești ani parcă mi-au lăsat niște urme adânci în suflet care chiar cred că pot fi vindecate, dacă aș da peste oameni mai normali la cap.Aș putea spune că o parte din vină îmi aparține și mie…pentru că nu am învâțat destul să intru la un liceu mai bun deși am avut note mari la examen media pe ani m-a tras în jos.Defapt cred că aș fi fost mulțumit de colectivul școlar din care fac parte dacă aș fi fost “singur printre străini” fară nimeni cunoscut care să îi întoarcă pe ceilalți împotriva mea.
Singura soluție pe care o văd ar fi aceea să mă transfer la un alt liceu mai bun, dar șansele sunt infime pentru am avut cea mai mică medie școlară din clasa a 5-a încoace și am realizat că nu sunt singurul.Aproape toată școala.Școala mea are o “politică” să rămânem în școală pentru că de la începutul anul jumătate de clasă voia să se transfere.Am fost întrebați și de profesori cine vrea să se transfere și unde.Eu am tăcut din gură…dar cei care au ridicat mână au avut de suportat batjocoriile unei profesoare aproape tot anul, iar unii dintre ei au fost lăsa-ți chiar și coringenți când au fost întrebați în ultimele zile de școală dacă vor să se transfere, dar asta nu e problema mea.
Întrebarea pe care mi-o pun aproape zilnic este DE CE EU SUNT ȚINTA TUTUROR BATJOCORIILOR?ce am făcut rău ca să merit asta?Sunt sigur că nu sunt singurul care trece, a trecut și va trece prin aceasta problemă delicată.
Aștept mai multe sfaturi și sper că nu am plictisit deși ar mai fi multe de povestit.Dacă s-a întâmplat să mă repet uneori îmi cer scuze pentru asta.De mult așteptam momentul ăsta să mă pot exterioriza chiar dacă este sub anonimat.
Mulțumesc.

Mirka Balaci 1:44pm Aug 21
of :( m-a intristat foarte tare povestea ta. te inteleg foarte bine chiar daca nu am trecut prin ceva chiar atat de dur. nu pot insa sa nu remarc sensibilitatea si puterea de care dai dovada. sensibilitatea e o calitate extrem de rara si de pretioasa in ziua de azi si exista oameni care clacheaza din motive mult mai mici sau mai putine. si eu, la fel ca si tine, sunt convinsa ca te-ai descurca foarte bine intr-un grup de oameni civilizati si ceva mai evoluati si te sfatuiesc sa nu-ti pierzi speranta. acesti oameni exista. ii poti gasi la alte clase, in afara scolii, intr-o excursie, la un concert sau in conjunctura in care te astepti cel mai putin. cred ca singura ta contributie la aceasta situatie este stima ta de sine; daca tu te consideri “un fraier” si ceilalti vor vedea acelasi lucru la tine, dar daca tu te-ai iubi, te-ai respecta si te-ai aprecia cu adevarat, automat vei radia aceasta atitudine in jurul tau si ceilalti fie te vor trata diferit fara sa-si dea seama, fie te vor lasa in pace pentru ca tu sa-ti gasesti oamenii care ti se potrivesc cu adevarat. iti recomand sa lucrezi cu un terapeut bun cu care sa rezonezi cu adevarat, e posibil sa nu-l gasesti din prima dar asta e normal, daca vrei iti pot recomanda pe cineva. iti urez succes si te felicit inca o data pentru ca iti pastrezi standardul sus si nu te cobori la nivelul agresorilor tai care se comporta asa numai pentru a fi acceptati de ceilalti (pentru ca asta fac); daca privesti atent iti dai seama ca totusi tu te mentii pe picioare in timp ce ei au atata nevoie de apreciere si acceptare incat si-au coborat nivelul, acum intelegi? :)

Oana Bodor 1:56pm Aug 21
Ai fost la psiholog 2 sedinte si te-a ajutat sa te simti mai liber. Ai simtit chiar nevoia sa te exteriorizezi si sa spui ce ai pe suflet pentru ca cineva era acolo pentru tine, dar… nu ne spui ce s-a intamplat, si cele trei puncte nu ne pot lamuri. Acum ai cerut din nou ajutor unei comunitati online de psihologi/terapeuti si probabil ca te-a ajutat chiar si faptul ca ai putut sa-ti descarci sufletul sub anonimat. Nu stiu cu ce autoritate in domeniul psihoterapiei a postat dl Nicolau George Florentin raspunsurile de mai sus, care,din punctul meu de vedere sunt opinii personale, (cam agresive) si fara valoare terapeutica reala pentru tine. Sfatul meu este sa continui sedintele de psihoterapie, te pot ajuta mult. Dar, orice terapeut iti va spune ca nu poti controla atitudinea si comportamentul altora din jur(oamenii sunt asa cum sunt), dar te poate ajuta pe tine sa gasesti niste solutii mai constructive in legatura cu ceea ce se intampla. Pentru asta, ai nevoie de incredere si curajul de a accepta si ideea ca TU poti privi adanc in tine si poti face niste schimbari in atitudinea ta, ca sa te poti intelege mai bine cu ceilalti. Pentru ca asupra TA ai controlul si poti decide cum sa te comporti. Atata timp cat ramai rigid in atitudinea “Eu am dreptate mereu si ceilalti gresesc mereu”, sau “Eu nu ma schimb, sa se schimbe ei” vei fi blocat in acest conflict, pentru ca ceilalti nu se schimba numai pentru ca vrei tu asta. Mult succes!

Alex Glazy 2:46pm Aug 21
Hei, la varsta ta trebuie sa te gandesti doar ca ai tot viitorul in fata si una din responsabilitatile tale este de a te inconjura numai de oameni care se pliaza pe personalitatea ta.Evita pe cei pe care ii consideri daunatori intereselor tale. Fa in asa fel sa iti fie bine, si sa-ti urmezi viitorul folosind pasi marunti.


Carmen Caramlau 6:09pm Aug 21
Buna! Esti un baiat bun, dar gandesti defectuos. Atunci cand mama ta iti zice sa-ti pui un semn de intrebare (si te asigur ca o zice din dragoste), are partial dreptate, pentru ca solutia e in mainile tale. Odata ce te schimbi, se schimba si cei din jur. Sa-ti dau un exemplu. Era odata un adolescent abuzat zilnic la scoala si in cercul de “prieteni”, slabut, cu un accent mai ciudat, cu ochelari, defensiv dar bine crescut si cu mare potential. Intr-o zi, satul de anii de abuz, de faptul ca nimeni din jur nu-l intelegea si nu-l ajuta, dimpotriva, a decis sa faca o schimbare. Si asta a facut zi de zi, saptamana de saptamana, luna dupa luna, an dupa an. O schimbare continua. Pe acel baietel de atunci il cheama Arnold Schwarzenegger. Iti doresti o alta viata? Nimeni nu ti-o poate oferi in afara de tine.

Facebook si parteneri

Loading

Sustinem

vegani romania

Implant dentar pret

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

16005 raspunsuri primite pentru 3293 intrebari
(in categoria actuala: 2074 raspunsuri primite pentru 493 intrebari)