Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua, am 22 ani si am un sir de probleme neterminabile, imposibile, dar adevarate.
De cand ma stiu sunt intr-o continua nefericire. De mic am fost prezent la certuri in famile intre parinti, cum tata o batea pe mama, pe afara, prin intuneric, prin frig, ea plangea si eu priveam ca un neputincios. Alteori eu eram in locul mamei. De multe ori dormeam pe afara, prin frig, pe jos. La scoala, tot in acele vremuri, chiar de la gradinita pana la sfarsitul clasei a 8a, am avut probleme cu toti colegii, cu profesorii in sensul ca ei nu ma intelegeu, dar eu ii intelegeam pe ei. Asa am fost exteriorizat, am fost luat in vizor de toti colegii, baieti si fete, iar eu eram tinta lor pentru glume proaste si cateodata o palma sau un pumn. Eram foarte timid, asa sunt si acum. Probabil nu am fost acceptat ca prieten, deoarece conditia mea exterioara este de vina. Sunt o persoana foarte urata, imi este rusine sa ma privesc in oglinda. Nu suport sa ma uit la mine atunci cand ma plimb prin oras si dau de geamuri de la masini, usi, etc. In afara de asta, nici dantura nu este normala.
Nici nu mai vorbesc despre asta, m-am resemnat si stiu ca nu pot sa fiu o persoana normala. Sunt un om diferit, prin fizic si prin idei. Am mai luat batai si de la profesori prin liceu atunci cand nu stiam sa raspund la vreo intrebare. In timpul liceului, aceeasi problema aproape, eram foarte timid, rusine de orice, inca imi este frica sa ma uit in ochii unei persoane atunci cand vorbesc cu cineva. Imi este rusine de mine si prefer sa ma retrag, sa evit perosanele care vor sa vorbeasca cu mine, deoarece nu vreau sa ma fac de ras. Cel mai mult imi este frica sa vorbesc cu prietenii mei (3 – 4 cati au mai ramas), pentru ca nu vreau sa ii pierd, prefer sa vorbesc prin mesaje, pe facebook sau telefon. Pe la sfarsitul liceului cineva a ras de mine, incepusem sa-mi creez propriul sistem de valori si propriul respect de sine, pe care eu nu il respectam, dar nu-mi placea ca altii sa nu il respecte. Cineva a ras de mine, s-a facut ca vrea sa ma loveasca si atunci, in mod inconstient l-am
lovit foarte tare de a fost nevoit sa stea in spital vreo cateva saptamani. Inca nu stiam ce am facut, am vrut sa fug acasa, dar casa mea nu mai era de mult casa mea. Mi-am zis ca daca plec, mai rau fac si agravez situatia. A doua zi putea fi mult mai rau, inzecit. Asa ca am ramas, am dat cateva declaratii prin cancelarie si mi-am continuat orele de curs. Victima a devenit omul cel rau. In cateva zile a intrat politia in clasa si m-au luat la sectie, de parca as fi fost un criminal. S-au comportat foarte urat cu mine, acum nu-i mai suport pe acesti oameni, chiar daca nu-i cunosc. Nu m-a ajutat nimeni ca sa trec peste aceasta problema, aproape ca am fost exmatriculat – atat imi trebuia. Un profesor m-a ajutat si are si pana in ziua de azi respectul meu, chiar daca nu pot sa-i arat asta, pentru ca nu stiu cum. In ultimul an de liceu am invatat cat nu am invatat in trei ani si am luat si BAC-ul cu o nota destul de buna, aproape 9. Am intrat la facultate, dar in acest timp m-am angajat
si am renuntat in cele din urma. Pana acum am avut 4 locuri de munca si in niciunul nu m-am inteles cu nimeni, din cauza timiditatii si complexelor pe care le am. Am inceput sa-mi dezvolt stari de furie si ma enervam foarte repede, ma certam cu oricine si chiar imi placea. Daca un superior, inginer sau manager incerca sa-mi explice frumos, incepeam sa plang si nu stiu de ce. Plangeam ca un copil si ma simteam bine, simteam ca in sfarsit cineva ma intelege si vrea sa ma ajute. Multi fac glume care mie nu-mi plac, eu nu le vad amuzante si chiar ma dezgusta, nu pot sa le joc rolul. Oriunde dadeam de oameni care ma lua la misto. Eu de fiecare data masor omul si ma gandesc cum as putea sa ma apar in cazul in care ar vrea sa ma loveasca sa-mi faca rau. Nu pot sa fiu eu atunci cand sunt oameni pe langa mine. Imi pierd vocea, imi pierd reflexele si imi vine sa intru in pamant. Imi pare foarte rau ca am renuntat la facultate, am vrut sa fac ceva cu viata mea. Inca mai sunt asa, inca mai simt tot ceea ce am descris mai sus, doar ca acum ma controlez, cand cineva ma intreaba ceva eu ii raspund greu, caut raspunsul cel mai bun, nu vreau sa supar pe nimeni, vreau sa fac impresii bune. Dar tot nu sunt de acord cu multe principii din viata. In tot acest timp si pana in prezent ma gandesc la moarte. Inainte ma gandeam mai mult, azi doar fac glume despre moarte – ma ajuta sa ma controlez si sa imi pastrez calmul si starea de bine. Simt ca nu e nimeni langa mine, ca viata nu are rost. Cu toate ca ma controlez, cateodata cand apare o problema, dau toata depresia asta afara, mult mai amplificata. La ultimul loc de munca nu aveam niciun ‘chef’ de munca, stiam ca nu sunt apreciat, eram si acolo jignit, la inceput faceam totul din dorinta de a ma face vizibil, dar nimeni nu vedea asta si tot ma jigneau si tot abuzau de bunatatea mea si faceam de toate pe bani putini. Nu mai puteam munci, nu mai aveam energie, ziceam ca oricum nu are rost sa muncesc, munca oricum nu se termina niciodata, stiam ca nu sunt bun la ceea ce faceam si nu puteam sa fac nimic in privinta asta, trebuia doar sa treaca timpul ca sa-mi iau banii si sa plec. Uneori zic oamenilor ceea ce vor sa auda ca intr-un final sa-mi pot realiza planul. Eu empatizez oamenii, imi pare rau pentru fiecare problema a lor, chiar mai mult de problemele mele si vreau sa-i ajut. Chiar daca ei nu ma plac. Uneori vorbesc despre moarte, ca vreau sa ma sinucid, dar niciodata nu este atat de real, vreau doar sa atrag atentie, dar tot nu ma baga nimeni in seama, doar cu unii prieteni vorbesc despre asta. Pe multi i-am indepartat cu aceste probleme ale mele. Acum nu ma mai intereseaza de nimic, ma simt in stare ca pot sa fac orice, imi trebuie doar vointa, dar nu prea o gasesc. In alte zile ma gandesc la de ce trebuie sa traim, de ce sa muncim ca sclavii, deoarece tot o sa murim intr-un final. Cel mai bine ma simt singur, fara nimeni in jurul meu, imi place linistea, nu vreau sa fiu deranjat, nu-mi place sa fiu
in centrul atentiei, nu pot sa vorbesc cu persoane necunoscute, am incercat sa ma inscriu la centre de voluntariat, dar nu a avut nimeni nevoie de mine. De ce sa traim, daca tot murim? Suntem condamnati la moarte prin viata. Nu-mi condamn parintii ca nu mi-au oferit o educatie mai buna sau ca nu m-au sprijinit in situatii grele, imi este mila de ei, nu pot sa-i ajut si uneori as vrea, daca as putea sa se intample ceva si sa murim cu totii. Asa am putea toti sa scapam de probleme, nu ne mai chinuim cu 2 lei sa traim o saptamana. Momentan sunt acasa, mama e la servici, mai am 2 frati. Zilele trecute, tata ne-a zis: "Duceti-va in bucatarie sa mancati. Am incalzit niste cozonac." Sau nu mancam nimic toata ziua, doar o data pe zi si atunci doar o cana de lapte fiert. De multe ori avem ce manca, nu zic ca suntem saraci, sunt altii care nici nu au unde dormi, altii nu stiu ce este acela internet sau altii ar da orice ca sa aiba viata unuia din noi. El, ei vor sa ne ofere, ei nu au stiut
cum sa ne creasca, dar tot vor sa ne ofere ce e mai bun, dar nu au cum si sunt sigur ca ei sunt constienti de chestia asta si nu stiu cum pot sa traiasca asa, eu nu as putea. Si nici eu nu pot sa-i ajut, oare ar trebui sa mor? Mamei nu ii place actualul loc de munca, dar cred ca se duce mai mult de frica. Tata nu vrea sa munceasca, dar tot isi cumpara lucruri scumpe. Gaseste motive ca sa nu sa se duca la munca si nu-mi place asta. Nu mai vreau sa ma gandesc la asta. Nu stiu cum sa rezolv asta, am ajuns sa fiu inchis in mine, imi place singuratatea, nu-mi place sa mananc in public, nu-mi place cand cineva imi strica planurile, eu nu-mi fac planuri , deoarece niciodata nu se intampla asa cum trebuie. Stau si meditez, vreau sa fac de toate, dar simt ca nu am timp si nu-mi place sa treaca timpul inutil. Sunt intre idei contrare. Inca nu ma cunosc atat de bine si nu stiu ce vreau sa fac in viata. Trebuie sa-mi gasesc ceva pentru personalitatea mea, nu stiu daca ma mai pot schimba, dar stiu ca pot sa ma controlez, sa-mi imbunatatesc cunostintele si sa diminuez experientele neplacute,sa extrag binele si sa distrug raul, sa-mi creez idei despre viata si moarte. Doar o chestiune de timp pana ma ajunge moarte, o astept stand pe scaun si citind dintr-o carte, uneori vreau s-o fortez sa vin la mine. Mi-am adus aminte ca de ceva timp mi-am propus un scop in viata. Sa incerc sa fac de toate in aceasta viata, sa traiesc si sa experimentez. Cand imi doresc un lucru, muncesc foarte mult ca sa-l indeplinesc si cand il realizez nu simt nicio placere, nicio bucurie, totul este ceva trecator si imaginabil pentru mine. Ma tot gandesc sa trec si prin experienta mortii, atat de tare vreau sa stiu ce se afla dincolo, dar daca m-as sinucide, daca ar exista raiul si iadul, sigur as ajunge in iad si nu vreau sa sufar o vesnicie in iad. Este destul cat sufar in aceasta viata efemera. Fiecare vede lumea in felul sau, nimic nu exista cu adevarat, totul este doar in capul nostru, deoarece nimic nu exista. Asa nu pot sa cer prea multe de la viata, deoarece iluzia nu-mi poate oferi nimic. Nici eu nu stiu ce mai simt, sunt blocat la acest nivel de constientizare,gravitez in jurul acesto idei care mi se par aproape de neinteles, desi uneori le inteleg perfect, dar nu pot sa le explic. Nu mai zic nimic, multumesc celor care au citit si nu ma judecati, nu radeti. Am vrut doar sa-mi exprim viata in cateva cuvinte si va doresc o viata minunata! Oricum e trecatoare, totul trece.

Bună! Problema este complexa datorită traumelor suferite și relațiilor disfuncționale cu care ai fost obișnuit până acum. Și având în vedere toate acestea este de înțeles că te simți așa, și totuși ești o persoană puternică care a supraviețuit. Adevărații luptători sunt plini de cicatrici, nici ei nu arată ca niște modele sau vedete de cinema…Din ce povestești văd la tine o dorință de schimbare și de mai bine. Pe de altă parte, ai reușit sa iei bacul cu o notă buna și chiar sa intrii la facultate în ciuda dificultăților, ceea ce arată că nu ești deloc lipsit de inteligență iar asta poate fi pentru tine o resursa importantă. Te sfătuiesc sa nu te dai bătut, sa-ti cauți un alt loc de muncă sau poate sa dai la facultate din nou. După cum știi, există burse de merit, de studiu și burse sociale pentru studenți și chiar au crescut anul acesta. Te-ar ajuta de asemenea psihoterapia, în special în vindecarea traumelor relaționale. ISTT oferă 6 ședințe gratuite pentru cei care nu au posibilități financiare pentru a face terapie. Curaj, nu este un drum ușor…. dar îți poți schimba viața dintr-un scenariu negativ într-unul pozitiv…

Am citit ce ai scris si vroiam sa spun ca intr-o mica masura am trecut si eu prin asfel de experiente.Te felicit insa pt puterea ta ! si pt faptul ca inca esti in contact cu sufletul tau ! Sfatul meu ar fi sa determini cine esti,ce principii ai,ce obiective ai insa tot odata sa fi constient ca nu toti oamenii gandesc/se comporta lafel.Invata sa accepti ca unii oameni asa sunt,invata sa te descurci pe langa ei ,invata sa cauti si sa ti langa tine acele persoane care au empatie fata de tine si folosestete de asta.Incearca sa devi singura prioritate din viata ta,observa comportamentul individual al oamenilor din jur,nu pune la suflet parerea unei persoane care nu are insemnatate pt tine,protejazate,pretuiestste si trage pt tine ! Este greu sa faci asta singur si oricum va dura ceva,suna la 0314011444 daca doresti sa vorbesti cu un psiholog care sa te mai ajute.Referitor la "Dc traim daca oricum murim" cum sa iti spun…..Dumnezeu ne a dat acest dar si ne a dat fiecaruia o cruce,reguli scrise, reguli nescrise si liberul arditru.In viata fiecare facem ce putem pt a supravietui,uni oameni sunt dispusi sa calce pe cadavre zambind.Alegerile in viata ne apartin in urma lor avem consecinte pozitive sau negative,mai nimic in viata nu este obligatoriu ci doar obtional(ACEASTA ESTE PAREREA MEA ! NU TREBUIE SA FIE NEAPARAT SI A TA).Suna la 0800080100 sau 0800801200 aceste a sunt lini Anti-suicid unde poti vorbi cu psihologi.Ar ajuta mult sa vorbesti cu un psiholog la tel. Sincer iti spunTRAGE PT TINE ! Perceptiile mele de viata mi leam format in ani de zile prin experiente propri fara sa stui nici eu exact ce inseamna viata.Nica astazi nu pot spune ca stiu,consider ca are o insemnatate diferita pt fiecare in funtie de istoric.Sincer iti spun ca eti un om foate puternic ! Poate putem vorbi in privat. Lupta pt viata ta !

Esti un baiat destept!