Login

Cursuri de terapii alternative si complementare

Balneofizioterapie | kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul Terapeutului

Sustinem

vegani romania

Implant dentar pret

Sfatul terapeutului

Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebari

Adreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat

Printre multele probleme de sanatate pe care le am, port si aparate auditive de aproape 10 ani, acum avand 25. Eu nu am prea avut o viata sociala, nu socializam, eram mai mereu retras, inhibat.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna !

Printre multele probleme de sanatate pe care le am, port si aparate auditive de aproape 10 ani, acum am 25 ani. Eu nu am prea avut o viata sociala, nu socializam, eram mai mereu retras, inhibat. Am mers recent la doi psihologi, si mi-am rezolvat problemele de viata sociala, de timiditate si inhibare, intr-o oarecare masura. Doar ca stiti cum se zice ,,Ceea ce nu e facut la timp, este mult prea tarziu!”. Regret si-mi pare rau, sincer nici nu stiu pe cine sa trag la raspundere prima data, cine e raspunzator de ceea ce mi s-a intamplat, de greseala de a nu fi dus atunci la psiholog, sa fac sedinte de psihoterapie : parintii, medicii sau pur si simplu viata ? Sincer nu stiu, dar sunt din ce in ce mai hotarat sa intreb, sa stiu, chiar daca timpul trecut nu va putea fi niciodata reintors, iar ce e pierdut, e pierdut pentru totdeauna. Din pacate viata sociala normala oricum nu voi avea, dar macar sa stiu, asa ca va intreb, va povestesc si voua. Ziceam ca am inceput sa port aparate auditive prin clasa a VII-a. Mi-au fost puse la urechi si atat tot. Nu zic ca nu ma ajuta, ma ajuta chiar foarte mult.
Totusi, dupa parerea voastra nu trebuia sa fiu dus, parintii sau macar orl-ist-ul sau audiologul sa zica ,,Duceti-l la cateva sedinte de psihoterapie, sa-l ajute sa se integreze in societate, sa aiba viata sociala.” Citind si informandu-ma, asa se face, ar trebui sa se faca, dar traim in Romania plina de incompetenta si nestiinta. Cred ca atat parintii mei cat si medicul/audiologul au gresit foarte mult, afectandu-mi pentru multi ani viata sociala. N-am avut niciodata prieteni, prietena. Cand am fost in facultate, am inceput sa merg la psiholog, mi-am rezolvat problemele dar… ce e prea tarziu, nu se mai poate schimba, asa ca am ramas cu o durere in suflet, cu sechele cum s-ar zice. Sunt mai mereu singur, doar cu parintii, pe care nu-i intereseaza viata mea sociala. Am mai discutat si cu ei despre acest subiect, dar mereu se ajunge la mici certuri, discutii fara final si doar atat zic ridicand din umeri ,,Asta e ! Ce sa fac ?” . Orice au facut pentru mine, doar viata sociala nu.
Doar atat i-au interesat sanatatea si sa invat. Asta faceam non-stop invatat, invatat, invatat, invatat. Sa nu va zic ca la scoala nu ieseam niciodata in pauze, practic stateam in banca, nu socializam, nimic. Singurul scop pentru care mergeam era INVATATUL si atat. Nu s-a interesat nimeni de viata mea sociala. Totul li se parea bine si frumos : doctorilor, parintilor si profesorilor (sa nu mai zic ca am invatat la scoala unde era mama invatatoare iar 2 ani am fost la ea in clasa : clasele III-IV).
Intrebarile sunt : Cine credeti ca a gresit si unde si trebuia din momentul in care cineva se confrunta cu asemenea probleme gen purtatul aparatelor auditive, trebuie sa aiba suport psihologic, sa faca sedinte de psihoterapie ? Eu cred ca da, deoarece e necesar si obligatoriu.
Anii pierduti nu se mai pot recupera, doar plange, dar macar sa stiu niste raspunsuri. M-am saturat sincer de atatia ani sa am aceasta intrebare in minte ,,De ce ?”fara vreun raspuns. Voi merge sa intreb si pe multi, macar sa stiu.
Multumesc !

Felicitari pentru felul in care te autoanalizezi si incerci sa intelegi ce ti se intampla! Cred ca este dureros sa te nasti cu un dezavantaj, acela al deficitului de auz. Asa cum foarte bine punctezi, trecutul nu mai poate fi schimbat. Poti alege sa traiesti cu resentimente fata de cei care consideri ca ti-au gresit (fiecare face cat poate el de bine, nici parintii nu au un manual al cresterii copilului). Singurul in masura de a-ti schimba viata ta sociala esti chiar tu. Foarte bine ca ai mers la psiholog, iti recomand sa mai mergi. Esti furios pe ceea ce ti s-a intamplat, asa cum este si firesc, dar furia nu iti foloseste la rezolvarea situatiei tale.Vorbeste cu parintii tai si mergeti impreuna, daca crezi ca nu le poti explica chiar tu, ca pe langa invatat mai exista si alte aspecte ale vietii, cum ar fi socializarea. Iti tin pumnii!
 3
Imi pare rau pentru problemele tale din trecut,, insa exista si alte aspecte- este necesar ca parintii sa-i asigure copilului o securitate materiala, emotionala, etc, sa-l ajute sa-si dobandeasca autonomia, dar in acelasi timp si copilul /adolescentul isi creaza intr-un anumit fel mediul sau social si contribuie la formarea autonomiei, identitatii sale etc. Astfel spus, ai nevoie de curaj de a-ti face tu un cerc social , (prieteni), si poti face acest lucru- cu pasi mici! Cauta-ti in jurul tau oameni buni, cauta grupuri asociatii, implica-te in activitati de voluntariat, sa-i ajuti tu pe altii si sunt sigura ca vei reusi. Asa vei dobandi – treptat- acele abilitati sociale – care poate acum nu-ti sunt suficient dezvoltate! Curaj, exploreaza lumea, sunt atatia oameni care au nevoie de prietenia ta! Poti si sa citesti anumite carti in domeniu, sa exploreazi ce inseamna autonomia si cum se obtine si multe altele! Numai bine!
 3
Draga Alex, imi permit sa fiu mai directa pentru ca suntem de aceeasi varsta. Inteleg ca parintii tai au avut un rol important privind comfortul tau emotional din ultimii ani si ii consideri vinovati pentru tot ce ai trait pana in prezent, dar nu inteleg de ce iti irosesti atata energie, atata timp pretios doar pentru a cauta vinovati. Ai gasit solutii benefice privind problemele tale, mergi la psiholog, ai reluat conversatiile cu vechi cunostinte, ai terminat o facultate, presupun ca lucrezi- poti incepe viata sociala si la locul de munca. Cum adica e prea tarziu??? Ai 25 de ani! O varsta frumoasa, considera ca pentru tine viata care ti-o doresti abia acum incepe! Nu e pacat sa o irosesti? Hai Alex, nu lasa sa treaca si acesti ani frumosi degeaba.
 2
Bună, îți înțeleg supărarea, frustrarea, trecutul nu îl poți schimba dar poți schimba viziunea ta despre trecut, poți sa te bucuri de ce ai reușit în prezent, de modul cum ai învățat sa depășești un,, minus”, poți sa îți creezi un viitor. Crezi ca te ajuta sa găsești vinovați? Schimba cu ceva trecutul? Poate în primul rand părinții tăi ar fi avut nevoie de psihoterapie, dar nu au putut, nu au știut, asa au fost vremurile, ei au făcut tot ce le-a stat în putință la acel moment sa facă pt binele și sănătatea ta. Dacă ar fi fost la o,, școală de parenting”, ar fi trăit într-o,, societate ideala”, ar fi făcut,, ce era ideal”. Dar cum nu exista și nu va exista nici societate ideala, nici lume perfecta au făcut ce au putut mai bine. Apreciază ceea ce au putut sa facă pozitiv, nu blama ce n-au putut. Bucură-te ca acum ai oportunități pe care nu le-ai avut în urma cu 10-15 ani, iar lumea evoluează într-un an cât alta data în 5. Învățând mult, ți-ai dezvoltat niște abilități pe care sa le folosești în relațiile cu cei din jur. Din ce spui eu înțeleg ca ai avut parte de foarte multa atenție din partea celor din jur, oare au greșit astfel? Întrebare,, de ce “nu – ți va aduce nici un răspuns, ci doar te țin blocat și înverșunat. Te-ajuta asta? Dar poate poți sa îți răspunzi la alte întrebări care sa te ajute:Cum pot sa ma folosesc constructiv de tot ce știu, am experimentat și am învățat? Cum pot sa merg înspre ceilalți nu împotriva lor? Cum pot sa fiu eu sprijin și suport altora prin prisma experientei mele?… Cu stima și respect… Multa sănătate, putere și ințelepciune!
 2
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

18442 raspunsuri primite pentru 3871 intrebari
(in categoria actuala: 2777 raspunsuri primite pentru 582 intrebari)